De ce sunt rușii interesați de plăcuțele de plumb de la Sinaia

t24

Zeci de plăcuţe de plumb, de origine necunoscută, prezentând înscrisuri misterioase, zac din perioada interbelică în subsolul Institutului de Istorie „Vasile Pârvan“ din Bucureşti. 

Descoperirea de la Sinaia I

Cu dimensiuni cuprinse între 93/98mm şi 354/255mm, plăcuţele sunt în marea majoritate dreptunghiulare, unele prezentând şi urme de agăţare, dar există între ele şi una rotundă. Pe ele sunt vizibile siluete de luptători cu suliţe şi lănci, regi şi zei, temple, palate, cetăţi, monograme şi însemne heraldice, toate realizate cu migală şi un simţ artistic uimitor. Legenda spune că regele Carol I, dorind să-şi construiască o reşedinţă de vară, ar fi poposit, în 1871, la Sinaia. Acolo, când a început săparea fundaţiei, un grup de muncitori ar fi descoperit sute de plăci din aur masiv, cu inscripţii şi reprezentări iconografice ciudate. Impresionat de comoară, Carol I ar fi poruncit ca toate plăcile să fie copiate în plumb, pentru a fi apoi studiate pe îndelete de cercetători. Unii afirmă că suveranul ar fi dorit topirea originalelor pentru ca, din aurul rezultat, să susţină parţial cheltuielile Războiului de Independenţă. Alţii pretind că regele era conştient că a da pe mâna diverşilor experţi piese din aur masiv echivala cu tentarea lor să şi le însuşească, astfel că a preferat copierea. Cele aproximativ 500 de piese rezultate ar fi fost depozitate iniţial în subsolul Mănăstirii din Sinaia, după care, în anul 1956, au fost transportate, în taină, în subsolul Muzeului de Antichităţi (astăzi, Institutul de Istorie „Vasile Pârvan“). De atunci, tăcerea tăcerea s-a aşternut peste aceste obiecte.

Haşdeu, bănuit de falsificarea plăcuţelor

Unii specialişti afirmă că plăcuţele păstrează alfabetul vechilor daci, fiind nişte copii comandate de regele Carol I după originalele presupuse din aur masiv, care s-ar fi descoperit într-un tezaur din Sinaia. O parte dintre artefacte ar fi ajuns nu se ştie cum în Rusia – furate, luate odată cu Tezaurul României sau poate chiar transportate de urmaşii celor care le-au confecţionat- iar restul s-ar afla risipite sau dosite la particulari, pe teritoriul României. Alte voci susţin că plăcuţele din plumb sunt pur şi simplu contrafaceri, atribuite ingeniosului Bogdan Petriceicu Haşdeu, care ar fi dispus şi de cunoştinţele lingvistice necesare pentru a “fabrica” înscrisuri cu aparenţă antică într-un moment în care în ţară se afirmase un puternic curent pro-dacic, care nega filonul latin al etnogenezei poporului român.

Cert este că, de-a lungul deceniilor scurse de la depozitarea lor în subsolul bucureştean, nimeni nu a studiat temeinic aceste pretinse copii de plumb, întrucât a prins rădăcini ideea că ar fi vorba de falsuri. Şi atunci, de ce să mai fie păstrate? Un posibil răspuns ar fi că se speră totuşi ca ele să conducă -la un moment dat- la rămăşiţele tezaurului original, unde se spune că ar fi fost adăpostită o posibilă arhivă regală dacică. Între timp, numărul pieselor a scăzut continuu, de la circa 500, câte ar fi fost iniţial, la mai puţin de 50. Iar în absenţa unui inventar, riscul e ca ele să se piardă mai departe, inclusiv prin deteriorare.

O limbă necunoscută, poate sacră

Şansa a făcut ca, în 1943, tânărul Dan Romalo să izbutească să le fotografieze, în încercarea de o ajuta pe Marioara Golescu, pasionată de arheologie, să scrie o carte despre ele. Cursul evenimentelor n-a mai permis apariţia volumului, dar filmul bine păstrat i-a permis lui Romalo să publice, după revoluţie, mai exact în 2003, lucrarea „Cronică apocrifă pe plăci de plumb?“. Incitată de subiect, cercetătoarea Aurora Peţan, de la Institutul de Lingvistică din Bucureşti, licenţiată în filologie clasică, s-a aplecat asupra uitatelor plăcuţe. Deşi admite că suportul este, în mod sigur, plumb din secolul al XIX-lea, aşa cum au constatat analizele făcute în 2003 la Institutul de Fizică Nucleară, Aurora Peţan este absolut convinsă de autenticitatea conţinutului plăcuţelor. În opinia sa, citată de certitudinea.ro, limba folosită nu pare să fie indo-europeană, ci pre-indoeuropeană sau o variantă a unei limbi sacre, folosită numai de preoţi. Cercetătoarea exclude posibilitatea falsificării, întrucât limba utilizată are multă varietate şi, în plus, cine s-ar apuca să măsluiască zeci şi poate chiar sute de piese?

Ea a mai semnalat că, deşi provin din zone şi epoci diferite, plăcuţele prezintă un stil unitar, existând totodată o corespondenţă perfectă a timpului cu locul, astfel că plăcuţele din Dobrogea sunt scrise în alfabet grec-ionian, fapt explicabil prin cetăţile greceşti de acolo, în timp ce plăcile din vremea lui Decebal folosesc un alt alfabet (există chiar şi o scriere total necunoscută, ce apare pe frontonul templelor reprezentate pe plăci). Or, asemenea distincţii nu se puteau face în secolul al XIX-lea, când se presupune că s-au confecţionat falsurile, întrucât detaliile lingivistice respective au fost studiate abia la mijlocul secolului al XX-lea. În viziunea Aurorei Peţan, înscrisurile consemnează evenimente importante de la curtea conducătorilor daci, concluzie împărtăşită de Dan Romalo:“Plăcile conţin relatări despre căpeteniile geto-dace, într-o anumită cronologie, evenimente importante, bătălii şi tratate de pace, toate înşirate pe zidurile şi pe stâlpii sanctuarelor dacice, ca un memorial fastuos şi strălucitor, scris de preoţii daci, pastrătorii întregii istorii a nemului geto-dac”.

De la Carol I la…Vladimir Putin

Din tabăra scepticilor, sau mai exact a celor care susţin că respectivele piese ar fi fost contrafăcute, Alexandru Vulpe, directorul Institutului de Arheologie Vasile Pârvan, dă credit teoriei care îi atribuie lui Haşdeu ideea falsurilor. Posibili suspecţi de măsluire sunt însă şi Nicolae Densuşeanu, ajutat de nişte tipografi, precum şi apropiaţi ai împărătesei Mariei Tereza, interesaţi să vehiculeze ideea unei Dacii Mari, integrată în Imperiul Austro-Ungar. Nimeni însă nu a certificat 100% că avem de-a face cu nişte falsuri. Or, asta alimentează speranţele celor care susţin varianta autenticităţii plăcuţelor. Se vorbeşte că ar fi existat chiar o scrisoare a lui Carol I, în care acesta îşi exprima remuşcările încercate după distrugerea (prin topire) a unor valoroase obiecte de tezaur, scrisoare la care a făcut referire, în 2003, istoricul Augustin Deac, la Congresul Internaţional de Dacologie.

Potrivit certitudinea.ro, documentul respectiv ar fi ajuns în arhivele fostului Comitet Central al PCR, unde i s-a păstrat însă doar numărul de inventar, scrisoarea fizică dispărând fără urmă. Şi arhiva Mănăstirii Sinaia s-a evaporat, muzeul lăcaşului adăpostind azi doar două plăcuţe de plumb. Fireşte, un astfel de subiect incitant nu putea să nu genereze şi o sumedenie de scenarii, unele de-a dreptul şocante, precum fondarea Moscovei de către un descendent al geto-dacilor, Mosk, care a şi dus parte din “cronica de aur” în zona Rusiei de azi, Vladimir Putin manifestând pentru misterioasele plăcuţe un interes explicabil prin originile sale…româneşti (dovadă stând numele unui interpret de pe lângă domnitorul moldovean Dimitrie Cantemir: Putin).

sursa: independent-al.ro


loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *