În România se află cea mai frumoasă bibliotecă din lume! Ea adăpostește un număr impresionant de cărţi, reviste, CD-uri, DVD-uri şi documente tehnice

Biblioteca 590

Deși este puțin cunoscută  în România, această bibliotecă este apreciată foarte mult de către străinii. Peste de 400.000 de utilizatori de internet au votat în cadrul unui sondaj creat pe boredpanda.com. În urma voturilor, Biblioteca Universităţii Tehnice din Iaşi a fost aleasă  cea mai frumoasă bibliotecă din lume.

Astăzi, Biblioteca Universităţii “Gheorghe Asachi” din Iaşi(UTI) este pe locul I în preferinţele utilizatorilor, chiar dacă printre nominalizate au fost și alte bijuterii arhitectonice din întreaga lume: Biblioteca Colegiului Trinity din Dublin, Biblioteca Regală Portugheză de la Rio de Janeiro,Biblioteca Mănăstirii Admont,Biblioteca Naţională din Praga,Biblioteca Naţională a Franţei sau Biblioteca Congresului Statelor Unite de la Washington.

Această minunată bibliotecă românească a fost înfiinţată încă din anul 1948 în cadrul actualei Universităţi “Al. Ioan Cuza”.

Biblioteca are 962.528 documente: 522.187 cărţi, 129.332 reviste, 5.042 CD-uri, DVD-uri şi 305.967 documente tehnice.

Important loc de informare, Biblioteca Universităţii Tehnice se află în interiorul Palatului Universităţii din Iaşi, clădire ridicată în 1860 la iniţiativa domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Edificiul amplasat în cartierul Copou din Iaşi, în care astăzi funcţionează universităţile „Al. I. Cuza“ şi „Gheorghe Asachi“, a ajuns la forma actuală, prin extindere, la mijlocul anilor 1930.

Turiștii pot vizita, gratuit, atât biblioteca cât și Aula. O prezentare succintă a bibliotecii a făcut-o profesorul universitar Neculai Seghedin,prorectorul instituției de învățământ superior, care a acordat un interviu postului local de radio.

„Biblioteca este un spaţiu de studiu deschis în permanenţă. Are în posesie UN MILION de volume. Cele două spaţii pot fi vizitate împreună pentru că sunt într-o legătură fizică, există un balcon care face legătura între Bibliotecă şi Aulă. Eu pot să afirm fără lipsă de modestie că Aula este cea mai frumoasă din România. Le-am văzut pe toate. Biblioteca, la fel, este de o frumuseţe extraordinară. Ne bucurăm foarte mult pentru faptul că acest spaţiu cultural îndeplineşte o confirmare la acest nivel cultural al valorii şi al spiritualităţii care caracterizează în general Palatul Universitar de la Copou”, declara Neculai Seghedin pentru Radio Iași.

Articol relatat de portalul infoalert.ro

 

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *