Descoperirea ce ar putea REVOLUȚIONA MEDICINA! Sângele învechit ar putea fi din nou întinerit şi el va putea lupta împotriva îmbătrânirii

O proteină ar putea stimula celule stem din sânge, astfel încât ele să se comporte la fel ca cele a unor oameni tineri. Este oare aceasta cheia pentru a valorifica puterea de reânviere a sângelui tânăr?

Sângele tinerilor pare a avea puteri de vindecare, dar cum îl putem valorifica fără a ne baza pe donatori de sânge?

Descoperirea unei proteine care menţinere celule stem din sânge tinere, ar putea ajuta.

Proprietăţile de întinerire a sângelui tânăr au fost elucidate în macabrele experimente în care au fost cusuţi împreună un şoarece tînăr şi unul învârstă, în aşa fel pentru ca să aibă un sistem circulator comun.

Starea sănătăţii a şoarecilor mai în vârstă s-a îmbunătăţit, iar a celor mai tineri s-a înrăutăţit.

Alte studii pe animale au arătat că injecţiile de sânge tânăr sau bătrân au efecte similare.

Aceasta ar putea lucra şi la oameni. Sângele tânăr a fost testat în calitate de tratament pentru aşa cazuri ca Alzheimer (en), şoarecii în vârstă care au primit injecţii cu sânge de la adolescenţi umani , au arătat o îmbunătăţire a percepţiei, memoriei şi activităţii fizice.

“Noi credem că medicamentul va atenua semnele de îmbătrânire şi va stimula sistemul imunitar al persoanelor învârstă”

Dar, aceste studii se bazează pe sângele donat de tineri: în cazul dacă acestă terapie va fi pusă pe rol, va fi dificil de a obţine suficiente donaţii pentru a satisface cererea.

Celulele stem din sângele nostru ar putea oferi o abordare alternativă.

Celulele noaste albe şi roşii din sânge sunt produse de celule stem, care la rândul lor provin de la celule stem “mamă” din măduva osoasă.

Dar, pe măsură ce îmbătrânim, numărul acestor celule stem mamă scade.

Una dintre femeile cu cea mai lungă durată a vieţii din lume părea să aibă doar două celule de acest fel rămase în sângele, atunci când ea a murit la vârsta de 115 ani.

Declinul celulelor stem mamă îi face pe oameni să aibă în sânge mai puţine celule roşii şi globule albe, numite limfocite B şi T.

Acest declin provoacă anemia şi slăbirea sistemului imunitar.

“De obicei, sistemul imunitar la vârstnici nu este pregătit să lupte împotriva infecţiilor puternice”, spune Hartmut Geiger de la Universitatea din Ulm, Germania.

Când echipa lui Geiger a examinat măduva osoasă a şoarecilor, ei au descoperit că animalele mai învârstă au niveluri mult mai scăzute a le unei proteine numite osteopontin.

Pentru a vedea dacă această proteină are un efect asupra celulelor stem din sânge, echipa a injectat celule stem în şoarecii care aveau un nivel scăzut de osteopontin şi au constatat că celulele rapid au îmbătrânit.

Dar, atunci când într-un vas au fost amestecate împreună celule stem mai vechi cu osteopontin-ul şi o proteină care le activează, au început să se producă celule albe din sânge, la fel cum o fac celule stem tinere.

Acest lucru sugerează că, osteopontina face celule stem să aibă un comportament mai tânăr (EMBO Journal ).

“Dacă vom putea transforma aceasta într-un tratament, noi vom fi capabili să facem celule bătrâne, din nou tinere”, spune Geiger.

“Aceasta este captivant” spune Hanadie Yousef de la Universitatea Stanford din California.

Dar, sunt necesare studii pe termen mai lung, pentru a vedea dacă această abordare poate întineri integral sistemul sanguin, spune ea.

Până în prezent, majoritatea eforturilor de utilizare a sângelui în calitate de agent de întinerire s-a bazat pe plasmă, componentul lichid, pe care unii îl cred un transportator de factori dizolvanţi ce contribuie la menţinerea tinereţei .

Dar, Geiger crede că celulele din sânge ar putea juca un rol cheie, deoarece acestea sunt mai capabile de a se mişca în ţesuturile corpului.

Sănătatea inimii

Atât factorii solubili cât şi celule sanguine cel mai probabil sunt importante, spune Yousef.

În timp ce injecţiile cu plasmă tînără întineresc animalele mai în vârstă, tratamentul nu are acelaş efect puternic atunci când animalele tinere şi cele în vârstă au un sistem circulator comun, spune ea.

Echipa lui Geiger este în curs de dezvoltare a unui medicament care va conţine osteopontină şi o proteină de activare, pentru a încuraja celule stem din sânge să se comporte mai tinereşte.

“Aceasta ar trebui să stimuleze sistemul imunitar al persoanelor în vârstă”, spune el.

Un astfel de medicament ar putea avea beneficii dincolo de lupta împotriva infecţiilor şi atenuării anemiei.

Numărul mic de astfel de celule, se consideră că ar avea consecinţe şi asupra apariţiei bolilor de inimă, astfel, stimularea lor posibil ar putea ajuta la prevenirea acestui lucru.

De asemenea, osteopontinul ar putea fi util pentru tratarea bolilor legate de sânge, cum ar fi mielodisplaziile, ce implică celule disfuncţionale, spune Martin Pera de la Laboratorul Jackson din Bar Harbor, Maine, SUA.

“Posibil, celule stem de întinerire din măduva osoasă vor putea ajuta şi în aceste cazuri” spune el.

“Acest studiu oferă mai multe dovezi cu privire la faptul că, celulele pot fi reîntinerite” spune Ioakim Spyridopoulos de la Universitatea Newcastle, Marea Britanie.

“Ei au făcut sângele bâtrân să arate tânăr din nou, deşi, acţionează el sau nu ca tânăr, vor arăta studiile clinice”.

sursa: inbors.com

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *