Boala care face ravagii printre turişti la Marea Neagră, nu răspunde la antibiotice

foto: wall-street.ro

Conform oficialilor Spitalului Clinic de Boli Infecţioase din Constanţa, în perioada 17 – 23 iulie 2017 au fost diagnosticate în serviciul de boli infecţioase un număr de 101 cazuri de enterocolită, din care au fost spitalizate 63 cazuri. Comparativ cu aceeaşi perioadă din luna iunie, cazurile de îmbolnăvire au crescut cu 40%, scrie adevarul.ro

Fie că staţi pe plajă, faceţi baie sau vă plimbaţi prin staţiuni, trebuie să fiţi în permanenţă atenţi la produsele alimentare pe care le consumaţi şi la normele de igienă. Pericolele sunt la tot pasul, de la nisipul în care se joacă copii, până la apa mării care înghiţită poate reprezenta o sursă de îmbolnăvire.

Ce este enterocolita şi cum se manifestă?

”Enterocolita este o afecţiune a tractului digestiv. Afectează intestinul subţire şi intestinul gros, fiind determinată de infecţii diverse, în principal de bacterii sau virusuri, dar şi de paraziţi sau ciuperci. Principalele manifestări ale bolii sunt scaunele moi, apoase, care în funcţie de agentul patogen pot fi numeroase, ajungând chiar pana la 20 scaune /zi, greaţa şi vărsăturile, dureri abdominale difuze (de cele mai multe ori sub forma de crampe), dar şi manifestări extra-digestive cum ar fi: febra şi frisonul, cefaleea, semne de deshidratare – sete, uscăciunea mucoasei bucale, scăderea tensiunii arteriale, ameţeli şi, nu în ultimul rând, alterarea stării generale”, ne explică simptomatologia acestei boli Raluca Caraivan – medic specialist gastroenterologie la Ovidius Clinical Hospital.

În funcţie de cauza apariţiei enterocolitei (care se stabileşte numai de către medic) tratamentul trebuie să înceapă imediat. Se va avea în vedere un consum mare de lichide (ceai, apă plată, zeamă de orez, supă de morcovi), putându-se apela în unele cazuri chiar şi la săruri de rehidratare, sau la hidratare intravenoasă cu soluţii perfuzabile.

”Pentru scaunele moi se folosesc antidiareice, pentru calmarea durerilor abdominale se pot utiliza antispastice, vărsăturile pot fi combătute cu prokinetice. Atenţie la tratamentul cu antibiotice! Acestea trebuie folosite doar în cazul enterocolitelor bacteriene. Enterocolita provocată de virusuri nu răspunde la tratamentul antibiotic, de cele mai multe ori este o boală autolimitantă. În plus, utilizarea neraţionala a antibioticelor duce la perturbarea microbiotei intestinale sau determină selecţionarea unor tulpini microbiene rezistente la antibiotice”, avertizează medicul Raluca Caraivan.

Respectaţi normele minime de igienă!

 

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.