Ce este de fapt cârcelul şi cum scăpăm de el. Poate semnala prezenţa unor afecţiuni serioase

carel-la-picior

Cârceii, cum sunt cunoscute în limbajul popular crampele musculare, pot deveni un adevărat calvar şi ne pot face să înleminm de durere. Cârcelul poate să apară în orice situaţie şi poate deveni periculos dacă suntem la volan, înotăm sau suntem angajaţi în activităţi care ne solicită atât atenţia cât şi mobilitatea fizică. 

Cârceii sunt crampe musculare care apar la nivelul gambei, al coapsei sau al degetelor. Cauzele pentru care apar sunt diverse dar sunt legate atât de hidratarea organismului cât şi de statul în picioare timp îndelungat sau de prea multe exerciţii fizice. Statul pe scaun perioade lungi de timp dar şi lipsa de potasiu, calciu sau magneziu din organism favorizează apariţia cârceilor iar medicamentele pot contribui şi ele, mai ales cele care conţin steroizi.

Dacă crampele musculare devin frecvente atunci ele pot fi un simptom al unor afecţiuni serioase precum boala Addison sau Parkinson, insuficienţă renală, ciroză sau hipotiroidism.

Pentru a scăpa de cârcel puteţi întinde varful piciorului spre genunchi sau să scuturaţi puternic piciorul după care să îl ţineţi ridicat. Masajul circular al zonei afectate poate ajuta şi el iar căldura ameliorează simptomele aşa că puteţi încălzi zona cu o pernă electrică.

Mai multe despre ce sunt cârceii şi cum se poate scăpa de ei puteţi citi pe sfatulmedicului.ro

loading...

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *