Mai mult de 36 de oameni au fost uciși pe aeroportul din Istambul, intr-un atentat sinucigaș

atentat 1

Cel puțin 36 oameni au murit într-un atentat sinucigaș care a avut loc în această seară pe aeroportul Ataturk din Istanbul. Alți 60 au fost răniți, anunță BBC.

Numărul morților și al răniților a fost făcut public de guvernatorul Istanbulului. Anterior, un prim bilanț prezentat de ministrul de justiție turc arăta că 10 persoane fuseseră ucise.

Televiziunile au transmis imagini cu mai multe persoane rănite care erau transportate la spital în taxiuri.

Se pare că 3 atacatori au fost implicați în atentat, iar unul dintre ei a deschis focul asupra oamenilor cu un Kalashnikov.

„Potrivit informațiilor pe care le-am primit, un terorist aflat la intrarea în terminalul pentru zboruri internaționale a deschis mai întâi focul cu un Kalashnikov, iar apoi s-a aruncat în aer”, a declarat pentru Associated Press ministrul de justiție turc.

Potrivit CNN, una dintre bombe s-a aflat chiar în afara aeroportului, pe pavaj, iar a doua la intrarea într-o zonă cu filtre de control.

atentat

Toate zborurile de pe aeroportul Ataturk din Istanbul au fost suspendate.

În ultima perioadă, în Turcia au avut loc numeroase atentate. Atacurile recente au fost puse pe seama adepților Statului Islamic sau a separatiștilor kurzi.

Aeroportul Ataturk din Istanbul este al treilea cel mai aglomerat din Europa, după Charles de Gaulle din Paris și Heathrow din Londra.

În 2015, peste 61 de milioane de pasageri au trecut prin acest aeroport.

sursa: greatnews.ro

 

loading...

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *