Experiment peste puterea imaginației unui om normal! „Noi suntem acel ceva de care vă ascundeţi în pat în fiecare noapte”

experimentul-antisomn

Totul se petrecea înainte de camerele cu circuit închis, deci ca monitorizare aveau doar microfoane împânzite prin cameră şi mici ochiuri de geam de 15 cm, prin care monitorizau subiecţii. Camera era plină cu cărţi, paturi pe care să doarmă, dar fără paturi, aveau apă curentă, toaleta şi destulă mâncare uscată să le ajungă 30 de zile.

Cercetătorii ruşi, în 1940, au ţinut 5 oameni treji, pentru 15 zile, folosind un stimulent pe bază de gaz experimental. Au fost ţinuţi într-o cameră închisă ermetic, pentru a le putea monitoriza cu atenţie volumul de gaz şi oxigen pe care-l primeau, pentru a nu muri, deoarece, gazul în cantităţi mai mari era toxic.

Subiecţii de testare erau prizonieri politici de război, din Al doilea Război Mondial, declaraţi inamici ai statului. Experimentul anti somn a decurs bine pentru primele 5 zile, subiecţii nu se plângeau aproape deloc, deoarece le-ar fi fost promisă libertatea (minciună), după ce treceau cele 30 zile, în care reuşeau să stea treji.

Activităţile şi conversaţiile au fost monitorizate cu atenţie şi s-a notat că începeau să discute despre evenimente din trecutul lor, din ce în ce mai traumatizante, şi că tonul lor de vorbire generală a luat un ton mai întunecat, după a 4 a zi.

După 5 zile au început să se plângă de situaţia care a dus să fie captivaţi şi forţaţi să participe la acest experiment, şi au dat dovadă de paranoia. Au încetat să mai vorbească unul cu celălalt, şi au început să şoptească la microfon şi la geamurile folosite de staff-ul rusesc pentru monitorizare. Ciudat, toţi credeau că-i pot linguşi pe cercetători prin a-i deturna pe ceilalţi prizonieri. La început cercetătorii au crezut că asta e un efect secundar al gazului.

După 9 zile fara somn, unul din ei a început să ţipe cât îl ţineau plămânii, şi nu s-a oprit timp de 3 ore în continuu. În tot acest timp a alergat în jurul camerei fără oprire. A mai încercat să ţipe dar nu a mai reuşit, decât câte un sunet piţigăiat. Cercetătorii s-au gândit că şi-a rupt corzile vocale, de la ţipat timp de 3 ore.

Lucrul cel mai ciudat la acest tip comportamental este cum ceilalţi subiecţi s-au comportat, sau de fapt nu au reacţionat. Au continuat să şoptească în microfoane, până când al 2 lea subiect a început să ţipe. Ceilalţi subiecţi care nu ţipau, rupeau bucăţi din cărţi şi le lipeau cu propriile fecale pe geamurile de observare şi pe microfon, cu o calmitate ieşită din comun. Ţipetele au încetat brusc. La fel şi şoaptele în microfoane.

După alte 3 zile, cercetătorii anti-somn au verificat microfoanele în fiecare oră, pentru a fi siguri că funcţionează, din moment ce credeau că e imposibil să fie linişte completă, într-o cameră cu 5 oameni. Consumul de oxigen combinat cu gaz din camera indica că toţi cei 5 erau încă în viaţă.

De fapt, era consumul de oxigen pe care 5 oameni l-ar consuma în urma unor exerciţii fizice foarte greoaie. În dimineaţa zilei a 15 a, laboratorul rusesc a făcut ceva ce nu credea că va face, pentru a obţine o reacţie de la subiecţi. Au folosit intercomul din cameră, pentru a obţine o reacţie de la ei, şi pentru a afla că nu s-au transformat în “legume”, sau să fie morţi.

Au anunţat prin intercom: „Vom deschide uşile pentru a verifica microfoanele, îndepărtaţi-vă de uşi şi puneţi-vă pe burtă cu mâinile la spate, sau veţi fi împuşcaţi. Faceţi ce zicem şi unu din voi îşi va câştiga libertatea.”

Spre surprinderea lor, au auzit o singură frază, din camera: “Nu mai vrem să fim liberi”.

Imediat au început dezbaterile între staff-ul rusesc şi militarii care susţineau financiar experimentul anti somn. Neputând să obţină o reacţie prin microfoane, au hotărât să intre înăuntru şi să verifice.

Camera a fost golită de oxigenul combinat cu gaz şi aer proaspăt curat a fost introdus, imediat apoi 3 voci au început să implore, să cerşească şi să plângă, să le bage înapoi oxigenul cu gaz. Camera a fost deschisă şi soldaţi au fost trimişi înăuntru pentru a recupera subiecţii de test. Au început să ţipe mai tare că înainte, şi la fel şi soldaţii când au observat ce era înăuntru. Patru dintre subiecţi erau în viaţă, deşi nu ştiu dacă cineva putea numi starea în care se aflau, viaţa.

Raţia de mâncare începând cu ziua a 5 a nu a mai fost atinsă. Erau bucăţi de carne de la subiectul mort, băgate în canalizare, înfundu-se, astfel adunându-se 10 cm de apă, deşi nimeni nu a putut afla cât era apă şi cât era sânge. Toţi cei 4 subiecţi din experiment ”în viaţa” aveau şi ei bucăţi de carne, muşchi şi piele ruptă de pe corpul lor. Distrugerea de carne şi lipsa ei de pe degetele subiecţilor dovedea că aproape dacă nu toată distrugerea a fost făcută de ei înşişi (automutilare).

Organele abdominale de sub cuşca toracică erau scoase. Inima, plămânii şi diafragma încă mai erau la locul lor, pielea şi muşchii de pe coaste erau îndepărtate, astfel că se putea vedea organele prin cutia toracică, printre coaste. Toate vasele de sânge şi organele erau intacte, aşezate pe podea, în jurul corpurilor eviscerate dar încă în viaţa din care erau scoase. Partea digestivă la toţi cei 4 subiecţi era la locul ei, funcţionând, digerand mâncare. A devenit evident că au mâncat carne din subiectul cel mort, de aia nu s-au atins de raţiile de mâncare.

Majoritatea soldaţilor implicati in experiment erau pregătiţi pentru operaţiuni speciale, dar totuşi, majoritatea au refuzat să intre în acea cameră ca să scoată subiecţii. Prizonierii de razboi au continuat să ţipe, şi în acelaşi timp implorau să le dea drumul la gaz în continuare.

Spre uimirea tuturor aceştia au depus foarte multă rezistenţă, când se încerca să îi scoată din cameră. Un soldat a murit pentru că i-au scos beregata, un altul a fost rănit foarte grav după ce i-au fost scoase testiculele, şi o arteră de la picior, de către un subiect de test, cu dinţii. Alţi 5 soldaţi şi-au pierdut viaţa, dacă îi punem la socoteală şi pe cei care s-au sinucis în săptămâna care a trecut.

În lupta de a-i scoate din cameră, unul din cei 4 subiecţi de test, şi-a rupt splina şi a sângerat până la moarte imediat. Medicii au încercat să îl readucă la viaţă, dar fără folos. Au încercat să îl sedeze, dar fără folos, deoarece sedativele nu îşi aveau efectul. A fost sedat cu de 10 ori doza normală pentru un om, şi tot nu şi-a făcut efectul, tot se lupta cu soldaţii de parcă era un animal încolţit, rupând coastele şi braţul unuia din doctori.

Inima i-a fost văzută că bătea timp de 2 minute, după ce a sângerat de tot, până în momentul în care în vene era doar oxigen, fără sânge. Chiar şi după ce s-a oprit inima, el a continuat să se lupte timp de 3 minute cu soldaţii şi doctorii şi se chinuia să ţipe:” mai mult” referindu-se la gaz, din ce în ce mai încet, până când într-un final s-a oprit.

Cei 3 subiecţi de test care au supravieţuit, erau legaţi foarte strâns, şi mutaţi la o facilitate medicala, în tot acest timp cei doi care încă mai aveau corzile vocale, implorau în continuare să fie băgaţi înapoi în camera cu gaz. Cel mai rănit din cei 3 a fost mutat în singura cameră de operaţie din acea clădire, pentru a i se baga organele înapoi în corp. S-a observat foarte repede că era imun la sedativul dat pentru a-l pregăti de operaţie.

S-a luptat furios când au încercat să îi pună mască cu sedativ pe faţă, chiar reuşind aproape să rupă legături late de 7 centimetri şi groase de 5 cm, şi cu un soldat de 170 kg, care îl ţinea. După ce au mărit doza de anestezic, i-a luat sub un minut să se liniştească, şi în momentul în care i s-au închis ochii, inima s-a oprit.

În corpul subiectului care a murit pe masa de operaţie, s-a observat că nivelul de oxigen din sânge s-a triplat, muşchii care încă mai erau ataşaţi de corpul lui se rupseseră, şi îşi fracturase 9 oase, luptându-se să nu fie legat şi sedat. Al doilea supravieţuitor din experiment era primul care începuse să ţipe puternic şi îşi rupsese corzile vocale. Neputând să obiecteze vocal, doar dădea din cap în semn de obiecţie când încercau să îl sedeze pentru operaţie. Dădea din cap în semn de da, când cineva sugera să se facă operaţia fără anestezic.

Asta au şi făcut, deşi doctorul care opera nu credea posibil ca cineva să suporte operaţia pe viu fără anestezic. Subiectul doar mai dădea câte un zâmbet când îşi întâlnea ochii cu o asistentă de lângă masa de operaţie. Când operaţia s-a terminat, subiectul încerca să mişte buzele, fără oprire. Medicul crezând că vrea să vorbească, i-a dat un pix şi o foaie. Acesta a scris doar: “Taie în continuare”.

Amândoi subiecţi au primit operaţia pe viu, fără anestezic, deşi au trebuit să fie injectaţi cu un drog paralitic, pentru a-i paraliza, deoarece râdeau fără oprire pe durata operaţiei. Când drogul paralitic şi-a făcut efectul, pacienţii putea urmări mişcările corpului medical rusesc doar cu ajutorul ochilor.

Acesta a dispărut din sistem neobişnuit de repede, începând să se lupte iar cu medicii. Din momentul în care puteau vorbi, au început iar să ceară gaz. Cercetătorii au încercat să afle de ce s-au rănit singuri, de ce şi-au scos organele, şi de ce doreau să primească gaz din nou. Pacienţii spuneau doar:” Trebuie să rămân treaz”.

Toţi pacienţii rămaşi în viaţă au fost legaţi, şi puşi înapoi în camera de gaz, aşteptând să se decidă ce vor face cu ei. Cercetătorii aflându-se în faţa furiei celor care le-au plătit cercetările până acum, pentru că au eşuat să descopere ţelul experimentului, s-au gândit la eutanasiere.

Comandamentul rusesc care conducea acel experiment, fost NKGB, s-a împotrivit şi a văzut potenţial. A dorit să afle ce se întâmplă când le da gaz iar. Cercetătorii s-au împotrivit şi au obiectat, dar nu au fost luaţi în considerare. Pregătind pacienţii pentru închidere pe termen lung, cercetătorii au legat pacienţii la monitoare EEG, pentru observaţie.

Spre surprinderea tuturor, pacienţii s-au oprit din ţipete şi lupte, în momentul în care s-a introdus iar gazul în cameră. Era evident în acest moment că toţi depuneau efort foarte mare pentru a rămâne treji. Unul din subiecţi murmură ceva tare şi în continuu, pacientul mut lovea legăturile cu picioarele, când cu stângul, când cu dreptul iar pacientul al 3 lea îşi ţinea capul ridicat de pe perina şi clipea rapid. Acesta fiind primul legat la monitoarele EEG, cercetătorii priveau cu surprindere.

Liniile de la monitoarele EEG erau normale în majoritatea timpului, dar uneori picau de tot. Părea că suferă în continuu de moarte cerebrală, apoi revenea la normal. Fiind concentraţi pe hârtiile de la monitoare, doar o asistentă a observat că în momentul când capul atingea perina, ochii se închideau. Liniile cerebrale se schimbau imediat în cele de somn adânc apoi moarte cerebrală, apoi normale. Apoi când liniile cerebrale au picat, inima s-a oprit şi ea.

Pacientul rămas, care putea vorbi, tipa întruna să fie băgat în cameră şi să i se dea gaz. Activitatea cerebrală era identică cu cea a pacientului care murise în somn. Comandantul a dat ordin să fie închisă camera cu cei 2 pacienţi şi 3 cercetători. Unul din cei 3 cercetători numiţi să intre, şi-a scos imediat pistolul şi l-a împuşcat pe comandant între ochi. Apoi şi-a îndreptat pistolul către pacientul mut şi l-a împuşcat în cap, împrăştiind creierii peste tot.

A îndreptat pistolul către pacientul rămas în viaţă, în timp ce toţi ceilalţi medici au părăsit sala, şi a zis:” Nu voi fi închis aici cu aceste chestii! Nu cu tine!” Apoi a ţipat la omul legat de masă: “Cine eşti?! Trebuie să ştiu!”

Pacientul a zâmbit.

“Ai uitat aşa de repede?” a întrebat subiectul.” Noi suntem voi! Noi suntem nebunia care sălăşluieşte în voi toţi, implorând să fie eliberată în orice moment în cel mai adânc colţ al minţii voastre animalice! Noi suntem acel ceva de care vă ascundeţi în pat în fiecare noapte. Noi suntem ceea ce voi sedaţi şi paralizaţi când vă puneţi să dormiţi, şi când vă duceţi în raiul viselor, unde noi nu vă putem urmări.”

Cercetătorul a făcut o pauză, apoi a îndreptat pistolul către inima pacientului şi a tras.

În timp ce monitorul EEG scria liniile, se auzi un murmur întrerupt din partea pacientului” Atât… de… aproa… pe.. de… liberta… te!

sursa: inspatelecortinei.wordpress.com

loading...
loading...

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *