Dureros! Şcoala de azi, pușcăria de copii. Profesorul Florin Colceag, antrenor de genii, despre școala românescă

copii-scoala-ovidiu-micsik-resize

“Elevilor nu li se oferă ce au nevoie.Ne batem joc de timpul lor. Ei stau 20 de ani în şcoală, până termină facultatea. Sunt 20 de ani din viaţa unui om care sunt prost fructificaţi.

Aici este problema. Dacă ne dă cineva 20 de ani de viaţă, nu spunem mulţumesc? Dar dacă ne ia 20 de ani? De ce şcoala este o puşcărie? Nu este declaraţia mea, ci a Condoleezei Rice, fosta şefă de cabinet a lui Bush. A ajuns la aceeaşi concluzie şi a făcut declaraţia la CNN: şcoala este o puşcărie, copiii abia aşteaptă să plece de la şcoală, la fel ca deţinuţii care vor să scape de puşcărie. Când ea poate fi un loc minunat, templul cunoaşterii, dacă ceea ce li se oferă elevilor corespunde cu nevoile lor.

Dacă ei sunt sclavi pe plantaţie, făcând lucruri care nu-i interesează, acest lucru este nociv. Drepturile fundamentale ale copilului sunt încălcate în acest moment. Dacă profesorul dă un morman de teme, copilul este unul dintre lucrătorii cei mai chinuiţi de pe planetă, pentru că nu mai are timp liber. Ei chiar nu mai pot face nimic, pentru că trebuie să-şi facă temele, care sunt prost gândite, prost concepute, inutile şi dăunătoare. Ei sunt bolnavi, au oasele fragile, pentru că stau foarte mult timp pe scaun, pentru a citi sau pentru a scrie. Sănătatea le este compromisă. Sunt generaţii întregi care suferă din această cauză.

Școala înseamnă competiție continuă, de la orele de sport până la notele la matematică. Este normal să fie aşa?

Florin Colceag: Şi această competiţie este greşit aplicată. Elevii trebuie să înveţe să coopereze. Copiii nu trebuie să se întreacă între ei, ci trebuie să se ajute. Pe de altă parte, copiii trebuie să ajungă să se bucure de ceea ce fac. Ei nu se bucură. Sunt demotivaţi, apoi nu mai vor să meargă la şcoală. Trebuie să găsim alte forme de educaţie.

Nu avem în faţă nişte copii care să aibă o cerere şi să primească o ofertă din partea şcolii. Dacă ne uităm cu atenţie la curiozitatea copiilor de 10 ani, este aproape zero. Atât de tare ignoră şcoala curiozitatea lor, dorinţa lor de cunoaştere, încât se toceşte curiozitatea. Mai este un fapt extraordinar: dacă nu există dialogul lor cu profesorul, de la minte la minte, şcoala nu este umană. Dacă dialogul acesta nu există, iar ei sunt doar nişte saci care trebuie să fie înfundaţi cu informaţie, după 10 ani se blochează creşterea inteligenţei, după 12 ani creşterea creativităţii devine zero şi atunci devin adulţi cu minte de copii. Ei nu mai evoluează. Şi în această situaţie se află peste 87% din omenire. Trebuie să înţelegem că în epoca actuală trebuie să deschidem altfel de programe de formare a personalităţii. Prin faptul că ei tocesc, reproduc şi iau o notă îi condamnăm. Este totalmente greşit.

Trebuie să ajungem să punem la punct un sistem de evaluare care să nu mai fie inhibitor. Sistemul cu note nu spune nimic şi conduce la ceva teribil. Notele de la 1 la 10 şi faptul că examenele la liceu se dau pe media anterioară, plus rezultatul la examen, şi salariile proaste ale profesorilor au condus la o corupţie de necrezut şi la şantaj emoţional la adresa părinţilor, care trebuie să se ducă la profesor cu ceva. Este un cancer social care trebuie extirpat.

Sistemul acesta piramidal bazat pe frică merge până la elev, care trăieşte cu frica de a nu rămâne corigent sau repetent.

Noi trebuie să umanizăm educaţia, dar ne împiedicăm de acest cancer, pentru că multe dintre cadrele didactice cred că au atins culmea performanţei atunci când pun note şi completează rapoarte.

Să nu uităm că scopul principal este să le dăm copiilor prilejul de a căpăta învăţături de viaţă, pentru a putea gestiona mai târziu crizele pe care le provocăm noi. Trebuie să orientăm spre viitor totul. Noi nu trebuie să-i facem victime. Trebuie să-i facem învingători.

Avem nevoie să învăţăm din istorie, pentru că altfel am trăit degeaba toată istoria şi reluăm aceleaşi greşeli anterioare. Dacă am învăţa, am şti cum să evităm crizele următoare.

Elevii pleacă demotivaţi total de la şcoală şi sunt convinşi că sunt foarte proşti, pentru că nu fac faţă manualului. Literatura nu le place, dar nici nu li se oferă texte care să fie plăcute pentru ei. Este înnebunitoare problema comentariilor învăţate pe dinafară. Limba maternă şi limba română ar trebui legate de istoria popoarelor. Începe să devină relevant să traduci un termen şi să vezi cum a apărut. Gramatica, de asemenea, este completamente neinteresantă pentru copii dacă nu este explicată.

Îi supunem pe copii la un chin îngrozitor. Este inuman ce se întâmplă.”  Florian Colceag

Sistemul de educaţie a omorât pasiunea pentru carte a elevilor (…). Este foarte important să înţelegem de la bun început ce vrem de la copii, pentru ce au gândit americanii sistemul “no child left behind”. Ce doreau? O populaţie supusă normelor, căreia dacă i se spune să facă ceva, face acel ceva. Pentru că depind de sistem. Au fost învăţaţi să depindă de sistem omorându-şi libertatea proprie. De ce în România se practică un sistem asemănător? Pentru că acei copii devin adulţi şi vor lucra în continuare în multinaţionale. Iar omul din multinaţionale nu trebuie să aibă idei ci trebuie să se supună efectiv la ce i se spune. Iar acum, România este una dintre ţările care se predau multinaţionalelor. Pentru ca educaţia să nu ajungă un instrument de dresură este necesar ca ea să fie orientată spre dezvoltarea potenţialelor copiilor. Gândiţi-vă bine: un copil care intră la doi ani în grădiniţă şi stă în şcoală până în clasa a 12-a când termină liceul şi mai face 3-4 ani de facultate, trăieşte 20 de ani în Şcoală. Timp de 20 de ani ai timp să-l dresezi astfel încât la sfârşit să iasă ce vrea Sistemul. Asta este deocamdată realitatea. Deci intră în Şcoală copii cu potenţial intelectual şi de personalitate înalt şi la sfârşitul liceului marea lor majoritate se pomenesc în pragul şomajului, neştiind să facă nimic concret, fără încredere în puterile proprii (…) iar piaţa de locuri de muncă nu îi oferă tânărului nimic. El este foarte mulţumit când îl prinde o multinaţională şi-i dă un salariu din care să poată supravieţui. (…) Acesta reprezintă un mod de însclavizare a populaţiei prin educaţie.”  Florian Colceag.

SURSA

loading...
loading...

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *