Acestea sunt o parte din dovezile care combat teoria darwinistă. OMUL NU A FOST NICIODATĂ PRIMITIV !

Un om care judecă nu va reuşi niciodată să accepte ideea că arhitectura antică, de o perfecţiune ce nu poate fi egalată de niciuna dintre tehnologiile noastre actuale, a fost realizată de oameni din epoca pietrei, în pieile goale, fără judecată şi mânaţi doar de instinct. Ar trebui să te jenezi să vii în faţa a milioane de oameni şi să spui asemenea minciuni despre lumea apusă a acestei planete, ale cărei opere de artă sfidează timpul.

Este ilogic să încerci să convingi un om cu judecată că blocuri de piatră grele de până la 2.000 de tone au fost ridicate de oameni primitivi, cu ajutorul rulourilor de lemn şi cu sfori din liane. Am fi în stare să acceptăm acest lucru, dacă oamenii de ştiinţă şi susţinătorii lor înfocaţi ne-ar arăta pe viu că este posibil. De pildă, să ne arate cum se poate construi piramida cea mare din Egipt în 50 de ani, cam cât a trăit faraonul Keops, şi care doar la exterior este făcută din 2.500.000 de blocuri de piatră, cântărind cel puţin 2,5 tone fiecare… Cum au putut primitivii să şlefuiască aceste milioane de pietre, să le care la peste 70 de kilometri distanţă de locul extragerii lor, să le ridice la 150 de metri înălţime şi să le aşeze fără nicio eroare? Cum este posibil să-i umileşti pe aceşti „arhitecţi ai timpului”, cum îi numea Zecharia Sitchin, care au lăsat minuni ce sfidează tehnologia modernă şi să spui că au fost nişte primitivi?

De ce continuă să fie predate în şcoli aceste minciuni evidente? Şi de ce nici acum nimeni nu vrea să se trezească şi să vadă adevărul? Nu există nu ştiu, nu se poate. Există doar frică de adevăr, de necunoscut, de transformare. Pentru cei care cred în primitivismul anticilor, prezentăm în cele ce urmează doar câteva dintre minunatele lor opere de arhitectură, despre care elita spune că sunt făcute de nişte oameni primitivi, pentru zeii lor. Și începem chiar cu demascarea acestei imense minciuni în care elita ştiinţifică ne obligă să credem. Mulţi cred că ceea ce au învăţat la școală este real, susţinând şi apărând minciuni care, spuse la infinit, au devenit adevăr. Însă adevărata faţă a realităţii ni se ascunde din cele mai vechi timpuri.

Abu Simbel şi hidrocentrala de la Assuan

În 1960, președintele Nasser a început în Egipt lucrările celei mai mari centrale electrice a țării, care trebuia să ilumineze capitala Cairo și împrejurimile sale. Pe locul în care trebuia captat imensul fluviu sfânt al egiptenilor se ridica însă una dintre cele mai frumoase construcții ale lumii antice: templul din piatră Abu Simbel, reședința faraonului Ramses al II-lea, una dintre minunile antice ale acestei țări, aflat în patrimoniul UNESCO. Deoarece imensa construcție era în pericol, UNESCO a mobilizat 113 țări, care să contribuie cu bani, utilaje, muncitori, ingineri și arhitecți la mutarea monumentului cu doar 180 de metri mai sus de locul în care se construia barajul.

Fațada templului este impunătoare. Are 33 metri înălțime și 38 metri lățime. Reprezintă patru statui ale lui Ramses, fiecare făcută dintr-un singur bloc de piatră, având între 10 și 20 de metri înălțime și cântărind între 30 și 1000 de tone.

Mutarea templului de la Abu Simbel a durat 5 ani și a fost nevoie de 2.000 de oameni, tone de materiale și un efort tehnologic fără precedent. Au fost folosite cele mai noi și mai sofisticate mașinării inventate până atunci și s-a apelat la mai toate națiunile tehnologizate ale Terrei pentru a înfăptui această mutare. Dacă citim superlativele apărute în presa vremii, care fac referire la această operațiune, ne vine să râdem: „Mutare epocală! Tehnologie fără precedent!113 țări implicate în proiect!” Adică 5 ani ca ceva antic, făcut de niște primitivi, să fie mutat cu doar 180 de metri? Păi cum au ridicat ei aceste minunății, care cântăreau până la 1000 de tone, cu funii și lemne, iar super-tehnologizații s-au chinuit cu tot ce au avut mai bun timp de 5 ani, ca să mute totul cu doar 180 de metri?

Cum au făcut primitivii să aducă blocurile de piatră întregi de la 70 de kilometri depărtare și să le pună nevătămate pe poziții? Nu se știe! Un lucru este însă cert: ei, primitivii, le-au tăiat în cariere îndepărtate, le-au șlefuit, le-au sculptat, le-au înălțat și le-au asamblat într-o armonie perfectă așa întregi, cum au fost construite, în timp ce super-tehnologizații au făcut ceva epocal: din 1960 până în 1965 au tăiat tot templul bucată cu bucată și l-au reasamblat la 180 de metri mai încolo.

Păi cum vine asta, dragă om avansat? Timp de 5 ani, inginerii, constructorii și tehnologia lor avansată au tăiat în felii un monument antic despre care ni se spune că a fost ridicat cu ajutorul unor funii. N-ar fi fost oare momentul ideal să ne demonstreze cum au făcut anticii acest lucru? Cum vine asta, fără tehnologie se construiește ceva, în timp ce cu tehnologie se distruge?

Iată masacrul tehnologic al templului de la Abu Simbel, într-un video care ne arată cum mută tehnologizații de azi minunile primitivilor:

Nu avem nimic împotriva faptului că doar în acest fel s-a putut salva o minune a antichității, dar asta dovedește că, de fapt, ceea ce se spune nu prea se potrivește cu realitatea, nu vi se pare?

Puma Punku și arhitecții timpului

Puma Punku (Bolivia) este unul dintre cele mai impunătoare situri arheologice ale lumii antice, cunoscut nu atât pentru faptul că acolo tot primitivii noştri au construit temple pentru zei, cât datorită faptului că în acea zonă se văd mai mult decât oriunde în altă parte două lucruri care ne lămuresc asupra unor „mistere” ale lumii ştiinţifice, care nu poate să ne dea nişte răspunsuri concrete la două întrebări simple:
– cine a construit acele minunăţii?
– de ce toate construcţiile sunt devastate, ca şi când o catastrofă a trecut peste ele?

La prima întrebare se poate răspunde simplu: le-au construit tot acei „primitivi” care aveau o super-civilizație înfloritoare, așa cum se vede din rămășițele ei.

Ceea ce se vede reprezintă doar 1% din minunile arhitecturale ale acestei aşezări care cândva a fost o civilizaţie înfloritoare, ce avea cunoştinţe uluitoare de inginerie şi arhitectură şi o tehnologie care o întrece cu mult pe a noastră. Este inutil să ne ascundem după deget şi să ne decretăm cei mai inteligenţi descoperitori de unelte şi energii superioare, când de fapt se vede clar că ceea ce nouă ni se pare că descoperim este de fapt o redescoperire a ceea ce popoarele antice au descoperit înaintea noastră. Măreţia şi grandoarea acestor civilizaţii se vede nu numai după rămăşiţele culturii şi aşezărilor lor, ci şi după felul în care ne-au scris şi ne-au spus tot ce ştiau şi aveau ei în acele vremuri, despre cum erau sclavii zeilor (a se citi „extratereştrilor”) şi cum omul de atunci lupta împotriva lor. Aceste scrieri antice, în care ei ne avertizează în legătură cu multe aspecte, noi astăzi le numim legende, poveşti, primitivism.

În fotografia de mai jos se vede cum imensele blocuri de piatră au fost spulberate de la locurile lor de o mână nevăzută, cu o forță de neconceput, făcându-le să se împrăștie precum bețele de chibrit pe tot întinsul podișului bolivian. Ne întrebăm cu stupoare ce catastrofă nebănuită a avut atâta putere, încât să măture o civilizație care nu trăia în epoca de piatră, așa cum ni se spune, ci în case de piatră. Cine, cum și de ce a spulberat totul atât de ușor?

Dacă piatra şi bazaltul de câteva mii de tone au putut fi distruse, atunci ce s-ar petrece cu casele noastre, de care suntem aşa de mândri, pe care le zboară vântul şi la o pală mai puternică? Te mai poţi crede oare cel mai inteligent şi tehnologizat din univers în faţa maeştrilor care modelau piatra şi bazaltul ca pe unt, cioplind din ele aşezări nemuritoare? Dar nu numai la Puma Punku există rămăşiţele unei civilizaţii înfloritoare şi inteligente, ci şi pe restul planetei, inclusiv în apele oceanelor.

Baalbek, locul unde primitivii ne dau clasă

Baalbek este unul dintre cele mai controversate locuri ale antichităţii. Se află în Liban, la cca 80 de kilometri depărtare de capitala Beirut. Este cunoscut nu numai datorită nenumăratelor sale temple de dimensiuni impresionante, ci mai ales datorită templului construit pentru zeul Jupiter, de către romani. Romanii, distrugătorii lumii antice, s-au lăudat că au construit acest templu pentru zeul lor. Desigur, tot aşa cum au construit peste tot, în imperiul lor, pe fundaţiile construcţiilor antice care au mai rămas după ce le-au distrus ei, aşa cum au făcut şi cu podul nostru de peste Dunăre construit de Decebal, sau cu minunata civilizaţie etruscă, de la care au învăţat totul, în umbra căreia au trăit, dar pe care au distrus-o mai apoi, însuşindu-şi cu neruşinare măreţia şi gloria sa.

Renumitul templu antic, distrus de romani, din care au mai rămas doar baza și coloanele din față, are o particularitate unică în lume. Peste ruinele rămase, romanii au reconstruit templul lor, închinat lui Jupiter, schimbându-i apoi numele din Baalbek în Heliopolis. Putem avea mari dubii că aceste ziduri au fost opera romanilor „civilizatori”, pentru că asemănarea lor cu cetățile geților din Dacia, Troia sau Peru este uimitoare. Dar să mai fie și un lup mâncat de oaie, că n-o fi foc, cu toate că această construcţie uimitoare are acelaşi tip de piatră şi aceeaşi tehnică de construcţie ca a geto-dacilor.

Partea cea mai interesantă este că această bază are în componenţa sa nişte pietre de granit de o mărime uimitoare. Sunt trei la număr şi de aceea au căpătat numele de Trilithon. Sunt cele mai mari pietre de construcţie din lume. Fiecare bloc este perfect şlefuit şi cântăreşte 1000 de tone.

Cine a putut să le aducă din carieră în acest loc, să le taie şi să le aşeze perfect în aceste ziduri? Această tehnică de construcţie nu aparţine nimănui, niciunei civilizaţii cunoscute pe pământ. Cine ar fi putut să ridice astfel de greutăţi? La ora actuală, singura macara capabilă să ridice această greutate se află în Anglia, dar nu este în stare să se şi deplaseze cu o astfel de încărcătură. Deci, dacă primitivii deplasau cu funii şi rulouri de lemn o greutate pe care nici cea mai avansată tehnologie n-o poate face, atunci e mai bine să fii primitiv decât tehnologizat.

Dar asta nu este tot. Curtea templului este aşezată pe o platformă numită „Marea terasă”, care are un zid enorm, realizat cu pietre mastodont de 20 de metri lungime şi 4 metri grosime. 9 dintre aceste blocuri se află pe latura de nord a templului, 9 la sud şi 6 la vest. Mai este nevoie să insistăm ca să înţelegem că noi, cu tehnologia noastră, suntem nişte pigmei faţă de aceşti giganţi ai antichităţii?

În plus, mai există o piatră, mai mare decât toate celelalte, situată la câţiva kilometri depărtare de Baalbeck, într-o carieră de calcar (foto sus). Are 1200 de tone şi depăşeşte 21 de metri lungime. Aceste dimensiuni impresionante o fac să fie cea mai mare piatră prelucrată dintr-un singur bloc din lume. Este numită Piatra Soarelui şi are un capăt ridicat de pe pământ, iar partea opusă este încă lipită de rocă, aproape gata pentru a fi dusă la destinaţie.

Calculatorul din Antikythera

În anul 1901 a fost descoperită în apele teritoriale ale Greciei, în Antikythera, o insulă aflată între Creta şi Peloponez, o epavă care zăcea pe fundul apei. Pe această ambarcaţiune a fost descoperit cel mai vechi calculator din lume, un instrument care a fost inventat abia în secolul trecut de către impunătoarea noastră civilizaţie. Cum este posibil? Simplu: cei care l-au făcut erau o civilizaţie mai avansată, mai civilizată, mai inteligentă şi mai bună ca noi. Așa ar fi logic.

Calculatorul din Antikythera este construit din bronz, are nenumărate roţi zimţate şi se pare că era folosit la navigaţie sau în astronomie. Au fost recuperate 80 de fragmente din acest sofisticat mecanism, cu ajutorul cărora s-a putut reconstrui acest obiect care n-ar trebui să existe, după marii noştri oameni de ştiinţă, care l-au catalogat ca fiind un obiect în afara timpului său. Bine, bine, n-ar trebui să existe dacă n-ar fi fost găsit, dar în condiţiile în care el există, poate fi văzut și atins, cum mai poţi să-i negi existenţa şi să-l treci la mistere? De ce atâtea mistere? Cineva l-a făcut, din moment ce el există! În prezent, calculatorul care n-ar trebui să existe se află în muzeul din Atena.

Urme umane de 500 de milioane de ani

Câţi dintre noi n-am auzit că în lume s-au găsit diferite urme umane în piatră sau pământ fosilizat? Însă puţini sunt cei ce ştiu despre o urmă umană pe care oamenii de ştiinţă ai sistemului n-au putut s-o conteste. Au încercat s-o ascundă prin vreun sertar sau în catacomba vreunui muzeu, dar n-au reuşit. Au făcut însă ceva: au vorbit foarte puţin despre ea, ca să nu se ştie prea mult despre această descoperire, şi au dezbătut cazul doar în lumea lor.

Să vedem ce este cu această urmă care pentru mulţi n-are vreo valoare şi nici nu este cine ştie ce frumuseţe.
În 1968, William J. Meister se afla în împrejurimile Antelope Spring, la 43 de mile depărtare de Delta, Utah, în căutare de fosile pentru colecţia lui particulară. A descoperit în acea zi foarte mulţi trilobiţi, nişte scoci fosile din perioada Cambrian. În acea vreme, aşa cum se învaţă încă din şcoli, pe pământ nu exista viaţă în afara scoicilor, lichenilor, meduzelor şi ciupercilor. Meister a descoperit uimitoarea urmă când o bucată de piatră s-a deschis ca o carte atunci când ciocanul său a lovit-o. Era o urmă umană care a călcat un trilobit, mic crustaceu preistoric. În afară de faptul că era pentru prima dată în lume când se putea dovedi ştiinţific că omul a existat înaintea dinozaurilor, care în acest caz nici nu se născuseră, această urmă mai are o particularitate: piciorul care a făcut-o era încălţat! Cum poţi să ascunzi oamenilor o aşa de mare descoperire şi să continui să le spui în şcoală copiilor că omul nu a cunoscut dinozaurii?

Încălţămintea este lungă de 26,03 centimetri şi lată de 8,9 centimetri. Călcâiul este separat de talpă şi se vede destul de bine adâncitura tocului încălţămintei pe care o purta omul, aşa cum rămâne de fapt orice urmă de încălţăminte pe pământ în zilele noastre. Meister n-a găsit niciun geolog dispus să analizeze supărătoarea urmă umană şi atunci a publicat ştirea în ziarul local The Desert News, care la scurt timp a devenit de notorietate naţională. În acest fel, el a putut duce amprenta doctorului Clarance Coombs, de la Columbia Union College, şi geologului Maurice Carlisle, de la Universitatea din Colorado. Carlisle a scormonit două ore înainte să găsească un strat de nămol care ar fi reprezentat proba faptului că formaţiunea s-a găsit un timp la suprafaţă, fiind aptă să conserve urmele, dar în van, urma provenea dintr-un strat din perioada Cambriană, adică de acum 505-590 de milioane de ani. Această datare a iritat enorm mediul academic, care nici în faţa probelor de necontestat n-au vrut să recunoască autenticitatea ei, refuzând să studieze în detaliu această mărturie antică a existenţei umane pe pământ.

Michael A. Cremo și Richard L. Thompson, doi cercetători americani, autori ai unei cărți extraordinare, pentru că demască cu probe științifice minciunile lumii academice, carte cenzurată, înjumătățită și contestată, intitulată Arheologia interzisă, au studiat această urmă la calculator, concluzionând că nu este cu nimic diferită de o urmă modernă, lăsată de un pantof; deci urma din Cambrian este perfect autentică.

În acest caz, nu numai că este demascată minciuna inexistenţei omului în timpuri preistorice pe această planetă, dar este şi proba cu care se dovedeşte clar că cel care a lăsat-o nu era un primitiv.

Dacă ar fi luate în calcul măcar aceste câteva exemple, fără să se ţină cont de alte mii care s-au descoperit în întreaga lume, s-ar demonstra clar că istoria ne-a fost schimbată, că am fost minţiţi, că trecutul nostru este altul, și că ar trebui să se rescrie totul, iar copiii noştri n-ar mai fi nevoiţi să înveţe minciuni, prezentate ca adevăruri de necontestat.

Alte mărturii tehnologice ale trecutului

Faimosul ZED – turnul lui Osiris din piramida lui Keops. Oamenii de ştiinţă nu ştiu ce este, deşi nu este greu să-ţi dai seama că este o coloană izolatoare pentru transformatoare de energie înaltă. Desigur, ei nu pot să afirme acest lucru, atât timp cât se susţine teoria idioată, conform căreia aceste opere arhitecturale sunt ridicate de oameni din epoca de piatră, cu funii şi lemne. În fotografie, în partea dreaptă este reprezentat un astfel de obiect pentru transformatoare fabricat de civilizaţia noastră.

Craniul de cristal Mitchell-Hedges a fost descoperit în 1927, într-o așezare Maya. Cântărește 5,19 kilograme și este prelucrat dintr-un singur bloc de cristal. Craniul a fost supus unor analize complexe la laboratoarele Hewlett Packard din California, în urma cărora s-a constatat că a fost sculptat în sensul invers al axei naturale a cristalului. Această tehnică este imposibilă fără ajutorul laserului. Ceea ce mai surprinde la acest craniu este lumina, care se focalizează dinspre ceafa craniului spre orbite. Pentru a obține acest efect, unui sculptor din ziua de azi i-ar trebui un model 3D al craniului, pe care să-l urmeze. Pe suprafața sa nu s-a găsit nicio imperfecțiune, iar dacă astăzi cineva ar vrea să realizeze o astfel de lucrare, cu cele mai moderne lasere actuale, i-ar trebui cel puțin un an ca să-l finalizeze.

Figurinele Acambaro sunt nişte figurine mici de ceramică, găsite în Acambaro, Mexic, în 1944. Au fost descoperite accidental şi sunt în număr de 32.000. Reprezintă tot felul de fiinţe, de la dinozauri până la egipteni, sumerieni şi caucazieni bărboşi. Potrivit cărţilor de istorie, pe vremea dinozaurilor nu existau oameni, şi aceste figurine dau peste cap teoria darwinistă, iar istoria ar trebui rescrisă.

Craniul umane cu coarne. Sayre este o regiune din Bradford County, Pennsylvania, unde în 1880 a fost descoperită o movilă funerară care conținea câteva cranii și oase umane ciudate. Scheletele au aparținut unor ființe umane normale din punct de vedere anatomic, dar craniile lor aveau coarne. Înălțimea lor depășea cu puțin 2 metri. Nu era însă pentru prima oară când schelete mari și încornorate erau dezgropate în America.

Călcâiul de aluminiu de la Aiud. La 2 kilometri est de Aiud, nişte muncitori au dezgropat în 1974 trei obiecte interesante. Două erau oase fosilizate de mamuţi, iar al treilea, un obiect de cca 20 centimetri, din aluminiu, în formă de ciocan, cu două găuri de mărimi diferite. Aluminiul a fost descoperit pentru prima dată în 1825. Stratul de oxid pe care aluminiul îl face în contact cu oxigenul era destul de gros, sugerând o vechime de 20.000 de ani. Ufologii care au aflat de existenţa acestui obiect au opinat că ar fi vorba despre o talpă de aterizare pentru aeronave extraterestre. S-au emis şi alte ipoteze, dar un lucru este sigur: „călcâiul de aluminiu de la Aiud” rămâne un mare mister.

Harta lui Piri Reis. Palatul Topkapi din Istanbul este un monument istoric ce poate fi vizitat. În 1929, acesta a devenit muzeu, timp în care au fost descoperite mai multe artefacte în interiorul său, printre care şi harta amiralului turc Piri Reis, desenată pe piele de gazelă, în 1513. Jumătatea de hartă care a supravieţuit arată coastele vestice ale Europei, nordul Africii şi coasta Braziliei, dar şi diferite insule din Atlantic, chiar şi mitica insulă Antilia şi, posibil, Japonia. Cel puţin ciudat este faptul că pe această hartă apare şi Antarctica, dacă avem în vedere că prima expediţie atestată istoric în această zonă este cea rusească, din 1820. Ciudăţenia constă în faptul că Antarctica este desenată în detaliu şi neacoperită de gheaţă. După estimările cercetătorilor, acest continent a fost acoperit de gheaţă în ultimii 6000 de ani.

Avioane antice. În anul 1898, într-un mormânt din Saqqara, Egipt, un explorator descoperea o ciudată machetă din lemn, a unui obiect cu aripi. Cum la acea vreme avionul nu fusese încă inventat, cercetătorii au considerat artefactul drept reprezentarea unei păsări și l-au uitat într-un muzeu din Cairo. În 1972, arheologul Kalil Messiha a dat întâmplător peste această machetă și a rămas șocat de formele sale aerodinamice și de curbura aripilor, identică celei a unui avion Concorde.

Ciocanul preistoric din Texas. Acest ciocan din fier cu coada de lemn a fost descoperit în 1936 de către o echipă de arheologi americani și britanici, pe un șantier arheologic de la marginea localității London, statul Texas. Unealta era încastrată într-o rocă veche de 400 de milioane de ani, iar testele efectuate asupra sa au relevat faptul că a fost făurită în urmă cu 500 de milioane de ani. De menționat că fierul ciocanului respectiv este mai pur decât orice fier produs prin tehnologiile moderne.

Desenele de la Nazca au fost descoperite în anul 1930 când aviația SUA a inaugurat două linii comerciale ce survolau pampasul peruan. Acoperind o suprafață de 450 km², liniile de la Nazca înfățișează diverse plante și animale. Cele mai mari reprezentări ajung la 200 de metri lungime. Printre acestea, apar și unele figuri ciudate, numite de cercetători geoglife. În timp ce comunitatea științifică este rezervată în privința folosirii geoglifelor, unii entuziaști afirmă că ele ar fi hărți astronomice sau puncte de reper pentru OZN-uri. Dar indiferent la ce au folosit, desenele de la Nazca n-ar fi putut fi realizate decât printr-o coordonare venită din aer, de la mare înălțime.

Nan Madol, oraşul preistoric de pe reciful de corali, a fost construit pe un recif din Micronezia. Acesta este alcătuit din circa 250 de milioane de tone de blocuri de bazalt suprapuse. Așezarea se întinde pe o suprafață de 18 km² și este formată din peste 100 de insulițe artificiale, unite între ele prin viaducte. Nimeni nu poate explica felul în care au fost transportate acolo blocurile de bazalt și nici cum a fost construit orașul. Pentru ridicarea lui, astăzi ar fi nevoie de zeci de macarale gigantice.

Zidurile Sascayhuaman. Trei ziduri concentrice, lungi de 360 de metri și înalte de 6 metri, au fost construite în jurul fortăreței incașe Sascayhuaman din Cuzco, Peru. La înălțarea lor s-au folosit blocuri de piatră imense, cântărind până la 300 de tone bucata. Incașii nu au folosit mortar pentru a fixa bolovanii, care sunt atât de bine îmbinați, încât nu se poate strecura între ei nici măcar o lamă de cuțit.

Bateria din Bagdad. Știința contemporană consemnează faptul că bateria a fost inventată în anul 1800 de către contele Allesandro Volta. Cu toate acestea, în ruinele unei așezări din apropierea orașului irakian a fost descoperită în anul 1930 această baterie antică, ce poate funcționa și astăzi. Bateria este alcătuită dintr-un vas de ceramică, măsurând 12 centimetri înălțime. Înăuntru se găsește un cilindru de cupru, cu o bară de fier oxidat în interior. Experții care au analizat obiectul (care datează din jurul anului 250 î.e.n.), au ajuns la concluzia că este de ajuns ca vasul să fie umplut cu un lichid acid, pentru a produce curent electric.

Aprinzătorul din piatră. În 1961, un grup de tineri a descoperit în apropiere de Olancha (statul California) ceea ce ei au considerat a fi o geodă (piatră scobită, în care se pot găsi tot felul de cristale). Spre stupefacția lor, au găsit în interior un obiect de porțelan alb, evident făcut de mâna omului, în care se afla un mecanism din metal, având în centru o tijă cu un arc minuscul la unul dintre capete. Misteriosul obiect poartă numele de „artefactul din Coso”. Pentru omul modern, obiectul seamănă cu un dispozitiv de aprindere. Problema este că acesta a fost găsit în interiorul unei pietre care, conform geologilor, a avut nevoie de 500.000 de ani pentru a se forma.

Mingile de piatră. Muncitorii angajați să curețe o zonă din jungla din Costa Rica au găsit mii de bile de piatră perfect sferice, având dimensiuni diferite: de la o minge de tenis, până la bile uriașe, de 2,5 metri diametru și o greutate de 16 tone. Mingile au fost descoperite pe malurile unor râuri și în cimitire antice.

Pietrele dropa. În 1938, un chinez a descoperit în munții Baian-Kara-Ula un lanț de peșteri care au adăpostit cândva o civilizație. Aici au fost găsite sute de discuri de piatră cu diametrul de 23 cm fiecare, cu șanțuri concentrice pe suprafața lor și cu o gaură în mijloc, ca la plăcile de patefon. La o examinare mai amănunțită, s-a constatat că șanțurile sunt formate din sute de hieroglife minuscule. Vechimea pietrelor a fost estimată la 10-12.000 de ani. Un alt set de teste a relevat faptul că discurile au fost cândva încărcate electric. Analiza pietrei în sine a scos la iveală o înaltă concentrație de cobalt, lângă alte materiale. După îndelungi cercetări, savanții chinezi au descoperit o poveste minunată, despre niște nave extraterestre care s-au prăbușit. Navele aparțineau unor oameni care se numeau dropa. La ora actuală, în acel loc trăiește un trib de pigmei care-și spun „dropa”.

Sferele metalice. Minerii din Africa de Sud au scos la lumină sute de sfere metalice, de origine necunoscută. Ele au circa 3 centimetri diametru, iar unele au încrustate linii paralele, asemeni unor şanţuri, de jur-împrejur. Metalul din care sunt făcute este atât de dur, încât nu poate fi zgâriat nici cu un instrument din oţel. Până în prezent, au fost descoperite două feluri de sfere: unele au o tentă albăstruie cu reflexe alburii, iar altele sunt scobite pe dinăuntru şi umplute cu o substanţă albă, poroasă. Stratul de rocă din care au fost extrase aceste sfere datează din precambrian, iar vechimea rocii este estimată la 2,8 miliarde de ani.

Astronauţii din Italia şi Japonia. În orășelul Val Camonica din Italia, pe o piatră antică există o pictură veche de cca 10.000 de ani, care reprezintă vizitatori extratereștri, echipați cu costume de astronauți. În Japonia a fost descoperită o figurină, numită Dogu, care reprezintă o ființă îmbrăcată într-un costum spațial. Deși stilizarea poate da naștere la interpretări, detaliile nu pot lăsa nicio urmă de îndoială că acesta este un astronaut.

Zeul cosmonaut. Palenque este una dintre cele mai importante regiuni în care civilizația Maya a lăsat urmele existenței sale. Acolo se află o grotă săpată în stâncă, unde pe 15 iulie 1952 arheologul mexican Alberto Ruz Lhuiller a făcut descoperirea vieții sale. Este vorba despre un sarcofag care, conform inscripţiei, ar fi aparținut regelui Pakal. Acest sarcofag a devenit celebru și învăluit în mister datorită basoreliefului de pe placa superioară, care îl înfățișează pe rege într-un fel de navetă spațială, în care manevrează diverse manete.

sursa: ziarulrealitatea.ro din GABRIELA-DOBRESCU-POVESTEA-INROBIRII-TALE-VOL2

 

loading...

De asemenea, ai putea dori...

3 răspunsuri

  1. Catalin spune:

    Pai poate ca nu au fost facute de om. V-ati gandit la asta? 🙂

  2. laurentiu papi spune:

    Doar OMUL,indiferent de unde vine,poate face MINUNI.

  3. Luta Mircea spune:

    Pe Pamant s-au succedat mai multe civilizatii,daca luam in calcul si atlantii si lemurii.Nu poti sa afirmi ca aztecii,mayasii si incasii stiau tehnologie avansata.Ei n-au trecut de arc si sageata.Istoria confirma asta.Cortes a gasit niste salbatici acolo cand a ajuns.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *