A fost descoperit tezaurul lui Tudor Vladimirescu? Era compus din monende austriece şi ţinut într-o casă de fier cumpărată de la Viena

foto: teoriisecrete.ro

La începutul anului 1821, când răscoala a cuprins întreaga Oltenie, Tudor Vladimirescu strânsese deja o adevărată avere din monezi austriece pe care a depozitat-o în două lăzi şi în casa de fier pe care şi-o cumpărase din Viena.

Tezaurul era purtat în toate locurile unde poposea revoluţionarul şi era păzit de panduri zi şi noapte. Tezaurul, ascuns mai bine de jumătate de secol După complotul contra lui Tudor Vladimirescu şi înfrângerea eteriştilor şi a pandurilor pe câmpul de luptă de la Drăgăşani, comoara dispare. Potrivit istoricilor, şeful gărzii care păzea comoara, unul dintre complotişti, hotărâşte retragerea în afara oraşului. Pentru că erau urmăriţi de turci, pandurii hotărăsc să îngroape tezaurul într-o pădure din comuna Guşoeni.

La scurt timp, garda este atacată de otomani,iar printre cei ucisi în luptă se numără inclusiv complotistul. Se spune că singurul supravieţuitor al atacului, un pandur care locuia într-o comună din apropierea Drăgăşaniului,a păstrat secret locul unde a fost îngropată comoara timp de aproape 60 de ani.

 

Prefectul de Vâlcea şi-a cumpărat pământ din banii pandurilor In 1880, supravietuitorul, un bătrân din comuna Mădulari, a străbătut 25 de kilometri pentru a-i vorbi despre comoară prefectului Dumitru Simulescu. Istoricii susţin că prefectul de Valcea şi-ar fi însuşit tezaurul revoluţionarilor.

“Unul dintre pandurii lui Tudor Vladimirescu s-ar fi dus, după 60 de ani de la revoluţie, la prefect, să-I spună unde este îngropată comoara. Cu acei bani, Simulescu şi-a cumpărat mai multe moşii în Vâlcea şi sute de hectare de vie. Acestea au revenit mai târziu lui Vintilă Brătinau şi lui Dinu Brătianu. O parte din tezaur a fost cheltuită de prefect şi pentru ridicarea în Drăgăşani a unei şcoli de fete care a purtat numele soţiei acestuia- Laura Simulescu”, declară Sorin Duţă, profesor de istorie la Şcoala “Tudor Vladimirescu” din Drăgăşani.

Din tezaurul revoluţionarilor de la 1821 a mai rămas doar casa de fier, câţiva firfirei, două pistoale ce au aparţinut lui Tudor Vladimirescu şi un portret al acestuia.

Misterele şi enigmele din jurul lui Tudor Vladimirescu

De mic a rămas orfan de tată, Constantin, supranumit Ursu, rămânând în grija mamei, pe numele ei Ana Bondoc din Vladimiri. Familia sa era una de moşneni, deci de mici proprietari de pământ. De crescut, a crescut în casele boierului Glogoveanu din Craiova, împreună cu fiul acestuia.

Fire întreprinzătoare, Tudor reuşeşte până la vârsta de 30-35 de ani să strângă o însemnată avere, în special ca urmare a negoţului cu vite şi porci, dar şi cu cereale. Interesant că nu altfel şi-a dobândit averea şi întemeietorul uneia dintre cele două dinastii fondatoare ale Serbiei (Karagheorghevici şi Obrenovici), Petru Karagheorghevici, iniţiatorul luptei antiotomane dintre anii 1804-1812.

Vladimirescu deţinea câteva moşii la Cerneţi, Cloşani, Purcari, Topolniţa, Baia de Aramă etc. Ridică biserica din Prejna şi începe construirea altui lăcaş la Cloşani. Avea o cârciumă şi câteva mori de apă. Oamenii lui sau el însuşi mergeau la Pesta, Viena sau la sud de Dunăre. Tudor ştia greaca, rusa şi germana. Ca înfăţişare era, după mărturia unui contemporan, „om de statură mai înalt decât de mijloc, talia bine proporţionată, faţa blondă, mustaţa galbenă, părul castaniu, obrazul mai mult rotund decât oval, nici prea durduliu, nici slab, cu o mică bărbie, om nu urât; sta drept, ţanţoş, vorba brevă (scurtă), răstită şi… destul de elocventă, aier de comandant… Netăgăduit este că era om de inimă. Cine ştie ce ar fi fost într-o altă sferă, într-o altă epocă, cu spiritul mai cultivat, un asemenea om! Avea stofă de om mare, dar timpul, locul şi mijloacele i-au lipsit”.

În timpul războiului ruso-turc (1806-1812), participă ca voluntar în armata ţaristă alături de pandurii săi din zona Olteniei, remarcându-se prin curaj şi pricepere. Va obţine gradul de locotenent, precum şi ordinul „Vladimir”, clasa a III-a. De aici, relaţiile bune pe care le va menţine cu autorităţile ruseşti, mai ales că, potrivit unui document din 1815, el era chiar „sudit” rus, adică locuitor al Ţării Româneşti, dar aflat sub protecţia unei puteri străine, în această calitate beneficiind de anumite facilităţi fiscale şi jurisdicţionale. Între 1814-1815, îl regăsim pe Tudor la Viena, chiar în timpul desfăşurării celebrului Congres menit să reconfigureze harta Europei, după înfrângerea lui Napoleon. Venise pentru a-i rezolva nişte afaceri protectorului său, N. Glogoveanu. Din păcate, tot din această perioadă datează şi răcirea relaţiilor cu acesta, vinovat în ochii lui Tudor de comiterea unei nedreptăţi în legătură cu arenda moşiei Cătunu. Indignat, Vladimirescu îi scrie: „Ce cauţi dumneata să iei de unde n-ai pus nimic… Eu niciun rău n-am făcut dumitale şi dumneata până într-atât cauţi să mă prăpădeşti”.

surse:jurnalulromanesc.atadevarul.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

1 răspuns

  1. Victor spune:

    Interesant era dacă aflam de ce se ține ascuns numele adevărat – Sludzier și de ce divizia, formată în URSS de persoane dubioase, i-a purtat numele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *