IARBA FIARELOR , doar o legendă din vechime ?

ariciul-din-iarba-fiarelor

Încă din antichitate, Plinius cel Bătrân amintea, ironic totuşi, de o proprietate esenţială a acestei ierbi: anume, aceea de a descuia orice poartă din lume! Vă închipuiţi că orice hoţ sau tâlhar închis într-o temniţă şi-ar fi dorit să fie în posesia miraculoasei plante, în acest sens nici un efort nefiind socotit prea mare.

În spaţiul german, credinţa aceasta era atât de înrădăcinată în evul mediu încât, în închisori, se luau măsuri speciale spre a se împiedica fuga răufăcătorilor; aşa, de pildă, vrăjitorii şi fermecătoarele bănuiţi că posedau iarba fiarelor erau atârnaţi într-un fel de leagăn ca să nu se poată atinge de podea sau de uşi!

Cei care găseau iarba fiarelor, obişnuiau să-şi taie pielea la palma dreaptă, mai adesea în dreptul degetului mic, aici punând firul de iarbă, aşteptând ca locul să se tămăduiască şi apoi, ca prin minune, nici un lacăt sau încuietoare nu le mai rezista. Cei care vroiau să-şi protejeze lacătele, nu aveau decât un singur leac: să-l ungă cu usturoi sfinţit, numai astfel putând fi neutralizat efectul acestei incredibile ierbi. Într-un plan mai general, iarba fiarelor apăra pe om de acţiunea armelor de fier, putea să faciliteze atragerea banilor de la cei care îi aveau sau dădea posibilitatea posesorului să înţeleagă limba animalelor şi a plantelor.

Potrivit lui Ion Aurel Candrea, folcloristul care a dedicat acestui mitologem mai multe pagini, iarba fiarelor ar fi avut ca punct de plecare Orientul Apropiat, unde apare în legendele rabinice privitoare la regele Solomon; din Orient au preluat-o grecii, ea fiind amintită de sofistul Elian, pentru ca grecii să împrumute toate aceste credinţe şi romanilor; civilizaţia europeană, clădită pe temelii greco-romane, a perpetuat acest mitologem, atestat documentar încă din veacul al XIII-lea, până spre epoca modernă.

Apropiindu-ne de finalul acestui material, să vedem ce explicaţii, în plan simbolic îndeosebi, se pot afla în spatele acestei ierbi miraculoase. Potrivit lui Jean Chevalier, planta, în genere, „simbolizează energia solară condensată şi manifestată, (ea) captând forţa focului din măruntaiele pământului şi primind energia solară“.

Având toate aceste puteri, plantele capătă proprietăţi extraordinare; de altfel, Mircea Eliade le asocia direct cu Arborele Vieţii. Există, aşadar, o legătură simbolică între soare, foc, roşu, fier şi plante. Care este, totuşi, locul ariciului în această relaţie? Ei bine, despre arici, credinţele populare spun că ar fi, nici mai mult, nici mai puţin, decât adevăratul creator al lumii, o divinitate telurică stăpână a tainelor bogăţiilor pământului. Se credea că ghimpii ariciului simbolizau razele soarelui, prin Asia centrală fiind socotit inventatorul focului.

În calitatea sa de „inginer“ al creaţiei, ariciul păzea cu străşnicie un rod „natural“ al pământului, anume iarba fiarelor, plantă magică cu puterea vieţii şi morţii, cea care asigura chiar harul de a pătrunde prin „uşile raiului“. Animal înţelept, de esenţă solară, ariciul nu putea să nu aibă legătură cu lumea plantelor, Dumnezeu Însuşi binecuvântându-l să poată deschide orice încuietoare, bineînţeles, cu ajutorul ierbii fiarelor.

În concluzie, iarba fiarelor ar deschide orizontul cunoaşterii noastre spre începuturile lumii, începuturi legate, conform mentalităţii arhaice, de înţeleapta Zeiţă-arici şi de întreaga simbolistică, preponderent solară, conexă acestui mitologem, aparent banal. Nebănuită şi surprinzătoare lumea de altădată, nu-i aşa?

sursa: ziarullumina.ro

loading...
loading...

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *