Erdogan s-a dezlănțuit! Acuzații extrem de grave la adresa Occidentului: ‘A organizat lovitura’

erdogan puci

Scenariul loviturii de stat eşuate din Turcia „a fost scris în străinătate”, a acuzat marţi preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan în cadrul unui discurs de la Ankara în care a mai afirmat că Occidentul îi susţine pe pucişti, relatează AFP.

„Această lovitură de stat nu este numai un eveniment planificat din interior. Actorii au acţionat în ţară potrivit unui scenariu scris în străinătate”, a afirmat şeful statului turc, care îl acuză pe predicatorul Fethullah Gülen, în exil în SUA, că ar fi creierul puciului.

Turcia solicită Washingtonului extrădarea predicatorului. „Cum se face că, deşi suntem parteneri strategici, eu vă cer să ne predaţi pe cineva în baza unui document de securitate naţională pentru Turcia şi voi continuaţi să-l ascundeţi şi să-l protejaţi?”, a întrebat Erdogan, adresându-se SUA.

El a afirmat că Gulen îşi obţine majoritatea veniturilor din SUA. Potrivit preşedintelui turc, predicatorul ar câştiga între 200 şi 300 de milioane de dolari numai prin şcolile administrate de fundaţiile cu care are legături, fără a preciza dacă acest venit e unul anual.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan i-a acuzat de altfel pe occidentali că „susţin terorismul” şi pe pucişti, în atacul cel mai virulent de la tentativa de lovitură de stat din 15 iulie.

„Din nefericire, Occidentul susţine terorismul şi este alături de pucişti”, a declarat şeful statului, în replică la criticile SUA şi a ţărilor europene privind amploarea epurărilor care au urmat după tentativa de puci.

„Cei despre care ne imaginam că sunt prietenii noştri iau partea puciştilor şi a teroriştilor”, a repetat preşedintele în cadrul unui forum economic organizat de preşedinţie.

Preşedintele turc a criticat şi decizia autorităţilor germane de a-l împiedica să se adreseze prin videoconferinţă susţinătorilor adunaţi duminică la Koln, în vestul Germaniei, cu intenţia declarată de a susţine democraţia.

El a reproşat Berlinului că i-a lăsat recent să comunice prin videoconferinţă pe reprezentanţii Partidului muncitorilor din Kurdistan (PKK), care este angajat în luptă cu armata turcă de la expirarea armistiţiului, în iulie 2015.

PKK este considerată organizaţie teroristă de SUA şi de UE.

Preşedintele turc a apărat măsurile luate de ţara sa după lovitura de stat ratată şi în special „starea de urgenţă care respectă procedurile europene”.

„Uitaţi-vă ce a făcut Franţa: trei plus trei plus şase, ea a declarat un an de stare de urgenţă”, a spus şeful statului turc.

Declaraţiile lui Erdogan au loc în ajunul unei vizite la Ankara a secretarului general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, scrie agerpres.ro.

sursa: stiripesurse.ro

loading...
loading...

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *