Când este PERICULOS și când nu MUCEGAIUL de pe alimente

Ți se poate întâmpla să descoperi că pâinea pe care abia ai cumpărat-o și consumat-o este mucegăită, așa că este just să te întrebi cât de periculos este mucegaiul și de ce se formează el.

Poate că ai fost pus în situația de a decide ce să faci cu bucata de cașcaval care a început să prindă mucegai pe margini sau cu pâinea care are doar un colț de puf albastru pe ea. În timp ce încerci să te decizi dacă să arunci alimentele mucegăite sau nu, îți amintești că penicilina este creată din mucegai și te liniștești. Dar poate că ar trebui să te gândești de două ori înainte de a te pune pe mâncat.

Mucegaiul face parte din familia ciupercilor. De fapt, dacă te uiți la mucegai prin intermediul unui microscop, vei vedea că acesta are forma unor ciuperci de dimensiuni mici, cu spori deasupra, care îi conferă culorile interesante. Deși sporii sunt observabili doar la suprafață, rădăcinile lor sunt prinse adânc în alimentele pe care le consumi. Motiv pentru care acea bucățică mică de mucegai pe care tu o detectezi la suprafața pâinii ar putea fi mult mai mare decât înregistrează privirea ta, potrivit npr.org, citează playtech.ro.

În plus, dacă mucegaiul și-a făcut apariția pe suprafața alimentelor, este posibil ca și alte bacterii dăunătoare să-și fi făcut locaș în mâncarea ta.

Unele tipuri de mucegai, precum cele din brânza Gorgonzola, pot fi mâncate, fără a-ți pune în primejdie sănătatea, dar pâinea care a prins mucegai nu mai este o sursă importantă de fibre. Multe varietăți (există sute și mii de tipuri de mucegai) pot cauza alergii și probleme respiratorii, iar, în unele cazuri, ele produc micotoxine, o otravă care te poate îmbolnăvi.

Fructele moi, carnea și gemurile trebuie să fie aruncate după ce au prins mucegai, dar nu este același cazul și când vine vorba de brânza tare. Potrivit oamenilor de știință, alimentele dense, tari, mai pot fi salvate, chiar și după ce mucegaiul și-a făcut apariția. Din această categorie fac parte: brânza tare, salamul și legumele (morcovii, ardeii și varza), care au suprafețele tari și îngreunează răspândirea mucegaiului. Asta îți permite să îndepărtezi suprafața afectată și să consumi interiorul.

Desigur, cea mai bună metodă de a te asigura că nu consumi mâncare mucegăită este să previi mucegăirea alimentelor. Astfel, este recomandat să verifici produsele înainte de a le cumpăra și să le acoperi pentru a nu le permite sporilor din aer să se așeze pe alimente. În plus, trebuie să le depozitezi în containere pentru produse alimentare perisabile și la temperatura potrivită, fără a depăși termenul de valabilitate.

sursa: publika.md

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *