Generația tânără trebuie ajutată! Importanța alegerii unui model in viață

avem-nevoie-de-modele

In opinia noastră alegerea unui model in viata este importanta, dar trebuie sa avem intelepciunea de a ne ghida dupa persoana potrivita, pentru ca aceasta ne va ajuta in evolutia personala.

In primul rand, credem ca este bine sa ne alegem un model dupa care sa ne ghidam in viata. Multi oameni de succes au avut la un moment dat o persoana care i-a mentorat si care a fost un exemplu. Putem privi la modelul ales, astfel incat greselile pe care le-a facut el sa nu le repetam si noi, in alte cazuri putem sa calcam pe urmele lui, dar sa ne ferim de problemele cu care el s-a confruntat si sa aplicam doar aspectele pozitive. Astfel, vom putea invata din experienta acestei persoane. Desigur, vom face si noi greseli, chiar daca avem un model, dar exista posibilitatea sa nu ne mai confruntam cu problemele pe care le-a intalnit el la un moment dat. Insa, chiar daca acest lucru se intampla, vom sti mai bine cum sa actionam. Noi trebuie sa privim la vietile altora, la trecutul lor si sa invatam din greselile acestora.

In al doilea rand, suntem de parere ca, daca avem un model bine ales, un model bun si daca putem sa si comunicam cu acesta, el ne va putea invata cum sa avem success, la randul nostru. Persoana respectiva ne da sfaturi, ne incurajeaza, si uneori, cand vrem sa renuntam, nu ne lasa sa facem acest lucru; ea este cea care ne da taria de care avem nevoie pentru a continua si „ne impinge de la spate”, inspre beneficiul nostru. Ea este aceea care ne reaminteste pentru ce luptam noi, si ca se merita sa luptam cu multa tarie, ca apoi sa ne bucuram mai mult de rezultatul final.

Desigur, ne putem alege si modele negative fara a ne da seama, sau din contra, insa actionam in acest fel pentru ca ne place foarte mult. Bineinteles, atunci lucrurile se schimba complet. Nu credem ca este o decizie inteleapta sa iti alegi un model care este inferior tie (din punct de vedere intelectual si nu numai). El nu va avea ce sa te invete, nu te va putea ajuta cu prea multe lucruri bune. El nu va face altceva decat sa te coboare, sa involuezi in cariera si in viata ta, ruinand astfel munca pe care ai depus-o pentru a forma un caracter si pentru a te maturiza.

In concluzie, credem ca alegerea unui model potrivit este un lucru mai mult decat important pe care ar trebui sa il facem cu totii. El ne poate ajuta mult, avand o influenta povitiva asupra noastra, chiar daca nu vom observa acest lucru de la inceput.

În scolile de astazi elevii nu mai sunt incurajati sa isi aleaga un model in viata. Este un lucru pe care noi, parintii ar trebui sa il incurajam la copii nostri. Avem destule exemple in viata contemporana de oameni care au avut modele in viata.

Sursa: danitag-danitag.blogspot.com

loading...
loading...

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *