Câteva tradiții de înmormântare interesante din întreaga lume

cortegiu

Din timpuri stravechi, in lume au existat diverse traditii de inmormantare, fiecare cu un rol specific.Viata unui individ se constituie dintr-o succesiune de treceri de la o etapa la alta, etape caracterizate prin ocupatii, comportamente, caracteristici diferite, iar fiecare trecere este marcata prin anumite acte speciale, de multe ori ritualizate – de la botez la examene de diploma, la nunta si inmormantare.

In societati traditionale, orice schimbare de la o stare la alta implica interactiuni intre sacru si profan, interactiuni reglementate prin ritualuri specifice.

Toate secventele trecerii unei persoane de la o stare la alta sunt insotite – in special in societatile traditionale – de ceremonii, ritualuri de trecere, clasificate in ritualuri de separare (preliminare), de limita (liminare) si rituri de agregare (postliminare).

Traditii de inmormantare preliminare sunt acelea menite sa asigure si sa evidentieze separarea defunctului de lumea aceasta, izolarea sa, cele liminare au rolul de a evidentia stadiul la limita, de a accentua starea speciala a defunctului, care penduleaza catva timp (zile, luni, ani) intre doua lumi – neapartinandu-i nici uneia.

cortegiu-funerar

In sfarsit, ritualurile postliminare au rolul de a arata agregarea defunctului la noua lume, la societatea stramosilor, dar si acela de a reagrega pe cei care au tinut doliu – aflati deci intr-o situatie sociala speciala, izolati – la societate.
Printre cele mai importante traditii de inmormantare existente, doliul repezinta o perioada de prag pentru cei apropiati defunctului, perioada in care se intra prin rituri de separare si se iese prin rituri de agregare.

Aceasta perioada coincide de obicei si cu perioada de prag a mortului, care se sfarseste odata cu agregarea sa la lumea mortilor. Perioada de prag este marcata in primul rand material, prin pastrarea trupului defunctului in casa – priveghiul; aceasta traditie are scopul de a apara trupul defunctului – de care sufletul nu este inca total desprins de acte de vrajitorie si de a impiedica intoarcerea necurata a mortului.

Exista o diversitate coplesitoare de traditii de inmormantare.

Iata cateva exemple de rituri de separare din istoria lumii: transportul mortului, arderea diferitelor obiecte ce i-au apartinut, uciderea sotiilor sau a animalelor preferate – pentru a-i tine companie in lumea cealalta, tabuurile – de exemplu, sa nu chemi pe nume defunctul sau sa nu-l atingi, spalarile si alte procedee de purificare. Adaugate la aceste ritualuri sunt si procedee materiale de purificare: sicriul, cimitirul, depunerea trupurilor in copaci, in apa.

Exista o categorie speciala de traditii de inmormantare si anume cele de aparare – care incearca sa impiedice intoarcerea defunctului razbunator ca strigoi, dar si sa usureze calatoria mortului spre cealalta lume.

Credinta ca mortii continua sa traiasca si – in anumite cazuri, – se pot intoarce exista din cele mai vechi timpuri. In Roma Antica se indeplineau cateva ritualuri specifice, menite sa previna intoarcerea mortului: trupurile erau legate sau mutilate – cu craniul separat de trup. Aceste traditii de inmormantare s-au mentinut multa vreme, multe cazuri fiind mentionate chiar in secolul XX !

Incinerarea trupurilor ar fi avut ca scop nu numai purificarea mortului, ci si impiedicarea invierii sale. In saga nordice, mortii aveau capul infasurat intr-o panza, in Europa Medievala se strangea lintoliul cu un ac sau se legau mainile defunctului cu un rozariu.

Alte masuri constau in punerea unor obiecte in sicriu, inainte de inhumare: usturoi (planta cu valoare de fertilitate si protectie impotriva mortii si bolii), pietricele care sa acopere orificiile mortului, boabe de mazare, de grau, flori de maces.

Printre alte traditii de inmormantare menite sa apere viii de razbunarea strigoilor era itinerariul special al cortegiilor funerare – care urmau drumuri parasite – pentru ca mortul sa se rataceasca, dar si din credinta ca moartea este contagioasa (astfel se evita intalnirea cu trecatorii). La fel, se trecea peste o apa – pentru ca mortii nu pot trece rauri. Cortegiul se oprea in locuri speciale, de preferinta rascruci sau poduri.

sicriu-pentru-inmormantare-710x487

Acolo se adunau cruciulite sau, in Romania, monede; aceste monede sunt in numar de patruzeci si patru, pentru plata vamilor pe drumul spre lumea cealalta. Mortul nu era scos pe usa, ci printr-o gaura speciala, care apoi era acoperita. In folclorul romanesc, mortul este scos cu picioarele inainte si capul spre rasarit – pentru a nu-i permite sa se uite inca o data la casa lui si sa i se faca astfel dor de fosta sa viata. La mormant, exista obiceiul de a inconjura de trei ori groapa, iar in casa defunctului de a intoarce in jos obiectele familiare celui decedat.

Toate traditiile de inmormantare legate de cortegiul funerar sunt explicate prin credinta ca mortul parcurge o calatorie lunga si dificila spre cealalta lume. Calatoria corpului spre mormant este dublata de calatoria sufletului spre taramul stramosilor. Mortul este pregatit pentru acest drum; in bocetele romanesti, i se dau instructiuni privind drumul sau. De asemenea, este echipat cu cele necesare: incaltaminte, mancare si bautura, i se pune un toiag, o sursa de lumina, etc. Institutia pomenii are deci ca scop asigurarea celor de trebuinta mortului pe cealalta lume, printr-un transfer simbolic. Importanta este pomana de lumina, care ajuta mortul sa gaseasca drumul. De asemenea, slobozirea unui izvor asigura satisfacerea setei mortului.

colacul-pregatit-pentru-pomana-710x532

Pe drumul de intoarcere de la mormant, cei vii seamana boabe de mazare sau mac, spunand: „Mortul nu va reveni decat atunci cand aceste boabe se vor intoarce acasa!”, sau „Strigoiul sa manance in fiecare an cate unul din aceste boabe si nu inima rudelor sale!”.

In traditiile de inmormantare romanesti, in timpul acestei calatorii, defunctul primeste numele de „Dalbul de pribeag” – expresie ce desemneaza un mort normal, care se va integra armonios in lumea cealalta. Acest sfarsit al calatoriei mortului este consacrat prin ritualul celei „de-a doua inmormantari” (oasele sunt spalate cu vin si reasezate intr-un sac care va fi ingropat), care are loc de obicei dupa sapte ani. Descompunerea trupului arata deci integrarea cu succes a defunctului in lumea mortilor – caci intre trup si suflet exista o interdependenta. Iata de ce nedescompunerea corpului arata insuccesul mortului de a ajunge in lumea mosilor, deci faptul ca acesta inca ii bantuie pe cei vii.

SURSA

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *