De unde mai vin refugiații. Această țară ar putea rămâne în viitorul apropiat fără APĂ

foto: newsweekme.com
Yemen ar putea fi prima ţară care va rămâne fără nici o sursă de apă în câţiva ani, o perspectivă sumbră pentru populaţia de 24 de milioane de locuitori, afirmă experţi citaţi de CNN.
În Sana’a, capitala Yemenului, rata anuală de creştere a populaţiei este de 7%. O parte tot mai mare a yemeniţilor prefera capitala în locul oraşelor secetoase din provincie.
Guvernul este ineficient în eforturile de a gestiona resursele de apă, luând în discuţie chiar mutarea capitalei mai aproape de coastă pentru a putea obţine apă din mare prin desalinizare, aşa cum au făcut alte ţări din Orientul Mijlociu.
Criza de apă este şi o problemă globală deoarece, la fel ca Somalia, unde deşertificarea este strâns legată de conflictele interne şi luptele pe accesul la surse de apă, Yemen ar fi un factor destabilizator de care au nevoie insurgenţii pentru a-şi întări bazele din zone mai puţin apropiate de sediile puterii, se arată pe www.ecocentric.blogs.time.com.
„Eşecul de a înfiinţa firme locale de extragere a apei în zone care nu au primit sprijin din partea guvernului şi care nu au acces la servicii sociale ridică temeri asupra faptului că grupari teroriste vor cauta refugiu aici”, a declarat Christofer Boucek de la Carnegie Endowment for International Peace.
sursa: mediafax.ro