Grădină într-o damigeană, neudată de 40 de ani

plante-gradina-miniaturala 1

În anul 1960, David Latimer a plantat o sămânță într-o damigeană, curios fiind să vadă cum se va dezvolta, fără să anticipeze că aceasta va da naștere unei minigrădini superbe, care va rezista zeci de ani fără a avea nevoie de îngrijire specială.

După mai bine de jumătate de secol, plantele sunt la fel de viguroase, ocupând în totalitate damigeana și încântând privirea, chiar dacă nu au mai fost udate din anul 1972.

Cum este posibil?

După ce inițial a adăugat compost în damigeană, David Latimer a completat stratul cu erbacee și a adăugat puțină apă deasupra. Damigeana a fost sigilată și așezată într-un loc însorit, iar ulterior plantele s-au dezvoltat natural, prin fotosinteză.

Deși au fost deconectate de la surse de apă și aer, plantele și-au format propriul ecosistem, iar prin absorbția luminii naturale au acumulat energia necesară creșterii. Oxigenul creat și umiditatea din damigeană care forma picături de apă eliberate apoi sub formă de “ploaie” au contribuit la menținerea ecosistemului. Frunzele care cădeau la baza recipientului produceau dioxidul de carbon necesar pentru fotosinteză, asigurând și nutriția necesară dezvoltării.

plante-gradina-damigeana 2

Cu toate acestea, este uimitor că plantele s-au menținut atâta vreme în acest mediu, devenit un univers eco miniatural asemănător unui terariu. Latimer are acum 80 de ani și speră ca experiemntul său să fie continuat de urmași după moartea sa.

Sursa: mymodernmet.com

Articol relatat de portalul magazinuldecase.ro.

loading...
loading...

You may also like...

1 Response

  1. Domuta Gheorghe spune:

    Despre samanta carei plante este vorba? Vreau sa incerc cu ajutorul vostru. Multumesc !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *