Cele 12 semne, care vor fi la sfârşitul lumii care s-au găsit într-un Hronograf evreiesc, de înţeleptul Ieronim

apocalipsa - cei patru calareti

În ziua dintâi se va înălţa marea la înălţime încât să treacă din hotarele ei, covârşind vârfurile munţilor; şi va sta aşa ca nişte ziduri, nerevărsându-se în lături;

În ziua a 2-a vor scădea apele mărilor atât de mult, încât abia se vor vedea;

În ziua a 3-a se vor vedea deasupra mării chiţii cei mari şi tot felul de fiare din mare, care vor striga atât de tare, încât se va auzi glasul strigării lor până la cer;

În ziua a 4-a vor seca mările şi apele;

În ziua a 5-a vor asuda cu sânge toţi copacii şi ierburile pământului;

În ziua a 6-a se va face cutremur mare în toată lumea, atât de mare şi înfricoşat, încât nu va sta pe picioare nici om, nici dobitoc. Şi vor cădea toate zidurile şi munţii şi toate locurile cele înalte şi se va face tot pământul şes;

În ziua a 7-a toate stâncile şi pietrele se vor lovi între dânsele şi se vor sfărâma;

În ziua a 8-a se vor deschide toate mormintele, de la apusul soarelui până la răsărituri, şi vor ieşi oasele morţilor şi vor sta deasupra pe faţa pământului;

În ziua a 9-a vor cădea stelele de pe cer. Şi toate dobitoacele şi fiarele se vor aduna în câmpuri şi vor rage tare fără a paşte;

În ziua a 10-a vor muri toţi oamenii, ca să învieze cu ceilalţi morţi;

În ziua a 11-a se va face cer nou şi pământ nou şi va veni atunci înfricoşatul Judecător arătat (foc mergând înaintea

Lui), după cum zice David: „Dumnezeu arătat va veni, Dumnezeul nostru, şi nu va tăcea. Foc înaintea Lui va merge şi va arde pe vrăjmaşii Lui foarte; ”

În ziua a 12-a se va arde cu foc iute, cerul şi pământul şi văzduhul.

loading...
loading...

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *