Dureros! Dramele românilor care slugăresc prin străinătate. Mulţumim cu această ocazie tuturor oamenilor politici din România, pentru efortul depus la crearea a mii şi mii de locuri de muncă!!!

badante

Gabriela B., 54 ani, povesteşte lucruri care probabil li s-au întâmplat multor românce venite la muncă în Italia. Într-o scrisoare pe care ne-a trimis-o la redacţie, cu ceva timp în urmă, Gabriela ne oferă detalii despre munca în casele italienilor, dar şi despre relaţiile cu alte românce. În finalul scrisorii, Gabriela scrie două poezii personale.

«După o viaţă plină de greutăţi, singură şi departe de casă (cu o mamă ce are probleme de sănătate), vă scriu aceste rânduri, singurul mod de a-mi exprima stările sufleteşti prin care am trecut alături de străini, timp de patru ani.

Mă numesc Gabriela Buzăţoiu (54 ani) din localitatea Câmpina, judeţul Prahova; sunt absolventă de liceu, am lucrat ca operator-chimist la Rafinăria Steaua Română – Câmpina, dar după 20 de ani de muncă, în urma privatizărilor, s-a ajuns la restructurări de personal.

În urma acestor restructurări am fost nevoită să mă recalific ca vânzător; am lucrat, dar viaţa la patron după cum se ştie e sub orice critică în România. De aceea am decis să-mi încerc norocul peste graniţe. În anul 2007 am hotărât să încerc şi eu ca alte românce, să muncesc, altfel; în stil european. La început, am înâmpinat mai probleme; atunci când nu vorbeşti limba e greu; dar am fost hotărâtă şi am învins greutăţile.

La început, când am plecat la Messina, Sicilia, am fost chemată de o româncă vecină de casă, dar pe care nu o cunoşteam, drumul a fost plătit de amantul acesteia, un italian căsătorit, dar căruia îi plăcea viaţa; la 70 de ani avea curajul să-şi trăiască zilele în jurul femeilor de companie. Aşadar, având şi banii, italianul mi-a plătit drumul, venind prin agenţia Atlassib şi am stat împreună cu amanta si fiica acesteia, încă o altă româncă… ziceai că e „harem” ca la turci...»

Amante şi soţii

«Nu am avut de la început de lucru, dar cum nu cunoşteam italiana, primul loc de muncă a fost la soacra italianului, împreună cu soţia; închisă într-un apartament, cu mari restricţii, nu am rezistat, după care am făcut o criză şi am fost preluată de italian, care împreună cu amanta sa, Liliana, au propus să rămân, un timp; cât ei vor merge în România, să supraveghez casa, vreo 60 de găini, trei câini, două maşini; după care urma să-mi caute un loc de muncă.

Aşadar au plecat în România, numai că soţia italianului, Maria, simţind lipsa soţului, a pornit în căutarea acestuia, iar în final a găsit cuibul de nebunii. Maria ştia de infidelitatea soţului, ştia de aceste escapade, dar era decisă să nu divorţeze. La vederea acestei reşedinţe, Maria mi s-a destăinuit.

După o săptămână, s-a reîntors „cocoşul” sicilian, iar eu m-am întors în România, fără bani, dar cu o valiză plină de optimism şi multă experienţă. Drumul spre România cu Atlassib, schimb de vorbe cu alte românce, afli că nu toate drumurile sunt închise; orice în viaţă trebuie făcut cu tărie de caracter.

Am decis ca după vreo trei luni să merg la capătul Siciliei, pentru un loc de muncă. Am ajuns la 30 de kilometri de Siracusa, com. Rosolini, dar vă spun sincer că şi aici, româncele au o pasiune pentru amorul secret al italienilor. Eu mi-am văzut de treburile mele…»

Facerea de bine

«La rândul meu am ajutat românce, colege de muncă, le-am găsit de muncă, dar tot ele nemulţumite. Am ajutat-o pe Valentina din Câmpina, apoi pe Laura din Vaslui, după care o altă colegă, Liliana, care la rândul ei atunci nu a înţeles că viaţa în Sicilia este diferită.

Influenţată de o altă româncă, Lenuţa din Orăştie, mi-au făcut viaţa un calvar. Am crezut că nu mai am putere să merg mai departe. Pe această Liliana am adus-o fără să ştie ceva, fără să cunoască limba, am făcut tot ceea ce era bine pentru ea, dar după ce i-am dat 150 de euro din banii mei, a intrat sub influenţa Lenuţei. Cu banii mei mi le-am făcut pe aceste femei duşmance. (…) Când mă gândesc prin câte am trecut, parcă nu-mi vine să cred că am avut puterea să merg mai departe…

Acum, cu emoţie vă spun că după patru ani munciţi fără acte în Sicilia sunt în Grosseto, provincia Toscana, unde am fost ajutată de o fostă colegă de serviciu şi vecină, pe atunci o bună prietenă. Acum am pierdut o prietenă, dar am un loc de muncă. Nu am înţeles acest mod de a trata un om. Voia bani pentru locul de muncă pe care mi l-a găsit, dar nu-i voi plăti niciodată. Trebuie să judecăm după cartea sfântă, „ajută şi vei fi ajutat„. Eu merg pe acest principiu.»

Seri culturale

«Sunt respectată, respect la rândul meu şi sper să lucrez aici cât mai mulţi ani. Am întâlnit oameni de cultură aici la Grosseto. Doresc prin centrul cultural Hora Unirii din Grosseto să am parte de cât mai multe seri culturale, muzică şi poezie, sper ca tinere talente să participe la aceste la aceste seri culturale, să demonstrăm că şi noi românii avem talentele noastre.

În oraşul meu natal, Câmpina, eram înconjurată de oameni de cultură, critici literari, am participat la diferite lansări de cărţi, reuniuni culturale în cadrul casei de cultură „Geo Bogza” – Câmpina, precum şi la „Cafeneaua Literară”. Am avut aprecieri şi critici în debutul meu în poezie şi în proză. Atunci când mă voi întoarce „acasă”, mă voi regăsi în tot ceea ce voi scrie…»

Gabriela B., Grosseto

sursa: gazetaromaneasca.com

 

loading...
loading...

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *