Doi piloţi ruşi au fost ucişi de ISIS în Siria

mi25

Doi piloți de elicopter ruși au fost uciși, vineri, în apropiere de Palmyra, în centrul Siriei. Elicopterul sirian cu care zburau a fost doborât de luptători ai organizaţiei Stat Islamic, a anunțat Ministerul Apărării de la Moscova, transmite Agerpres.

Aceste decese ridică la 12 numărul oficial al militarilor ruși care și-au pierdut viața în conflictul din Siria. Moscova a decis în septembrie să bombardeze pozițiile teroriştilor islamici.

„Pe 8 iulie, piloții-instructori Riafagat Habibulin și Evgheni Dolghin se aflau în misiune pe un elicopter sirian Mi-25 înarmat. În același moment, la est de Palmyra, luptători din cadrul organizației Statul Islamic au lansat o ofensivă”, a anunțat Ministerul rus al Apărării într-un comunicat preluat de agențiile de presă.

„După ce și-a epuizat muniția, pe drumul de întoarcere, elicopterul a fost ținta teroriștilor și s-a prăbușit pe teritoriul controlat de Siria. Echipajul a murit”, precizează documentul.

La jumătatea lui iunie, Ministerul Apărării a mai anunțat decesul a doi soldați ruși în decurs de câteva zile. Unul și-a pierdut viața în explozia unei mașini capcană în timp ce asigura protecția unui convoi umanitar în regiunea Homs (centrul Siriei), iar celălalt, rănit în apropiere de Alep (nord), a decedat într-un spital militar din Moscova.

După mai multe luni de lovituri aeriene, președintele Vladimir Putin a anunțat în martie retragerea unei părți însemnate din contingentul militar rus din Siria, însă acesta continuă să efectueze lovituri asupra „țintelor teroriste” și în sprijinul forțelor guvernului de la Damasc.

sursa: digi24.ro

loading...
loading...

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *