Ciudăţenie a naturii! Hillier – lacul roz pentru care încă nu s-a găsit o explicaţie

lacul Hillier

Lacul Hillier, din Australia, este unul dintre cele câteva lacuri roz care există pe Pământ. Localizat pe Middle Island, una dintre insulele şi insuliţele care alcătuiesc arhipelagul Recherche, Văzut de sus lacul pare o uriaşă „gumă de mestecat”.

Cu o lungime de aproximativ 600 de metri, lacul este înconjurat de o plajă cu nisip, dincolo de care se întind pretutindeni păduri de niaouli şi eucalipt, relatează romaniatv.net. În partea sudică a lacului fâşia de pădure este ceva mai îngustă, astfel încât oceanul este foarte aproape.

În comparație cu  lacul Retba, din Senegal, unde concentraţia foarte mare de sare face ca apa să fie roz, în cazul lacului Hillier, care este, de asemenea, un lac sărat, cauza exactă nu a fost încă determinată. Unii cercetători sunt de părere că rozul apei ar putea fi dat de o vopsea produsă de Dunaliella salina şi Halobacteria. O altă ipoteză este că bacteriile halofilice de culoare roşie s-au fixat în crustele de sare, iar numărul lor fiind foarte mare apa a ajuns să pară de culoare roz. Totuşi, în urma studiilor efectuate pe mostre de apă din Hillier nu s-au găsit urme de alge.

Lacul roz de pe Middle Island era descoperit în 1802, când un marinar britanic, Matthew Flinders, a escaladat cea mai înaltă culme de pe insulă pentru a privi reţeaua de ape din jur, moment în care privirea i-a fost atrasă de un ochi de apă de culoare roz.

În total, pe Glob sunt opt lacuri roz demne de notat, jumătate dintre acestea situîndu-se în Australia: Lacul Retba (Senegal), Laguna Hutt (Australia), Lacul Roz (Australia), Lacul Hillier (Australia), Salina de Torrevieja (Spania), Dusty Lake Rose (Canada), Masazirgol (Azerbaidjan) şi Quairading Pink Lake (Australia).

loading...

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *