Aici sunt banii dumneavoastră!? Dictatura UE: Băncile pot confisca banii deponenților pentru a se salva de la faliment!!!

Faptul că UE se apropie tot mai mult de un soviet suprem este vizibil prin tot mai multe semne; semne ale unei dictaturi!

Dacă vă amintiți, în perioada crizei din 2008, când o mulțime de bănci (manevrele acestor bănci internaționale fiind și lucrul care a dus la acea criză) au fost în pragul falimentului, SUA, dar și România sau alte state europene, în loc să ajute oamenii cu datorii la bănci să își plătească ratele, au ajutat din banii publici DOAR băncile (că așa a venit directiva de la păpușarii planetei), bănci care ulterior i-au executat fără milă pe cei în incapacitate de plată, luându-le proprietățile!!!

Cinismul așa-numitelor elite financiare a fost atunci uriaș! Și pentru că această clică financiară nu are decât o singură rațiune de existență – profit cât mai mare, chiar dacă se calcă pe cadavre – o decizie  a Uniunii Europene de acum câteva zile stabilește, nici mai mult, nici mai puțin, că băncile, pentru a se salva, pot să confiște depunerile clienților, acest lucru devenind de astăzi legal!!!

Păi, este în acest caz UE mai mult decât o dictatură? Unde mai e dreptul sfânt la proprietate clamat de Occident?

Iată ce ne spune avocatul Gheorghe Piperea în acest caz: “In principal, motivatia este ca e preferabil sa confisti acesti bani de la clienti decat sa ii primesti cadou de la stat, adica de la contribuabili, mai ales ca treaba asta din urma ar insemna un nasol ajutor de stat. Decizia e cinica, pentru ca bancile au fost ajutate si pana acum de state, si nimeni nu si-a pus problema ca ar fi vorba de ajutoare de stat ilegale”, sustine avocatul Gheorghe Piperea. “Dupa parerea mea,  pe chestiunea aceasta, competenta nu apartine CJUE, ci apartine Curtii Europene a Drepturilor Omului , pentru ca este vorba de a proteja dreptul de proprietate. Se pune in discutie o ierarhie a drepturilor: ce este mai important, dreptul de proprietate al omului pe banutul lui care este in depozit sau «dreptul» bancii respective de a se salva de la faliment? Pe alta parte, eu cred ca vestea aceasta este o nenorocire pentru Italia, care nu va mai avea alta solutie, decat sa ia banii deponentilor, ca sa salveze bancile italiene. O sa iasa lumea in strada.” (citat de pe enational.ro)

Această decizie vine la puțină vreme după ce Germania și Franța anunțaseră (imediat după Brexit) că vor un super-stat în care țările membre ale UE să renuțe la armata proprie, la Băncile Naționale și moneda proprie… Curat democrație, domnilor!

sursa: cunoastelumea.ro

loading...
loading...

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *