Miezul de nucă – atât de consistent și energetic încât poate înlocui CARNEA

miez de nuca

Fitoterapeutul Ovidiu Bojor spune că miezul de nucă, amestecat cu o cantitate egală de miere de albină este un aliment energetic aproape complet.

Nucile au un conținut foarte mare de proteine și grăsimi bune. 30 g de nuci pot acoperi 113% din doza zilnică recomandată de Omega-3, 53% din doza de cupru, 51% din doza de mangan și 19% din doza de biotină.

Miezul de nucă este de asemenea bogat în potasiu, calciu, fosfor, cupru, zinc, vitamina E și vitamina C. Este un aliment atât de nutritiv și consistent încât poate înlocui carnea în timpul postului sau într-un regim alimentar fără carne.

Nucile – înlocuitorul ideal pentru carne 

Datorită versatilității sale, miezul măcinat poate fi adăugat în diferite rețete la care se folosește carne: chiftele, sarmale, omlete, rulade, ciorbe, plăcinte, sau în băuturi (smoothie-uri cu fructe și cereale).

Deși are mai multe calorii decât carnea, miezul de nucă este mult mai ușor de digerat, și nu conține toxine precum carnea. În plus, grăsimile pe care le conține sunt grăsimi mononesaturate, extrem de benefice pentru sistemul cardiovascular și pentru creier.

Indicații terapeutice

Consumul de nucă este indicat persoanelor cu imunitatea scăzută, cu lipsă de vitamine și minerale, vegetarienilor, cardiacilor, diabeticilor, celor anemici, astenici sau convalescenți, vârstnicilor și copiilor cu probleme de creștere.

Miezul de nucă asociat cu miere sau alte produse apicole devine mult mai hrănitor și vitaminizant.

Pentru întărirea vaselor de sânge și prevenirea unui accident vascular cerebral, se poate consuma un preparat din:

  • 3 miezi de nucă
  • 2 linguri de miere
  • 1 linguriță de polen crud

Se amestecă toate ingredientele și se consumă ca atare, preferabil dimineața, pe nemâncate.

Deși conțin multe grăsimi, nucile nu cresc colesterolul. Dimpotrivă, ajută la reducerea lui.

Diabeticii și persoanele cu glicemia mare pot înlocui mai des carnea cu miez de nucă, dacă medicul consideră că este o schimbare binevenită în dietă. Nucile au un indice glicemic foarte mic și ajută la reducerea nivelului de zahăr din sânge.

Dacă vă confruntați cu episoade frecvente de constipație, încercați un amestec de prune uscate cu miez de nucă prăjită, miere de albine și apă călduță. Consumați preparatul obținut pe stomacul gol.

Consumul de nuci are efecte favorabile și asupra glandei tiroidei, întrucât ajut la creșterea hormonului T4 (tiroxină). Nivelurile mici de T4 indică hipotiroidie.

Nucile sunt recomandate și în alimentația cuplurilor care se confruntă cu probleme de fertilitate sau impotență (în special impotența vasculară).

Surse articol:
http://www.whfoods.com/genpage.php?tname=foodspice&dbid=99
„Vindecare și Purificare Prin Alimentație și Post”, Liviu Gheorghe, Tudor Ilie, Mihai Minoiu și Călin Ianța
„Sănătate Prin Semințe, Legume și Fructe”, Ovidiu Bojor, Catrinel Perianu

Articol relatat de portalul lataifas.ro.

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *