Dureros, dar ADEVĂRAT: ”Odinioară oamenii sufereau din pricina războiului, astăzi suferă din pricina civilizaţiei”

sfantul paisie aghioritul

Civilizaţia este bună, dar ca să ajute trebuie să se „civilizeze” şi sufletul Altfel, ea devine o catastrofă. Sfântul Cosma a spus: „De la cărturari va veni răul”. Cu toate că ştiinţa a înaintat atât de mult şi a făcut un progres atât de mare, chipurile ca să ajute lumea, fără să-şi dea seama ea distruge lumea.

Dumnezeu a lăsat pe om să-şi facă de cap, pentru că nu Îl ascultă şi astfel el se loveşte singur în cap. Omul se distruge singur prin cele ce face. Ce au izbutit să facă oamenii secolului XX cu civilizaţia lor? Au zăpăcit lumea, au poluat atmosfera, toate. Atunci când roata iese de pe ax, se roteşte mereu fără scop. Tot astfel şi oamenii, dacă ies din armonia lui Dumnezeu, se chinuie.

Odinioară oamenii sufereau din pricina războiului, astăzi suferă din pricina civilizaţiei. Atunci plecau din oraşe la sate din pricina războiului şi trăiau cu o bucată de pământ. Acum vor pleca din oraşe din pricina civilizaţiei, pentru că nu vor mai putea trăi în ele. Atunci războiul aducea moarte. Acum civilizaţia aduce boală.

– Părinte, de ce s-a înmultit atât de mult cancerul?

– Cemobâl etc. Vezi ce au făcut? De acolo este.

Unele ca acestea fac oamenii… Ce lume chinuită există! In care epocă au mai fost atât de mulţi bolnavi? In vechime oamenii nu erau aşa Acum în fiecare scrisoare pe care o deschid citesc fie despre cancer, fie despre boală psihică, fie despre comoţie cerebrală, fie despre familii destrămate. Mai demult rar exista cancer. Vezi, atunci era o viaţă firească. Altceva este ceea ce îngăduia Dumnezeu. Mâncau oamenii alimente naturale
şi erau sănătoşi Fructe, ceapă, roşii, toate erau curate. Acum chiar şi aceste alimente naturale îl secătuiesc pe om. Cei ce mănâncă numai astfel de alimente se îmbolnăvesc repede, pentru că toate simt contaminate.

Dacă mai demult ar fi fost aşa eu aş fi murit de tânăr, pentru că, fiind călugăr, mâneam numai ce avea grădina: praz, marole, ceapă, varză şi altele de acestea şi eram foarte bine. Acum au îngrăşăminte chimice şi sunt stropite. Ce mănâncă astăzi oamenii! Stresul şi alimentele falsificate aduc boli Lumea se netrebniceşte atunci când ştiinţa este folosită fără socoteală.

– Părinte, cum, oare, odinioară oamenii rezistau mai mult la asceză şi erau mai sănătoşi? Ajutau şi alimentele?

– Da, pentru că atunci alimentele erau curate. Mai încape discuţie? Şi pe toate le mâncau coapte. Acum însă pe toate le iau necoapte ca să nu se strice şi le păstrează în frigidere. Le adună verzi de tot şi le lasă aapoi să se coacă. In timp ce atunci se cocea fructul şi cădea singur din copac sau dacă îl apucai, îţi rămânea în mână. Dar pe lângă faptul că oamenii mâncau alimente bune şi sănătoase – pâinea, untul sau laptele erau pentru copil un aliment sănătos – le mergea şi mintea, iar atunci când păţeau ceva, îşi dădeau seama dacă aceasta era din pricina alimentelor. Acum însă şi alimentele sunt false şi nici mintea nu le lucrează.

Şi câte din cele ce le face omul astăzi sunt nefolositoare! Încet-încet desfiinţează lâna. E greu să afli astăzi o flanea de lână care să ţină transpiraţia. Îmbrac o flanea de lână şi îndată îmi dau seama dacă are sintetic în ea, pentru că nu mai pot respira; n-o mai pot suporta şi mă sufoc. Iar ei o consideră mai rezistentă, mai bună. Şi aceasta o numesc progres. Dar oare acestea sunt sănătoase? Nu, ci aşa cum le fac: sunt nesănătoase. Şi mai scriu: „Lână pură”!! Vor găsi şi alte cuvinte mai pompoase ca să facă reclamă. De acum vom avea oi numai pentru carne, de vreme ce fac lână din petrol. Iar viermii de mătase spun: „Dacă vreţi mătase mai bună, făceţi-o voi”!

Cuviosul Paisie Aghioritul “Cu durere şi cu dragoste pentru omul contemporan”, Editura Evanghelismos

sursa: altarulathonit.com

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *