Este PERICULOS naţionalismul sau INCOMOD?

tricolor-pumn-1

Rezultatul referendumului despre Brexit m-a surprins. Nu mă așteptam ca băieții să le dea voie britanicilor să-și ia rația de libertate, mai ales după ce produseseră și un martir pentru cauza UE. Dar se vede treaba că uciderea bietei parlamentare a fost o mișcare disperată, sondajele reale arătând că avansul taberei național(ist)e devenise insurmontabil. Și așa și fost. În ciuda scăderilor lor, britanicii au fost mereu niște oameni care știu să-și apere interesul, iar istoria o demonstrează.

Mă bucur nespus că astfel s-au făcut de râs spețialiștii de la Digi 24, Pro TV sau Hotnews, care au manipulat și au inventat pericole inexistente în caz că vor câștiga „naționaliștii”.

Dar singurul pericol real este imperialismul, de orice factură ar fi el, și sclavii săi în teritoriu, rectae cei de care vorbeam mai sus. Nici nu au pierdut bine că au și reînceput placa aia cu „spectrul negru al naționalismului”, care bântuie bătrâna Europă. Nimic mai fals!

Niciodată naționalismul nu a fost un pericol, pentru că nu a existat niciodată un imperiu naționalist. Dimpotrivă, tocmai imperiile, care au fost și sunt a-naționale, sunt cele care au provocat conflicte sângeroase. Acuzarea naționalismului se face, de-obicei, arătând cu degetul către nazism. A fost naționalist Adolf Hitler? Războiul început de acesta era un război de apărare a Germaniei? Nu și nu: Hitler a fost un socialist ateu, iar războiul său a avut ca scop dominația Europei, adică crearea unui imperiu.

„Mergând și mai departe în istorie, vedem încă o dată că nu „naționalismul” conduce la război, ci imperialismul și dorința de unificare europeană. Să luăm de pildă războaiele napoleoniene. Napoleon vroia întru binele Europei să instaureze aceleași principii: un cod european, o înaltă curte de justiție europeană, o monedă comună, aceleași unități de măsură, aceleași legi, și așa mai departe. Napoleon se aștepta ca Europa să devină rapid o singură națiune”, scria istoricul olandez Thierry Baudet. Germania nazistă sau Uniunea Sovietică voiau să „unifice” și ele Europa, sub alte ideologii, dar în același scop.

Iubirea de neam sau naționalismul este cel mai firesc sentiment de pe lumea asta. Iubirea de neam exclude, în mod categoric, ura față de alții. Când iubești cu-adevărat, poți să mai ai momente de furie, dar nu poți să urăști. Cine spune că naționalismul înseamnă ura față de altul este un mincinos.  Britanicii ne-au arătat ieri că sunt naționaliști.

Cineva îmi spunea azi dimineață, după aflarea rezultatelor referendumului, că „noi nu putem descurca singuri’ fără UE. Dan Tăpălagă spune că suntem neguvernabili dacă suntem lăsați de capul nostru. Puteți crede așa ceva? Pot exista oameni care – în afara unei infirmități grave de natură fizică, să nu poată merge pe propriile picioare?

Ceea ce omite Dan Tăpălagă să spună e că teritoriul pe care locuiește poporul român a fost mereu câmp de bătălie între reprezentanții noștri și cei care voiau să ne domine. Uneori războiul a fost fățiș, alteori a fost ascuns, camuflat. Dar a fost și este un război: au fost foarte puțini anii în care am avut ocazia să ne conducem singuri. Normal că pare neguvernabilă o țară care se războiește mereu cu cei care vor să o subjuge. Ideea lui Tăpălagă și a altora despre o Românie guvernabilă înseamnă de fapt supunere totală unei voințe din afară. Ce comunitate în toate mințile își poate dori să fie condusă de unii care n-au nicio legătură cu acea comunitate și care în trecut au jefuit-o și atacat-o sistematic? Doar niște nebuni, niște victime nefericite ale unui experiment „Pitești” la nivel național. De fapt, marele pericol pentru Dan Tăpălagă & co e că dacă dispare stăpânul care-i plătește, ei vor deveni irelevanți, vor deveni niște bieți „foști”…De ce credeți că ăștia care ne conduc și slugile lor de ziariști se feresc ca necuratu’ de tămâie să ne întrebe, prin referendum, ce vrem?

Trebuie să înțelegem că alde Tăpălagii, Prelipcenii, Guranii sau Liicenii sunt cei însărcinați de „puterile” acestei lumi să ne dezbine, să inducă false conflicte și crize. Nu o spun eu, o spune Robert Baer. Și acest om nu a fost dovedit de nimeni ca mincinos. Acești agenți ne spun, precum odinioară naziștii, că numai munca ne va elibera. Nimic mai fals: doar Adevărul ne va elibera. Și pentru asta trebuie să-L cunoaștem.

Românii sunt oameni înzestrați cu libertate și voință. Ne-am născut pe pământul acesta și conform oricărei legi divine și omenești, avem dreptul să ne conducem viața după propriile deziderate și coduri morale. Nu suntem săraci pentru că suntem corupți sau ortodocși, suntem săraci pentru că suntem conduși de ocupanți corupți. Iar vina noastră e că (încă) îi mai credem.

Fraților, nu a existat și nu poate exista o uniune între neamuri atât de diferite cum sunt în Europa. Nu poți uni ceea ce a despărțit istoria. Poate exista o alianță între egali, dar experiența istoriei ne arată că întotdeauna unul dintre parteneri va încerca la un moment dat să-l domine pe celălalt, să profite de pe urma lui. Uniunea Europeană de azi nu e decât o Sfântă Alianță de ieri sau alt imperiu German, Austriac.

Naționalismul și libertatea sunt în firea noastră, a românilor. Noi suntem urmașii celor care au ales să rămână aici atunci când administrația statului lor i-a părăsit. Ca să fac o paralelă cu zilele noastre, închipuiți-vă că mâine ne-ar invada rușii pe mare și pe uscat, iar Guvernul, președintele și administrația de stat ar decide să fugă în Austria pentru a nu cădea în mâinile invadatorilor. Armata de menținere a păcii pe care o avem ar urma și ea. Câți dintre români ar pleca în bejeni, părăsiți de stat și de armată? Probabil că mulți. Dar o parte, o mică parte, ar rămâne aici, încăpățânându-se să rămână pe loc și să reziste ( un caz asemănător s-a petrecut în primul război mondial, vezi Bătălia de la Podul Jiului) . Noi suntem urmașii acelor care acum 2.000 de ani nu au plecat, nu au dat bir cu fugiții, ci au rămas pe loc. Ce e asta dacă nu iubire de neam și țară?

Nu o să se sfârșească acest popor pentru că dispare UE. Dimpotrivă: avem șansa să revenim între națiunile libere ale lumii, să stabilim relații economice cu orice țară dorim, să ne facem o armată capabilă să ne apere. Sigur că „mainstream-ul” nu va suporta așa ceva, dar să nu ne temem. Avem șansa să nu mai stăm la mila altora, avem șansa să ne revenim în fire. Nu sunt corupt, sunt Ștefan, sunt Mihai, sunt român, sunt Eminescu!

Citiți mai mult pe activenews.ro

 

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *