Ce medicamente să nu combini niciodată

medicamente -combinatie

Medicamentele sunt ca o sabie cu două tăișuri – îți pot face bine sau pot fi periculoase dacă sunt luate după ureche.

Advertisement

Orice medicament, inclusiv cele prescrise, vine împreună cu o rețetă și un prospect, unde se stipulează ce contraindicații are, însă de foarte multe ori uităm să mai citim prospectul. Iată ce tipuri de medicamente nu ar trebui să combini niciodată

Advertisement

1. Antidepresive și analgezice

Antidepresivele și analgezicele(precum Advil), combinate, cresc riscul de sângerare în stomac și în esofag cu 600%, conform Men’s Journal. Un studiu a arătat că cele două pastile luate împreună cresc riscul de sângerarea gastrointestinală, decât cele două luate separat. Cele două pastile, influențează nivelul de serotonină din creier, iar efectele secundare pot fi – starea de agitație, temperatură ridicată, accelerarea bătăilor inimii și respirație îngreunată.

2. Anticoagulantele și aspirina

Anticoagulantele sunt prescrise pentru pacienți pentru a evita formarea cheagurilor de sânge pe artere. Acestea acționează asupra timpului de formare a unui cheag, prelungindu-l. Aspirina este cunoscută pentru efectul de a diminua durerea, însă are efectul de a subția sângele. Când sunt luate împreună acestea dublează riscul de sângerări interne și externe.

3. Analgezice și medicamente antianxietate

Medicamentele pentru anxietate și analgezicele pe bază de morfină, codeină, precum Vicodin , au efect de antidepresive. Dacă sunt luate împreună cu medicamentele pentru anxietate acestea cresc nivelul de toxicitate din organism, scad bătăile inimii și respirația la nivel alarmant. Uneori, efectele pot fi letale.

4. Medicamente pentru tuse și antihistaminice

Foarte multe antitusive și antihistaminice conțin aceleași substanțe active. Luate împreună înseamnă un exces de doză, iar acest lucru poate amplifica efectul sedativ. Acest lucru trebuie cunoscut mai ales de persoanele care conduc sau operează pe utilaje.

Articol relatat de portalul gazetaromaneasca.com.

Advertisement
loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.