COȘMARUL tânărului „mâncat” de infecțiile dintr-un spital din România!

Doctor Watching Over Patient

Ovidiu Istrate, un tânăr poliţist de frontieră din Iaşi este încă una dintre victimele sistemului sanitar din România, pentru a cărui nefastă turnură a vieţii nu-şi asumă nimeni responsabilitatea.

În urma unui nefericit accident în 2008, pe când avea numai 23 de ani, tânărul a fost internat în spitalul de urgenţă de la Bacău, de unde a contactat un stafilococ auriu, bacterie care i-a măcinat piciorul stâng la propriu. Analizele la care a fost supus aici însă, nu au arătat existenţa infecţiei în organism, relatează nationalisti.ro.

A stat internat în unitatea sanitară de la Bacău, unde timp de o săptămână a suferit mai multe intervenţii chirurgicale, iar la piciorul stâng, cel mai grav afectat, i-a fost montată o tijă. Starea sa de sănătate se îmbunătăţea, iar drama prin care trecuse părea a lua sfârşit.

Lucrurile au cunoscut însă o turnură ciudată, Ovidiu începând să se simtă din ce în ce mai rău. A ajuns în comă de gradul III la Spitalul de Pneumofiziologie din Iaşi, unde este operat la nivelul toracelui, însă medicii de acolo îşi dau seama că este vorba de ceva mult mai grav la mijloc. Este transferat la clinica de ortopedie a Spitalului de Urgenţe din Iaşi, iar în urma unui set riguros de analize, i se pune un diagnostic sumbru: infecţie cu stafilococ auriu la piciorul stâng, adică cel operat în spitalul de la Bacău.

loading...

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *