Ce secrete ascunde ceasul lui Mihai Eminescu

ceas-mihai-eminescu

Valorosul obiect scos la licitație i-a fost dăruit de către junimiști, iar specialiștii îi susțin autenticitatea. Genialul poet era obsedat de timp

Licitaţia „Istoria Românilor”, ce a avut loc aseară și unde Artmark a scos la vânzare un ceas de buzunar, despre care casa de licitații susține că a aparţinut poetului Mihai Eminescu, a stârnit multe dezbateri. Preţul de pornire al piesei unicat a fost de 5.000 de euro, iar cunoscutul eminescolog, profesorul unive r – sitar Nicolae Georgescu, a autentificat obiectul. În catalogul licitaţiei era trecut „Ceas de buzunar ce a aparținut poetului Mihai Eminescu, cu dedicație din partea junimiștilor: «Maestrului slovei», datat 1876. Mecanism cu armare manuală având 15 rubine, serie carcasă 12902”. Ceasul are gravat pe capacul din spate iniţialele poetului, «M. E.», încadrate de motive florale și vine însoţit de cutie şi cheie pentru întoarcere”. Mulți colecționari au fost însă neîncrezători în ceea ce privește autenticitatea obiectului.

„Să fie clar, nu sunt evaluator. Ca istoric literar, însă, am văzut pentru prima dată ceasul în 1994, la o casă de licitații. Dincolo de monogramă, mi-a atras atenția anul în care a fost dăruit. Este 1876, an în care Eminescu a fost primit oficial în „Junimea” și a primit cadou din partea societății un baston cu mânerul de fildeș, cu monogramă stilizată și un ceas. Bastonul din bambus se află la Muzeul Județean din Pitești, din 1970, și a fost adus de la Chișinău. Așa am făcut legătura cu ceasul”, a povestit, pentru EVZ, prof. univ. Nicolae Georgescu. Ceasul din argint al lui Eminescu, mai puțin valoros decât cel primit de la tatăl său în 1881, și pe care poetul îl amaneta când nu mai avea bani, a fost purtat zilnic de poet. Despre Eminescu se știa că avea obsesia timpului și chiar folosea o expresie în limba germană: „Am să devin un ticăit!”

Seria ce ascunde adevărul istoric

„Mai importantă decât monograma este seria de carcasă, 12902. Dacă seria ar fi urmărită, s-ar putea să descoperim și alte ceasuri cu serii asemănătoare primite de membrii Junimii. În 1994 am arătat ceasul Muzeului Județean din Pitești. Ei au fost entuziasmați și ar fi vrut să-l achiziționeze, dar când au văzut prețul, au refuzat. Motivația a fost că nu se poate garanta autenticitatea și că oricine putea să facă monograma și gravura. În proporție de 99%, eu credcă este autentic”, a mai adăugat profesorul Georgescu. Ceasul scos la licitație provine din colecția Lucian Stanciu, care l-a achiziționat, la rândul său, cu ani în urmă, de la o altă casă de licitații.

sursa: evz.ro

loading...
loading...

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *