Cea mai mare controversă din istoria Bisericii Catolice! Misterul singurului Papă de la Vatican GRAVID

parto_della_papessa

Din toate legendele vehiculate la Vatican, aceasta este singura care nu vrea sa se lase inghitita de uitare. Acum, un film hollywoodian readuce in atentia intregii lumi povestea singurei femei care a ocupat scaunul papal la Vatican.

Dovezi clare?

Biserica Catolică nu numai că nu recunoaşte aşa ceva, dar nici nu vrea sa audă vorbindu-se pe acest subiect. „90% din mine crede că a existat cu adevărat această…Papă Ioana”, spune Mary Malone, o fostă călugăriţă care a scris o carte bine documentată despre importanţa femeii în istoria creştinismului.

Iar Donna Cross, o romancieră care şi-a petrecut 7 ani cercetând perioada în care se pare că ar fi trait misterioasa femeie, spune că, pentru ea, dovezile că aceasta ar fi trăit cu adevărat sunt cât se poate de clare: 500 de cronici care vorbesc despre existenţa sa.

Pentru o Biserica ce considera si acum femeile drept cetateni de clasa a doua, filmul va arunca asupra sa o pata de rusine si va aduce din nou in discutie daca femeia Papa Ioan a existat cu adevarat. Conform Vaticanului, ea a fost un personaj mitic folosit de protestanti pentru a discredita Roma. Insa pelicula – al carui rol principal este detinut de actrita germana Johanna Wokalek – se bazeaza pe o poveste reala.

O femeie de o piosenie iesita din comuna se deghizeaza in barbat pentru a putea deveni preot, ajungind intr-un final sa fie desemnata Papa. Insa povestea se termina tragic, atunci cind femeia, imbracata in haine papale, da nastere unui prunc in timpul unei procesiuni, moment in care ii este dezvaluita identitatea.

Majoritatea scrierilor sustin ca femeia Papa a fost ucisa de romanii cruzi, iar tatal copilului ei era unul dintre episcopii sai. Conform cronicilor medievale, John Anglicus a domnit la Vatican din anul 855 timp de doi ani, sapte luni si patru zile, pina cind a dezvaluit ca de fapt este o femeie pe nume Ioana.

A dat jos opt pontifi

În vechile cărţi de tarot, cea destinată cunoaşterii ascunse se numeşte “La Papessa”…De asemenea, în Bazilica Sf. Petru, printre sculpturile realizate de Bernini, unul dintre cei mai cunoscuţi artişti ai secolului al XVII-lea, apar şi câteva imagini ale unei femei purtând însemne papale.

Doar câteva dintre elementele respinse atât de Biserica Catolică, cât şi de istoricii moderni. Ioana, numită şi Ioan Anglicus, Jutta, Jutte, Gilberta, Agnes sau Glancia. S-ar fi născut la Mainz, din tată de origine engleză şi mamă localnică. Unii cercetători cred că povestea “papesei” ar avea cumva legătură cu Marozia, mama Papei Ioan al XI-lea, şi cu mama ei, Teodora, care ar fi reuşit împreună ca, în decursul a mai puţin de un deceniu, să numească şi să dea jos opt suverani pontifi, deţinând totodată adevărata putere la Roma.

pope-joan-660

S-au îndrăgostit

Istoricul Cesare Baronius are însă o altă opinie: legenda Ioanei ar fi, de fapt, o satiră la adresa Papei Ioan al VIII-lea (872–882), considerat prea slab în relaţia cu patriarhul Constantinopolului, Photios I. Legenda spune că Ioana căpătase din copilărie solide cunoştinţe religioase, de la tatăl ei, Williglad, care era cleric şi care a învăţat-o inclusiv predici în latină, greacă şi engleză. După moartea acestuia, la vârsta de 14 ani, copila s-a mutat la o mănăstire de maici din Mosbach.

Aici a mai putut studia cărţi din biblioteca lăcaşului, până într-o zi, când a fost pusă să copieze, alături de un călugăr venit de la mănăstirea din Fulga, „Epistolele Sf. Pavel”, cu litere de aur. Lucrând împreună, Ioana şi Fromentin s-au îndrăgostit unul de celălalt, hotărând pe ascuns să plece amândoi la mănăstirea de călugări benedictini, de unde venise el. Travestită în băiat, tânăra şi-a luat numele de „fratele Ioan” şi a putut să locuiască ani buni în aceeaşi chilie cu Fromentin.

Amanţi secreţi

Din păcate, un călugăr care a tras cu urechea le-a surprins vorbele de amor, aşa că îndrăgostiţii au fost nevoiţi să plece pe furiş, pribegind prin lume. După un an, ajunseseră la Atena, unde au intrat la mănăstirea Dafne. Aici cei doi au locuit opt ani, timp în care „părintele Ioan” a ţinut cu regularitate predici frumoase, cărora li s-a dus vestea. Dar Ioana nu se mai mulţumea cu atât.

Într-o zi, a plecat spre portul Pireu, unde s-a urcat pe o corabie cu direcţia Roma. Acolo s-a supus unui examen sever la Colegiul Sf. Martin, devenind profesor de teologie. Desigur, fără să i se cunoască adevărata identitate. Papa Leon al IV-lea, asistând la cursurile „profesorului” de la Colegiu, a fost impresionat de învăţătura acestuia, numindu-l secretar.

Bătrânul suveran pontif a căzut curând la pat, iar după trecerea lui la cele veşnice, în septembrie 855, locul său a fost luat de “secretarul Ioan”, devenit Papa Ioan Anglicus al VIII-lea. Însă, după cum consemnează unii dintre cei care au…portretizat-o pe această femeie, chemarea cărnii a fost mai puternică decât cea religioasă, astfel că Ioana ar fi avut mai mulţi amanţi secreţi, rămânând însărcinată.

Document scris

În aprilie 858, în timpul unei procesiuni pe străzile Romei, “papa”, acuzând puternice dureri de burtă, a căzut de pe asin şi, sub ochii înmărmuriţi ai credincioşilor, a dat naştere unui copil. Abia după 400 de ani de la presupusa sa ucidere a apărut numele “Papei Ioana” într-un document scris. E vorba despre “Cronica Papilor şi împăraţilor”, întocmită de călugărul dominican Martin Polonus (sau din Troppau), în1278.

Povestea “papesei” s-a răspândit cu rapiditate, cunoscând felurite variante, astfel că, la 1479, umanistul italian Bartolomeo Sacchi scria că eroina ar fi ajuns pe tronul Sfântului Petru ”prin lucrătura diavolului, care i-ar fi ursit asta la naştere”…

Unii dintre cei care au studiat această poveste spun că nu se explică existenţa ciudatului tron din marmură albastră pe care papii erau aşezaţi după încoronare: scaunul avea o deschizatură ciudată, arătând ca un vas de toaleta, folosit odată pentru a se testa dacă cel tocmai încoronat avea sau nu testicule. Vaticanul a dat următoarea explicaţie: a vrut sa foloseasca cel mai impresionant scaun pe care îl avea…Se spune că povestea acestei femei reprezintă o ameninţare şi totodată o sursă de inspiraţie.

surse: evz.ronational.ro

loading...

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *