Alarmant! Cum ne distrugem singuri șansele de vindecare

consumdemedicamente-1358782364

Consumul de antibiotice a crescut cu 36% în ultimii 10 ani la nivel global şi, de cele mai mult ori, folosirea acestora se face fără prescripţia medicului. Efectele unui astfel de comportament sunt îngrijorătoare.

Deși sunt cele mai cunoscute tratamente pentru combaterea a numeroase afecţiuni, antibioticele reprezintă totodată şi o armă cu două tăişuri atunci când sunt folosite în mod incorect sau fără prescripţie medicală. Mulţi oameni consideră tratamentul cu antibiotice drept prima soluţie şi, atunci când apar primele simptome ale unei răceli sau gripe, aleargă la farmacie după aşa-zisele medicamente sigure, în loc să meargă mai întâi la medic.

În urma studiului realizat de oamenii de ştiinţă de la Universitatea Princeton, în 71 de ţări, s-a constatat că, în perioada 2000-2010, consumul de antibiotice a crescut alarmant. Printre ţările care au experimentat cea mai mare creştere se află Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud. Creşterea se explică prin faptul că în ultimul timp aceste ţări s-au dezvoltat în mod semnificativ din punct de vedere economic.

„Oamenii sunt mai bogaţi ca altădată şi îşi pot permite să cumpere antibiotice”, spunea Thomas Van Boeckel, epidemiolog şi autor al studiului. „Acest lucru nu este neapărat rău, deoarece lumea trebuie să aibă acces la antibiotice, dar depinde cum sunt folosite”, declara Boeckel.

Din fericire, Europa şi SUA stau mai bine la acest capitol, pentru că în aceste regiuni consumul de antibiotice a scăzut în perioada studiată, datorită campaniilor de conştientizare. Cu toate acestea, SUA continuă să aibă o rată înaltă a consumului de antibiotice pe persoană. În Australia şi Noua Zeelandă s-a înregistrat, de asemenea, o creştere substanţială, notează latimes.com.

Antibioticele luate fără prescripţie medicală pot spori rezistenţa bacteriilor sau pot distruge flora bacteriană. Mai mult, antibioticele au şi un nivel crescut de toxicitate, motiv în plus pentru care trebuie consumate doar în urma sfatului medicului. În prezent, autorităţile medicale sunt extrem de îngrijorate, deoarece bolile care în trecut erau tratate cu succes cu antibiotice, au început să creeze probleme.

Problema majoră a folosirii neadecvate a antibioticelor este aceea că tot mai multe boli devin foarte greu sau imposibil de tratat din cauza rezistenței la antibiotice. Mecanismul prin care acest lucru se petrece este explicat simplu de profesorul de la Universitatea Texas din San Antonio, într-o conferință TED.

sursa: semneletimpului.ro

loading...

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *