„În Bucureşti a avut loc prima manifestaţie nazistă din ultimii 70 de ani. Animalelor, mi-e scârbă de voi!”- un „politician”

protest-gratiere-timisoara-696x466

Peste 2.000 de persoane au protestat miercuri seară în Bucureşti faţă de proiectul de graţiere şi de modificare a Codului Penal propuse de Ministerul Justiţiei. De menţionat este faptul că Ministerul a motivat nevoia unei legi a graţierii prin gradul ridicat supraaglomerare al penitenciarelor din România, nicidecum din cauza unor acuzaţii de tortură.

Cătălin Beciu, vicepreşedinte ALDE afirma că protestul care a avut loc, miercuri seară, în Bucureşti, faţă de intenţia Guvernului de a adopta ordonanţa privind graţierea, reprezintă ”prima manifestaţie nazistă din ultimii 70 de ani din România”, informează News.ro. Ulterior anunţului privind ştergerea postării, el a făcut un nou comentariu după ce, joi seară, au avut loc noi proteste, întrebând de ce să meargă la puşcărie, cum cer manifestanţii, de ce este ameninţat liderul unui partid şi de ce doar cei care sunt în stradă au dreptul de a jigni.

„Am şters postarea care a făcut carieră pe facebook. Nu pe şest, ci pe faţă. De ce? Simplu: ca să nu mai fie invadate listele prietenilor“, explică Beciu.

O oră mai târziu, a postat imagini de la protestele care au avut loc şi joi seară în câteva oraşe, comentând: „Exact ca ieri…De data asta, însă, nu mai comentez, ci întreb. De ce să merg la puşcarie, cum strigă cetătenii din imagini? N-am furat nimic. Păi, atunci de ce spun oamenii ăstia că fur, şi eu, la grămadă? De ce îl ameninţă pe liderul unui partid?De ce au doar ei dreptul de a jigni? Şi, în general, de ce? Renunţ la raspunsuri. Şi la subiect…“.

În postarea iniţială, care a provocat reacţii pe reţelele de socializare, Beciu spunea:

„Ieri a avut loc prima manifestaţie nazistă din ultiumii şaptezeci de ani în România. Au ieşit nişte cretini care vor tortură în locul privării de libertate şi lagăre de exterminare în locul închisorii. Mai vor şi încălcarea Constituţiei, care garantează dreptul la demnitate şi tratament uman.

Animalelor, mi-e scârbă de voi. De toţi ăia care aţi fost pe stradă, aseară Atât de scârbă încât al ieşi împotriva voastră, tot acolo, în stradă”.

Restul … pe adevarul.ro.

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.