Astăzi s-a spus adevărul! La Nicula, IPS Andrei a pus diagnosticul crizei Europei. Politicienii tac!

Ips-Andrei-364x245

La marele praznic ortodox al Adormirii Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula se adună de ani buni pelerini din întreg Ardealul și nu numai, unii veniți pe jos de la zeci și sute de kilometri ca să se roage în genunchi și pe coate la icoana făcătoare de minuni pictată în 1681 de preotul Luca din Iclod.

O așa mare evlavie față de Maica Sfântă ca pe 15 august la Mănăstirea Nicula nu vezi în altă parte pe pămîntul românesc. Fie vrednic de pomenire, ierarhul Bartolomeu Anania, care a rectitorit Mănăstirea Nicula, făcând din aceasta un centru de cultură și spiritualitate românească, la icoana căreia vin sute de mii de pelerini ortodocși să se roage.

Și anul acesta peste 50.000 de credincioși ortodocși au venit din toate colțurile țării să se roage de seara, pentru prohod, la Mănăstirea Nicula, cu mare evlavie la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, dovedind că românii sunt credincioși și respectă sărbătorile creștine și naționale, nu sunt festivalieri electro la Untold, Electric Castle sau aplaudaci la Rhianna în postul Sfintei Mării.

Anul acesta IPS Andrei, Mitorpolitul Clujului a ținut în fața mulțimilor de sărbătoarea Sfintei Marii o emoționantă predică și un discurs catehetic punctual în care a oferit răspunsurile la criza spirituală de azi a Europei și a pus un diagnostic dur, lucru pe care trebuia să-l facă politicienii corupți de la București, dar nu sunt în stare, fiind doar marionetele intereselor multinaționale. IPS Andrei a dovedit că e un ierarh cu har și clarviziune în radiografierea societății românești și oferă soluții crizei morale a Europei, confruntată și cu valul de imigranți musulmani și cu terorismul islamist.

La Sfânta Liturghie oficiată la Mănăstirea Nicula, pe altarul de vară, cu ocazia hramului, 50.000 de credincioși au fost îndemnați de Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, să se roage Maicii Domnului pentru viitorul creștin al Europei și al lumii. „Observăm că atentatele teroriste și războaiele sunt atât de prezente în zilele noastre.

Chiar dacă noi românii avem pace, în bătrâna noastră Europă sunt atentate teroriste și războaie. Mai ales în Orientul Mijlociu și în Asia, creștinii sunt ținta expulzărilor și masacrelor. Bisericile sunt distruse, dispărând odată cu ele o cultură bimilenară. Sunt încălcate drepturile fundamentale ale oamenilor”. IPS Andrei a subliniat faptul că suferințele își au obârșia în păcat, iar salvarea presupune apropierea de Dumnezeu și o viață spirituală normală. Odată cu pierderea credinței lumea întreagă se destabilizează.

Constantinopolul a căzut abia după ce prima dată s-a prăbușit credința bizantinilor care nu mai apelau la ajutorul lui Dumnezeu și al Maicii Domnului. O altă cauză a căderii Bizanțului a fost lipsa de reacție a lumii creștine, întocmai ca azi. „Atentatele teroriste, războaiele, pun în pericol tocmai identitatea spirituală a oamenilor, de aceea după cele două războaie mondiale, expresie a păcatelor oamenilor, oamenii și-au propus să salveze Europa, cea cu obârșie creștină”.

IPS Andrei a arătat că Europa modernă a fost pusă sub oblăduirea Maicii Domnului. Religia creștină propovăduită de apostoli, este religia Europei. Azi nu se mai fac referiri la rădăcini, dar nu se poate să nu ne gândim la căderea istorică a Constantinopolului și trebuie să oprim căderea Europei! Este bine să ne punem întrebarea dacă nu datorită acestei stări de lucruri îngăduie Dumnezeu să fie atât de multe războaie și atentate. „Noi aici la Nicula o implorăm pe Maica Domnului să păzească neamul binecredincios, a spus ierarhul.

Chiar și războiul dintre noi, este tot urmare a păcatului. Omul ajuns rob al păcatului este egoist, individualist și iubitor de sine. Ar vrea să posede totul pentru sine și se umple de invidie pe succesul aproapelui. Dacă nu îl iubim pe fratele nostru, nu îl putem iubi nici pe Dumnezeu. Din nefericire, dragostea creștină este tot mai rară, lăsând loc indiferentismului și materialismului. Voluntariatul creștin este tot mai rar. Fericirea de a dărui îi caracterizează pe oamenii duhovnicești și nobili”, a arătat Înaltpreasfinția Sa.

Ierahul a atras atenția și asupra corupției, egoismului și dorința de putere, ce caracterizează societatea din prezent. ”Oamenii neduhovnicești se ceartă pentru orice, mai ales pentru bunuri și putere. Confruntarea de idei ar trebui să elegantă, dar nu e așa. Corupția e un flagel greu de eradicat! Trăim într-o societate dezbinată și fracturată de păcat, chiar și în România. Cine ne poate salva?

Domnul Hristos și Maica Domnului!” Atentatele teroriste si razboaiele pun in pericol identitatea spirituala a oamenilor, salvarea presupunand apropierea de Dumnezeu și o viață spirituală normal. Ierarhul pune valul de atentate din Europa pe seama unei pierderi a rădăcinilor spirituale pe Bătrânul Continent.

IPS Andrei a afirmat în cadrul predicii rostite la Mănăstirea Nicula, că un alt pericol pentru oameni este pierderea credinței, spunând că “neamurile pier nu atunci când își pierd ființa statală, ci atunci când își pierd identitatea culturală, sufletul lor. IPS Andrei a mai spus: “Atentatele teroriste și razboaiele sunt prezente, din nefericire, în zilele noastre. Chiar dacă, noi, romanii, avem, din harul lui Dumnezeu, pace, in bătrâna noastră Europa sunt atentate teroriste si în lume razboaie.

Cu predilecție în Orientul Mijlociu și în Asia, creștinii sunt tinta agresiunilor expulzarilor si masacrelor, bisericile si manastirile sunt distruse, dispărând odata cu ele o cultura bimilenară. Un alt pericol este pierderea credinței, neamurile pier nu atunci cand isi pierd ființa statală, ci atunci cand isi pierd identitatea culturala, sufletul lor. Atentatele teroriste, razboaiele pun in pericol identitatea spirituala a oamenilor. Din nefericire, aceste necazuri sunt prezente în lume de când omul a cazut în păcat, la obârșie stă păcatul. Cortegiul de suferințe ce ne agresează au obârșia în păcat, iar salvarea presupune apropierea de Dumnezeu și o viață spirituală normală”, a mai spus mitropolitul Clujului.

BOR, prin înaltul ierarh clujean, IPS Andrei dovedește că are capacitatea charismatică, intelectuală și spirituală de a identifica cauzele crizei de astăzi și a oferi soluții duhovnicești pentru vindecarea cancerului spiritual neo-marxist și consumerist al Europei. Ar trebui ca politicienii de la București și cei de la Bruxelles să ia predica susținută de IPS Andrei la praznicul de Sfânta Maria la Mănăstirea Nicula să-l învețe pe de rost și apoi să-l aplice ca program de vindecare duhovnicească, spirituală și culturală. Sigur că Europa ar redeveni din nou un loc al rădăcinilor creștine, un spațiu al tradițiilor, modernității, păcii și prosperității.

Boala Europei e spirituală și vine din păcatul anticreștin al secularizării excesive impus de politicienii corupți, care face loc, atât ateismului nivelator marxist cât și islamismului agresiv, făcând din bătrânul continent un camp de bătaie împotriva lui Hristos.

autor: Ionuț Țene

sursa: jurnalulromanesc.at

loading...

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *