Minunea olandeză: Cum e posibil ca o țară de dimensiunea Moldovei să fie cel mai mare exportator de alimente din lume

În scandalul ouălor olandeze contaminate cu Fipronil se pune accent pe impactul pe care acesta l-ar putea avea asupra fermierilor din Olanda. Un blocaj al consumului ar fi fatal pentru un sector care reprezintă cel mai mare producător de ouă al UE.

În ceea ce priveşte sectorul agricol olandez, multe lucruri sunt la superlativ. Olanda este, spre exemplu, cel mai mare exportator de legume din lume. Este cel mai mare exportator de ceapă și se situează pe locul trei la exporturile de roșii.

Ocupă locul doi în lume la exportul de bere. Fermierii olandezi exportă mai mulţi porci vii decât oricare alţii. După SUA, Olanda exportă mai multă mâncare decât oricare altă ţară de pe planetă, o performanţă incredibilă având în vedere că are o suprafaţă de 230 de ori mai mică decât cea a SUA. „Țara Lalelelor” are o suprafață de 41 de mii de km pătrați, comparabilă cu cea a Republicii Moldova (33.800 de km pătrați)

Olanda are toate ingredientele necesare pentru a fi un campion al agriculturii.

Ţara are un relief plat, pământ fertil şi climă moderată. Mai important, educaţia forţei de muncă în domeniul agricol este prioritară acolo. Univer­sitatea Wageningen este cea mai mare instituţie pentru pregătire în ştiinţele agricole din lume. 12 dintre cele mai mari companii alimentare din lume au facilităţi de cercetare şi de dezvoltare în Olanda. Printre aceste companii se numără Danone şi Heinz.

De asemenea, Olanda găzduieşte 19 dintre cei mai mari 25 de producători de chimicale la nivel mondial. Câteva nume: Dow Chemical, Neste, Cargill, Monsanto, ConAgra şi Royal Dutch Shell.

De aceea nu este de mirare că Olanda excelează în tehnologie şi exportă tehnologie agricolă. Această piaţă este liderul lumii la utilaje de procesare pentru industria alimentară.

Mai nou, fermierii olandezi dezvoltă ceea ce se cheamă agricultură de precizie, în care drone detectează bolile plantelor şi împrăştie pesticide doar acolo unde este nevoie. Roboţi agricoli de mici dimensiuni cultivă terenurile eficient şi ieftin 24 de ore pe zi, şapte zile pe săptămână. Senzori din sol anunţă când planta trebuie udată sau are nevoie de fertilizatori, iar sateliţii informează fermierul despre calitatea solului, dacă a venit vremea recoltatului sau dacă trebuie să intervină pentru a elimina dăunătorii.

Guvernul finanţează cu două milioane de euro un program pentru testarea ultimelor noutăţi din agri­cultura de precizie. Olanda ocupă locul doi în Europa în funcţie de investiţiile în cercetare şi dezvoltare (ca procent din PIB) pentru sectorul agroali­mentar.

În Olanda se construieşte prima fermă verticală din lume folosită în scopuri comerciale. Aceasta va alimenta unul dintre cele mai mari lanţuri de supermarketuri din Europa cu salată verde.

Olanda n-ar fi o forţă exportatoare dacă n-ar avea pe unde să-şi trimită produsele în lume. Portul Rotterdam este cel mai mare din Europa. Această deschidere către comerţul internaţional, zahărul extrem de ieftin şi tehnologia companiilor de top ajută Olanda să investească în sisteme biotehnologice.

Exporturile sectorului agroali­mentar olandez au atins anul trecut nivelul record de 94 miliarde de euro, faţă de 90 de miliarde de euro în 2015.

Exporturile de produsele agricole s-au situat la 85 de miliarde de euro, iar materialele agricole, know-how-ul şi tehnologia au atins nouă miliarde de euro, de asemenea un nou record. Sectorul agroalimentar a participat cu 22% la exporturile totale ale ţării.

Anul trecut, cea mai mare pondere în exporturile agricole au avut-o materialele şi tehnologia (9,4%), apoi produsele de floricultură (9,3%), carnea (8,3%), produsele din lapte şi ouă (7,7%) şi legumele (7%). Principalele pieţe de export sunt, în mod tradiţional, Germania, Belgia şi Marea Britanie.

Anotimpurile nu sunt un impediment pentru practicarea agriculturii tot timpul anului. Olanda este liderul lumii la arta creşterii plantelor în sere. Suprafaţa acoperită cu sere este de aproape 10.000 de hectare, faţă de, spre exemplu, doar 1.900 de hectare în Franţa.

Piaţa a stagnat timp de aproape şase ani, iar acum toată lumea se extindeî, a explicat pentru Dutch News Wouter Kuiper, directorul constructorului de sere KUBO. În serele olandeze se produc mai ales tomate, ardei, castraveţi şi căpşuni. Fermierii îşi extind suprafaţele de sere mai ales datorită preţurilor în creştere ale acestor produse. În ultimii ani, producţia serelor a fost una record. Liderul de necontestat sunt tomatele. Olandezii sunt atât de încrezători în tehnologia lor pentru sere că unii dintre ei încearcă să cultive, cu ajutorul cercetătorilor universităţii Wageningen, orhidee de vanilie, plante foarte capricioase. Vanilia este una dintre cele mai scumpe mirodenii din lume.

În 2010, 56% din teritoriul continental al Olandei, inclusiv apă, era folosit pentru agricultură, potrivit unui recensământ al Eurostat. Tendinţa este de scădere în favoarea terenului construit. Aceeaşi tendinţă se observă şi la locurile de muncă din sectorul agroalimentar şi horticol. În 2014, aproape 9% din locurile de muncă din Olanda erau asigurate de acest sector, unde aveau operaţiuni 65.505 de firme.

Agricultura este o ramura importantă, dar nu cea mai importantă pentru economia olandeză. Cele mai mari exporturi ale Olandei sunt reprezentate de utilaje şi echipamente. Gazele naturale ocupă locul doi la exporturi. Ca fapt divers, Olanda este cel mai mare exportator de biciclete al Europei şi cel mai mare exportator de sare al lumii.

sursa si foto: independent.md

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.