Cercetătorii susţin că au găsit răspunsul ştiinţific la marea întrebare: ”Ce a fost mai întâi, oul sau găina?”

ou sau gaina

Aristotel era de părere că atât oul cât şi găină s-au format în acelaşi timp.

Cercetătorii britanici susţin că găina a fost prima care a apărut, deoarece formarea ouălor este posibilă numai datorită unei proteine gasite în ovarele păsării.

,,Până acum, se presupunea că oul a fost primul, însă acum dispunem de dovezi ştiinţifice care arată că, de fapt, găina a apărut înaintea lui. Proteina a fost identificată cu mult timp înainte, fiind asociată cu formarea oului, dar prin examinarea îndeaproape a substanţei, am putut observa modul în care aceasta controlează întreg procesul”, susţine Dr. Colin Freeman, cercetător în cadrul Universităţii din Sheffield, Regatul Unit.

Proteina, denumită ,,ovocledidin-17″ (,,OC-17″), acţionează ca un catalizator, având rolul de a accelera procesul de formare a cojii oului.

Pentru a afla modul în care proteina acţionează, echipa de cercetare coordonată de Freeman a folosit un super-computer, denumit ,,HECToR”. Cu ajutorul acestui dispozitiv, specialiştii au putut observa în detaliu procesul de formare a oului de găină.

Rezultatele analizelor au arătat că OC-17 are un rol extrem de important încă din primele stadii de formare a cojii oului. În mod concret, proteina transformă carbonatul de calciu în cristale de calcit, care formează coaja oului. La fiecare 24 de ore, în urma acestui proces, sunt produse aproximativ şase grame de astfel de cristale.

Profesorul John Harding, un alt cercetător din cadrul Universităţii din Sheffield, este de părere că descoperirea ar putea avea şi alte utilizări. ,,Înţelegerea modului în care găinile produc ouă este, în sine, un fenomen extrem de interesant, însă, mai mult decât atât, acest proces ne poate oferi, de asemenea, indicii referitoare la modul în care omul poate fabrica noi tipuri de materiale”, susţine specialistul.

Sursa: metro.co.uk

Articol relatat de portalul descopera.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *