MISTERELE de dincolo de viață! Mormintele cu ”puteri magice” din cimitirul Bellu catolic

Printre marea de cruci şi morminte îngrijite, sub formă de monumente, unul se remarcă în mod deosebit. Este vorba despre mormântul Eugeniei Rogalski, o tânără veselă, care se pregătea să ajungă la altar cu persoană iubită.

Oamenii povestesc că moartea Eugeniei a avut loc chiar în ziua nunţii sale, în urma farmecelor făcute de mama altei fete, care vroia să îşi mărite fiica cu viitorul soţ al Eugeniei.

Legenda spune că la scurt timp după ce tânăra a îmbrăcat rochia de mireasă, a devenit posedată, însă nici ritualul puternic făcut de preoţi nu i-a putut salva viaţa.

În prezent, credincioşii consideră mormântul Eugeniei ”dezlegător de farmece’’, iar cei care vin în cimitirul Bellu întreabă cum pot ajunge ”la lanţuri’’, în speranţa că vor scăpa de supărări şi că lanţurile vor rupe orice vrajă.

Însă pentru ca dorinţele să devină realitate, iar farmecele să fie dezlegate, există un ritual de care credinciosul trebuie să ţină cont:

Înainte cu şapte zile, respectiva persoană trebuie să postească, consumând în acest timp doar apă şi pâine

Odată ajunsă la mormântul magic, să ȋl înconjoare cu tămâie sfinţită de 12 ori, la fiecare trei cercuri oprindu-se, aşezându-se cu faţa spre mormânt, făcând cruce de trei ori cu tămâie aprinsă, rostind ”Dumnezeu să aibă grijă de sufletul tău’’. După aceasta, persoana se va întoarce cu spatele la mormânt, făcând trei cruci spre cer şi spunând ”Dumnezeule din Ceruri, ai grijă de sufletul acesta’’.

Se procedează astfel până când mormântul se înconjoară de 12 ori, spun credincioşii, ca la final să se aprindă trei lumânări, să se prindă lanţul de capătul liber şi să se facă trei cruci, rostind “Cum dezleg lanţul ăsta din lăcaşul lui, aşa să se dezlege cununiile lui X. Şi în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfintei Fecioare să rămână X curat”.

Cei care cunosc locul, spun că uneori, în timpul nopţii, lanţurile zornăie zgomotos, punând totul pe seama ȋncercării necuratului de a le rupe.

În cimitirul Bellu există nouă morminte considerate făcătoare de minuni:

Mormântul pentru mame şi copii, vechi de peste 100 de ani. Aparţine Rosinei Gelinda Segatti, care a murit lăsând un gol imens în sufletele copiilor ei.  Se spune că cei care se roagă la acest mormânt pentru a avea copii sau pentru ca cei mici să fie sănătoşi, sunt ascultaţi.

Mormântul ”Rugăciuni pentru părinţi’’, situat în dreapta cimitirului, este necunoscut şi totodată, locul în care se roagă cei care nu îşi cunosc părinţii şi doresc să îi întâlnească, ca de altfel, şi persoanele care au rude trecute în nefiinţă şi care se află departe de ele.

În apropierea aleei centrale a cimitirului, se  găsesc înmormântaţii preoţii ”care aduc liniştea’’, şi care au slujit Biserica Catolică şi Biserica Romano – Catolică. Cei care vin aici sunt convinşi că preoţii le ascultă rugile, liniştindu-I sufleteşte.

bellu

Cimitirul Bellu

Pentru a trece peste necazurii, oamenii fac o vizită la mormântul cardinalului Iuliu Hossu, a cărui înmormântare a fost una neobişnuită: securiştii vegheau de peste tot.

”Crucea care ocroteşte familia’’ este un alt mormânt impresionant, sculptat de un tată îndurerat, în anul 1903, la pierderea soţiei şi fiicei. Este frecvent vizitat de cei care doresc să îşi întemeieze o familie sau care au problem în căsnicie.

Alte morminte la fel de impresionante şi la care credincioşii nu ezită să meargă, considerându-le făcătoare de minuni, sunt ”Băieţelul care are grijă de călători’’, mormântul Olguţei Gambara – fetiţa care vindecă de boli, mormintele maicilor – aflate în centrul cimitirului, precum şi mormântul Episcopului Aftenie – vindecătorul, la care Însăşi Sanctitatea Sa Papa Paul al II-lea s-a oprit pentru a se ruga.

sursa și foto: lataifas.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *