Cea mai PUTERNICĂ rugăciune a Sfântul Vasile cel Mare. De ce se rostește doar la începutul anului

Pe 1 ianuarie, în toate bisericile ortodoxe se vor citi – singura dată în an – Moliftele Sfîntului Vasile cel Mare, adică rugăciunile de alungare a celui rău.

Prima zi a anului este închinată Sfîntului Vasile cel Mare, unul dintre primii patriarhi ai Constantinopolului, cel care a avut un rol esenţial în delimitarea ritului răsăritean, al ortodoxiei. În multe sate este sărbătorit ca patronul casei.

Se spune că în ziua de Sfîntul Vasile cerul este deschis. În asemenea zile se consideră că rugăciunile sînt mai eficiente. De aceea, în această zi li se face „pre parte“ fetelor, adică li se prezice viitorul.

Pentru aceasta, în trecut, se foloseau mai multe tehnici de ghicit, atât cu ajutorul cărţilor, cît şi cu oglinda. De asemenea, pentru ca să-şi viseze ursitul, fetele de la sate puneau sub limbă busuioc, înainte să se culce.

Dumnezeul dumnezeilor si Domnul domnilor, facatorul cetelor celor de foc si lucratorul puterilor celor fara de trup, mesterul celor ceresti si al celor pamantesti, pe Care nimeni dintre oameni nu L-a vazut, nici poate sa-L vada; de Care se teme si se cutremura toata faptura; Cel ce a aruncat din cer pe capetenia ingerilor, care din trufie si-a incordat grumazul oarecand si s-a lepadat de slujba sa prin neascultare, si pe ingerii cei impreuna cu dansul potrivnici, care s-au facut diavoli, i-a aruncat in intunericul cel adanc al iadului, fa ca blestemul acesta, ce se face in numele Tau cel infricosator, sa fie spre ingrozirea acestui povatuitor al vicleniei si a tuturor taberelor lui, care au cazut impreuna cu el din lumina cea de sus, si pune-l pe fuga; si-i porunceste lui si; diavolilor lui sa se departeze cu totul, ca sa nu faca nici o vatamare acestui suflet pecetluit; ci acesti pecetluiti sa ia taria puterii ca sa calce peste serpi si peste scorpii si peste toata puterea vrajmasului. Ca se lauda si se cinsteste si de toata suflarea cu frica se slaveste preasfant numele Tau, al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii  vecilor. Amin.

continuarea pe crestinortodox.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.