DEZECHILIBRELE sufleteşti şi formele de CANCER

chimioterapie_1

Boala, această preocupare aproape permanentă a noastră, fie prin grija să scăpăm de ea, fie prin frica de a nu ne atinge, este un subiect tratat diferit în funcţie de cultură, credinţe religioase, timpuri. Un om de ştiinţă german, doctorul Ryke Geerd Hamer, a cercetat legătura dintre şocurile emoţionale şi declanşarea unor forme de cancer şi a făcut descoperiri care au fost luate serios în considerare de lumea psihoterapiei.

Chinezii din vechime erau preocupaţi în mare măsură de profilaxie. Familiile bogate aveau medic de familie, iar acesta era plătit atât timp cât nu se îmbolnăvea nimeni. Desigur, membrii familiei îl şi ascultau, în încercarea de a-şi păstra o bună stare de sănătate. Dar dacă apărea boala, medicul nu mai era plătit. Boala era privită ca un dezechilibru al energiilor subtile din organism, energii ce trec prin canale speciale, aşa cum trece sângele prin vene şi artere. Introducând ace de acupunctură în diverse puncte, medicul chinez încerca fie aducerea energiei la nivelul unui organ slăbit, fie eliminarea unui surplus.

În combinaţie cu diete speciale şi tratamente de tip fitoterapeutic, medicul repunea organismul în starea lui firească. În India, suferinţa cauzată de îmbolnăvire era privită prin prisma teoriei karmice – a legii acţiunii şi reacţiunii, a efectelor pe care le are asupra omului orice gând şi orice faptă. Astfel, anumiţi înţelepţi ai vremurilor de demult nu se tratau când apărea o boală, ci duceau suferinţa până la capăt, convinşi de faptul că astfel scapă de alte urmări ale unor fapte rele din trecut şi va urma o reîncarnare favorabilă evoluţiei. Tot aşa, în anumite triburi africane, boala era pusă pe seama influenţei spiritelor celor decedaţi pe care cei vii le-au supărat cu ceva şi şamanul încerca medierea între lumi pentru a le împăca şi a obţine sănătatea şi prosperitatea pentru cei vii.

Boala, ca plată a păcatului

Din perspectiva noastră, a creştinilor, boala este îngăduită de Dumnezeu pentru mântuirea omului. Pe de altă parte, ştim că omul nu a fost creat de la început să aibă dureri şi boli, dar odată cu păcatul a intrat şi moartea, iar boala este o prevestire şi un început al morţii. Omul care crede în Hristos Domnul nu se înspăimântă de boală, ci, după sfatul Sfinţilor Părinţi, o consideră fie o mustrare pentru păcatele săvârşite, fie un mijloc de încercare a răbdării, fie un prilej de smerire, ori un mod de preaslăvire a lui Dumnezeu.

Căci Doctorul sufletelor şi al trupurilor dăruieşte fiecărui om ceea ce îi este de folos pentru înaintarea în virtuţi şi câştigarea fericirii veşnice. Importantă este în primul rând sănătatea sufletului, starea noastră de împăcare cu Dumnezeu şi cu semenii. Iar dacă sufletul este rănit de păcate, nepocăite, nespovedite, atunci nici trupul nu poate fi sănătos. Vorbind despre suferinţele omului, Nicodim Aghioritul a arătat că „există o interacţiune între suflet şi trup, fiecare dintre părţi acţionând una asupra celeilalte, comunicând între ele”.

Ce a descoperit doctorul Hamer

Şi anumite direcţii ale medicinei contemporane sunt preocupate de felul în care boala apare ca un efect al unui anumit comportament (social, culinar) şi al unor stări sufleteşti. Psihosomatica, o ramură a psihologiei foarte importantă, este interesată să descopere cauzele sufleteşti ale diferitelor forme de cancer. Noua medicină germană (GNM), o adevărată revoluţie în medicină, se bazează pe teoria fundamentată de doctorul Ryke Geerd Hamer. În anul 1978, doctorul Hamer era internist-şef la Clinica de oncologie a Universităţii din München.

Într-o zi a aflat că fiul său a fost împuşcat şi după scurtă vreme a murit. La numai câteva luni de la acest episod dramatic, doctorul Hamer a descoperit că i-a apărut un cancer testicular. Imediat i s-a părut foarte stranie legătura dintre suferinţa lui în urma morţii băiatului şi apariţia cancerului, ceea ce l-a făcut să studieze istoricul pacienţilor săi bolnavi de cancer.

A remarcat că toţi aveau în biografia lor anumite şocuri puternice, evenimente traumatizante la care fuseseră supuşi cu destul de puţină vreme înainte de apariţia cancerului. Apoi a mers mai departe cu cercetările şi, cu ajutorul tomografului, a remarcat că fiecare boală este regăsită sub formă de leziune a unei părţi a creierului care controlează organul afectat. Explicaţia, pe scurt, este următoarea. În procesul embrionar, creierul şi anumite organe se formează ca nişte „surori”, avându-şi originea în aceeaşi foaie embrionară. Cerebelul şi zona amigdaliană se ocupă de supravieţuire, reproducere, respiraţie, iar creierul mare guvernează lucruri mai avansate, laturi care ţin de o dezvoltare mai complexă a omului, cum ar fi autoaprecierea, respectul de sine şi altele.

Doctorul Hamer a remarcat că atât organele care derivă din endoderm, cât şi cele care derivă din mezoderm, cum sunt colonul, prostata, plămânii, ficatul, pleura, peritoneul, pericardul, glandele mamare, generează o proliferare celulară (cancer) atunci când un şoc psihoemoţional impactează o anumită zonă din creier (corespunzătoare organului pe care o controlează). Pentru o mai bună înţelegere se dă exemplul cancerului la plămân. Din punct de vedere biofiziologic, frica de moarte este asociată cu incapacitatea de a respira.

Astfel că un şoc psihoemoţional de tipul „frică de moarte” (care poate apărea, spre exemplu, la pierderea cuiva drag) poate genera un cancer la plămân, dar un lucru foarte interesant este că acest cancer (proliferare celulară) este ca un fel de adaptare, de pregătire pentru supravieţuire (te temi, inconştient, de moarte, plămânii se măresc, pentru a putea respira mai bine şi deci a trăi). Cancerul la sân este generat de conflicte interioare de tipul „mamă-copil” sau „probleme cu partenerul”.

Mecanismul este următorul: când mama îşi face foarte multe griji atunci când copilul ei este rănit sau grav bolnav, organismul mamei generează o tumoară la sân, ca o expresie a nevoii de a mări capacitatea de lactaţie pentru copil, adică de a proteja copilul. Sunt procese inconştiente şi arhaice, fiecare femelă se naşte cu acest mecanism prin care asigură perpetuarea speciei. Cancerul osos, unde se pierde masă osoasă şi nu proliferează celule, este pus în legătură cu sentimente de devalorizare – n-ai valoare, te desconsideri, deci scheletul se subţiază, îşi pierde şi el consistenţa. Deci fiecare tip de cancer este generat de un conflict, de un şoc care activează un program biologic precis.

Sunt nişte programe de urgenţă, de supravieţuire, care în medicina actuală sunt înţelese cu totul altfel. Iată cum observăm foarte clar ce temeiuri adânci există în teologie, unde se consideră că păcatul este originea bolii. Căci ce altceva decât păcatul nelăsării în voia lui Dumnezeu este frica de moarte sau prea multele griji cu privire la orice? Ce altceva decât mândria şi orgoliul rănit sunt la baza sentimentului de devalorizare? Pe o femeie o părăseşte bărbatul şi ea face un cancer osos pornit de la faptul că ea crede că nu mai valorează nimic, fiind părăsită pentru o femeie mai tânără sau mai frumoasă. Nu-i o lipsă de smerenie aici şi o neîmpăcare? Iată cum ştiinţele cele mai moderne întăresc adevărurile milenare ale credinţei.

„Nu suntem obişnuiţi să judecăm cu aceeaşi măsură suferinţele noastre şi suferinţele altora; suferinţele altora le cunoaştem numai din văzute şi din auzite, pe când pe ale noastre le cunoaştem prin experienţa proprie, prin simţuri şi le privim cu toată înţelegerea noastră. Din pricina aceasta ni se par mai greu de răbdat decât suferinţele altora, chiar atunci când sunt foarte uşoare. Dar dacă ai cerceta natura acestor boli liberat de toate aceste prejudecăţi, atunci ai privi cu alţi ochi pe cei cuprinşi de aceste boli şi le vei judeca drept.” Sfântul Ioan Gură de Aur

sursa: ziarullumina.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *