De ce este bine să dăm pomii cu var

varuirea-pomilor

Văruirea pomilor fructiferi și nu numai a lor nu se face de astăzi sau de acum un an sau doi. Este o lucrare de primăvară sau de toamnă pe care o făceau și bunicii noștri, astfel că beneficiile sale sunt testate în timp. Cu toate acestea, sunt voci care spun că această lucrare în livadă nu ajută foarte mult pomii și că este doar o cheltuială în plus.

Am începe prin a spune că nu există nici un studiu care să dovedească faptul că văruirea pomilor este nocivă. Dimpotrivă, cei mai mulți specialiști în pomicultură spun că tratamentul este unul dezinfectant și ține la distanță o serie de paraziți care pot provoca probleme scoarței. Astfel, văruirea trunchiurilor este se face pentru distrugerea ouălor de insecte şi a paraziţilor care se află în crăpăturile din scoarţă. Prin văruire se împiedică şi dezvoltarea muşchilor şi a lichenilor pe trunchiuri. În plus, stratul de var se constituie într-un strat protector în fața razelor solare nocive sau, dacă e aplicat toamna, în ultimele zile cu soare, va servi la combaterea crăpării în nopțile geroase de iarnă.

Revenind însă la văruirea de primăvara,a ceasta mai are și un rol estetic, oferind livezii acel aspect îngrijit, alături de tăierile corect făcute.

Cum se face văruirea pomilor

Înainte de a se vărui trunchiul pomilor, aceștia se curăță cu o perie (nu foarte aspră) pentru a îndepărta o parte dintre ouăle insectelor și pentru a curăța crăpăturile.

varuirea-pomilor-primavara

„În ceea ce priveşte văruirea pomilor, aceasta se face cu o zeamă sulfocalcică sau polisulfură de calciu, obţinută pe bază de sulf şi var de 28º Be, în concentraţie de 10% din cantitatea de apă adăugată, iar după două săptămâni se stropesc cu o soluţie pe bază de cupru în concentraţie de 3% apă, numită şi zeamă bordeleză, împotriva moniliozei, ciuruirea frunzelor sau deformarea acestora”, este sfatul pe care horticultorul Călin Ţiplea l-a dat revistei Taifasuri.

O altă ”rețetă” pentru soluția de var este ca la 10 litri de apă să se adauge 2-3 kg de var proaspăt stins, 1 kg de argila (lut, pământ galben, ca cel pentru sobe), un pic de bălegar (ideal este cel de cal), se adaugă 100g de sulfat de cupru sau sare grunjoasă. Este o rețetă recomandată de HobbyGrădină.ro mai ales toamna pentru ca pomii să fie protejați de condițiile jilave din sezonul rece și debutul primăverii.

O altă soluție este cea oferită de specialiștii de la Paradisverde.ro, care recomandă folosirea unui lapte de var mai gros în care se pune clei topit de tâmplărie (100 grame la 10 litri de soluție de var), aracet și eventual puțin pământ galben pentru o ”prindere” mai bună de scoarță. Aceiași sursă spune că se poate folosi și var lavabil, cu condiția să fie alb și destinat folosirii în interior. Se folosește mai bine varul lavabil pentru baie sau bucătărie care are ioni de argint și acționează ca fungicid.

În final, mai precizăm că văruirea nu este utilă în cazul pomilor foarte tineri la care astupă porii și poate încetini creșterea tulpinii sau a ramurii. La acești pomi se poate face stropire cu sulfat de cupru în proporție de 300 – 500gr la 10 litri de apă. Lucrul acesta e bine de făcut primăvara, în faza de „mugur adormit”.

Foto: www.ingradina.com

Articol relatat de portalul agrointel.ro

loading...
loading...

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *