Ceaiuri sigure pentru BOLILE INIMII

ceaiuri pentru boli de inima

Potrivit ultimului raport al Societăţii Europene de Cardiologie, bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de deces în lume.

Alimentaţia bogată în grăsimi şi stresul sunt doar doi factori din cauza cărora sistemul cardiovascular are de suferit. Vestea bună este că aproximativ 80% dintre bolile cardiovasculare pot fi prevenite prin adoptarea unui stil de viaţă sănătos şi prin controlarea factorilor de risc.

Tratamentele convenţionale, destinate afecţiunilor cardiovasculare, precum  infarctul miocardic, insuficienţa cardiacă, cardiopatia ischemică şi miocardita (cele mai frecvente boli de inima), pot fi completate cu soluţii naturale care ajută inima.

1. Frunzele de măslin – un remediu foarte bine studiat  s-au dovedit foarte eficiente în hipertensiunea de gravitate mică şi medie. Acestea conţin un compus cu acţiune hipotensoare, vasodilatatoare şi reglatoare a ritmului cardiac. Pe lângă hipertensiunea uşoară şi cea moderată, ceaiul din frunze de măslin mai este recomandat şi în cazurile de colesterol crescut.

Mod de preparare: se infuzează 3 linguriţe de frunze de măslin la 1 litru de apă clocotită, timp de 10 minute. Se strecoară şi se consumă 3 căni astfel de căni pe zi, pe o perioadă de o lună.

2. Păducelul, numit şi cardiologul naturii,  are acţiune relaxantă asupra muşchilor inimii, scăzând tensiunea arterială. Ceaiul de păducel este indicat în tahicardie, precum şi în insuficienţă cardiacă moderată. De asemenea, cu ajutorul infuziilor din păducel pot fi reduse nervozitatea, anxietatea şi hiperactivitatea – factori care agravează hipertensiunea.

Mod de preparare: se adaugă 1 – 2 linguriţe de flori uscate de păducel la o cană cu apă fierbinte, se lasă la infuzat timp de 10 minute, apoi se strecoară. Se consumă 2 – 3 căni pe zi, în cură de 3 săptămâni.

3. Ciuboţica – cucului este planta cu acţiune tonic cardiacă şi care reglează circulaţia sângelui.

Mod de preparare: peste o linguriţă de flori mărunţite se toarnă o cană (250 ml.) apă clocotită. Se lasă la infuzat timp de 15 minute şi se strecoară. Se beau cât 2 – 3 căni pe zi, timp de 2 săptămâni.

4. Substanţele din talpa – gâştei, printre care, alcaloizii şi sărurile minerale, recomandă planta în ţinerea sub control a tensiunii arteriale. Ceaiul are proprietăţi tonice, sedative cardiace şi nervoase, vaodilatatoare periferice şi hipotensoare.

Mod de preparare: în jumătate de litru de apă rece se pun 3 – 4 linguri de plantă mărunțită, care se lasă la macerat timp de 8 – 10 ore, după care se filtrează. Preparatul rezultat se pune deoparte, urmând ca planta rămasă după filtrare să se fiarbă în jumătate de litru de apă, timp de 5 minute, se lasă la răcit şi se filtrează. La final, se combină cele 2 extracte. Se administrează 1 – 2 căni de infuzie astfel preparată, timp de 60 de zile, urmate de o pauză de 30 de zile.

5. Ceaiul din traista – ciobanului este de asemenea indispensabil în cazul celor mai frecvente afecţiuni ale inimii.   Reglează foarte bine tensiunea arterială, face minuni în cazul hipotensiunii şi totodată, combate tahicardia.

Mod de preparare: în 250 ml. de apă clocotită se adaugă 5 gr. de plantă, care se lasă la infuzat timp de 10 minute. Se strecoară, se mai lasă încă 10 minute pentru a se răci, şi se bea dimineaţa, pe stomacul gol, timp de o lună de zile, urmată de o pauză de 2 săptămâni.

Articol relatat de portalul topremediinaturiste.ro.

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *