Adio Italia! ”Am sunat-o plângând pe mama mea şi i-am spus: ce caut eu aici?”

otopeni plecare

Potrivit datelor Istat, românii sunt cei mai numeroşi dintre cei repatriaţi din Italia între 2008 şi 2012. Tot mai mulţi străini, după ce au petrecut mai mulţi ani în Italia, decid să se repatrieze. Imigraţia inversă este un fenomen în rapidă expansiune în Italia. Primii care se întorc acasă sunt românii: peste 35.500 de repatrieri din 2008 până în 2012. Pe locul al doilea şi al treilea, în clasamentul Istat cu privire la repatrieri, se află polonezii (cu 6.369 de plecări) şi marocanii (6.299).

„Il Fatto Quotidiano” a vorbit cu mai mulţi români care au plecat. Sunt unii care consideră prea mare costul vieţii din România. Alţii au reuşit să se adapteze şi să o ducă mai bine decât în Italia. Ironia sorţii, o parte şi-au găsit de lucru în ţară în call-center-uri care contactează clienţi italieni.

Experienţe în Caserta

Florina are 28 de ani şi trăieşte la Suceava, la 150 de kilometri de Bacău. În vara lui 2005 după terminarea liceului s-a dus la sora sa la Bellona, în provincia Caserta. Nu era coadă la fabricile de tutun. „Aici găseai întotdeauna un loc de muncă. Ritmul era ucigător, de la şase dimineaţa la şase seara pentru 40 de euro pe zi, la negru. Abia îmi înţelegeam şeful. Am lucrat numai un sezon, din iulie până în septembrie, apoi m-am întors în România şi m-am înscris la universitate, Facultatea de Economie şi Finanţe”.

A dat câteva examene şi în primăvară s-a întors din nou la Bellona. „Tot pentru a pune deoparte ceva bani”. Şederea a devenit mai lungă decât a prevăzut. Florina spera să se stabilească, să găsească un loc de muncă mai serios. Chiar dacă nu avea intenţia să se transfere aici definitiv. A început din nou să taie frunze de tutun, apoi a lucrat ca barmaniţă într-un mic bar. „Nu erau amabili cu mine. Îmi dădeau 125 de euro la sfârşitul fiecărei săptămâni. Am rezistat câteva luni, şi când am spus că voi pleca au încetat să mă plătească”. Era luna decembrie. O propunere a şocat-o şi a îndepărtat-o pentru totdeauna din acel oraş.

„Proprietarul unui alt bar, pe care-l frecventam cu amici români, s-a oferit să mă ajute să caut casă şi de lucru în schimbul sexului. Mi s-a făcut scârbă„.

Testul brăţărilor

Atunci i-a venit în minte că mama unei colege de-ale sale de şcoală lucra ca îngrijitoare la Roma. A contactat-o şi a întrebat-o dacă vreo familie are nevoie de ea. „Mi-au făcut testul brăţărilor din aur: fiii bătrânei pe care ar fi trebuit să o asist le-au pus la vedere pe etajere ca să vadă dacă le fur. Pretindeau rezultate, fără a-mi explica ceea ce trebuia să fac. Într-o zi doamna a încercat să mă bată. Am sunat-o plângând pe mama mea şi i-am spus: ce caut eu aici?”.

A doua zi şi-a făcut bagajele şi a luat un autocar către Suceava. „Fiii bătrânei mi-au dat 50 de euro, îmi datorau mult mai mulţi, dar după părerea lor, am fost în vacanţă la ei„. Florina şi-a luat licenţa în România. Apoi a emigrat în Germania la un amic pentru că voia să înveţe germana şi să se ocupe de marketing. Misiune eşuată: „Era dificil de obţinut documentele”. Nu a avut alternative. În 2011 a ajuns şi ea la un call-center italian delocalizat în România. Are un contract part-time şi câştigă de la 120 la 200 de euro pe lună.

Departe de prejudecăţi

Maria şi soţul ei Petru, cu cei doi copii, locuiesc la Piatra Neamţ. Italiei i-au spus adio în 2008, la zece ani după sosire. „Când am rămas însărcinată a trebuit să las locul de muncă şi un salariu nu mai ajungea”. La Piadena, în provincia Cremona, Maria luca ca muncitoare la o fabrică de ciorapi şi Petru ca zidar. „Ne-am mutat acolo pentru că erau multe rude de-ale noastre şi ar fi fost mai uşor să ne adaptăm. Am dus-o bine, ne-am împrietenit cu mulţi italieni, dar nu erai niciodată sigur că eşti văzut drept o persoană onestă”.

Maria doreşte să le ofere un viitor diferit copiilor săi. „Prejudecăţile fac rău. Când dădeau la TV ştiri despre infracţiunile comise de români, ne era frică să nu fim clasificaţi drept unii care greşesc, dar nu suntem toţi la fel”. În timp ce se aflau în Italia au construit cu banii economisiţi o casă în România. „Astăzi soţul meu continuă să lucreze ca zidar, eu coafeză. La început a fost dificil, dar cel puţin nu trebuie să plătim chiria”.

Articol relatat de portalul gazetaromaneasca.com

loading...

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *