Misterios, vindecător, atrăgător, ucigător. O istorie a fumatului

fumatul

Fumatul are o istorie de mii de ani. Pe la începuturi, ajuta oamenii să se apropie de zei – înlesnea şi însoţea ritualurile înţelepţilor, în încercarea lor de a se apropia de spiritele superioare.

O vreme, a fost considerat leac, în diverse afecţiuni, fizice sau psihice. Apoi, a devenit obicei social – persoanele mondene, sofisticate, apăreau musai cu o ţigară în mână. A fost şi interzis, pedepsit, ostracizat. Şi în zilele noastre, împarte lumea în două.

Unii îl resping, alţii nu pot trăi fără el. Unii militează pentru interzicerea fumatului, alţii îl consideră atrăgător, boem, monden. Aşadar, nu s-au schimbat prea multe.

Vechi de mii de ani

Tutunul, ca plantă, este prezent pe continentul american de circa 8.000 de ani. Iar fumatul exista, într-o altă formă, şi în secolul 10 î.e.n. – o dovedeşte imaginile găsite în temple antice din America Centrală, care înfăţişează oameni ce inhalează fumul unor plante mocnite. Apoi, popoarele au învăţat şi alte feluri de a “consuma” tutunul – în America de Nord a apărut şi a devenit foarte populară pipa, în timp ce în America de Sud oamenii au răsucit frunzele şi au făcut trabucuri.

În acele vremuri, fumatul avea însemnătate religioasă şi era rezervat liderilor, vracilor, şamanilor, care foloseau plantele pentru a se detaşa, pentru a-şi elibera mintea şi pentru a-şi înlesni, astfel, apropierea de zei.

Este cazul mayaşilor, de exemplu, dar şi al indienilor, care în secolul 10 e.n., respectiv 11 e.n., aveau ritualuri care implicau inhalarea fumului – pe căi diverse, dar în acelaşi scop. Totul este reprezentat în imagini şi fresce care au ajuns până la noi şi care ne arată că fumatul exista şi în urmă cu mii de ani.

lucille-ball

America

Putem spune că “rădăcinile” acestui obicei se găsesc în America, acolo unde tutunul a fost pentru prima dată cultivat în scopuri comerciale – se pare că aceste culturi au fost chiar sursele de venit pentru războiul cu Marea Britanie, dar şi primele surse de venit pentru colonişti, în jurul anului 1600.

Americanii erau deja obişnuiţi cu tutunul în anul 1800, îl mesecau şi îl fumau, dar nu în cantităţi mari. În 1826 a fost descoperită forma pură de nicotină, iar primele ţigări destinate consumului individual au început să fie vândute în 1865, la iniţiativa lui Washington Duke, proprietarul unei mari culturi din Raleigh, California. Ţigaretele rulate erau în principal vândute soldaţilor participanţi la războiul civil.

În 1881 s-a produs o nouă “revoluţie” în domeniu, iar fumatul s-a răspândit şi mai mult, odată cu inventarea maşinii de făcut ţigări, de către James Bonsack. Maşina putea rula 120.000 de ţigări zilnic. Prima marcă de ţigarete apărută pe piaţă a fost Duke of Durham, numită astfel întrucât aparţinea aceluiaşi Washington Duke, care, alături de fiul său, a pus bazele primei companii de profil din America, American Tobacco Industries.

Dezvoltarea unei industrii

Producţia de ţigări a crescut tot mai mult şi s-a dezvoltat considerabil între cele două războaie mondiale. În 1944, se făceau 300 de miliarde de ţigări într-un an şi se dezvoltaseră deja şase companii importante în acest domeniu: Philip Morris, R.J. Reynolds, American Brands, Lorillard, Brown & Williamson şi Liggett & Myers.

În 1965 Congresul american a considerat necesar să adopte legea “The Cigarette Labelling and Advertising Act”, prin care se impunea ca fiecare pachet să conţină o avertismente asupra riscurilor la care se expun fumătorii.

În anii ’80 au început să apară mărci noi de ţigarete, cu un conţinut mai mict de gudron şi nicotină, şi cu filtre îmbunătăţite. Exista deja un adevărat război între companiile producătoare, fiecare întrecându-se să pună pe piaţă produse noi, care să fie pe placul consumatorilor.

În 1984, acelaşi Congres american a adoptat o nouă lege, “Comprehensive Smoking Education Act”, care obligă companiile să modifice eticheta de avertizare o dată la 3 luni. Industria tutunului era în plin avânt, iar în anii ’90 cele mai importante, mai strălucitoare, mai de succes branduri americane erau Marlboro şi Coca-Cola.

Gary Cooper a apărut în reclame pentru ţigări şi a murit de cancer la plămâni, la vârsta de 60 de ani. La fel şi Betty Grable, moartă la 56 de ani, din aceeaşi cauză.

Gary Cooper a apărut în reclame pentru ţigări şi a murit de cancer la plămâni, la vârsta de 60 de ani. La fel şi Betty Grable, moartă la 56 de ani, din aceeaşi cauză.

Europa

Pe continentul nostru, istoria tutunului începe odată cu descoperirea Americii de către Cristofor Columb, în 1492. Acesta arăta, printre însemnările sale, că populaţia indigenă din insula Guanahani (San Salvador) fumează, într-o pipă de bambus, un amestec obţinut frunzele plantei de tutun, pe care ei o numeau tabac.

Întorşi în Europa, navigatorii care l-au însoţit pe Columb au adus cu ei planta care avea să fie denumită mai târziu “iarba dracului” şi i-au oferit-o ambasadorului Franţei în Portugalia, Jean Nicot. Acesta a introdus-o mai apoi în Franţa.

Europenii nu au întâmpinat cu braţele deschise fumatul. De exemplu, se spune că unul dintre ofiţerii căpitanului Francesco Romano Pace, care l-a însoţit pe Cristofor Columb, a învăţat de la băştinaşii sud-americani cum să fumeze şi a adus obiceiul cu el acasă. Dar soţia lui s-a speriat, văzându-l că “înghite foc şi scoate fum pe nas”, drept pentru care l-a “turnat”, iar Inchiziţia spaniolă l-a condamnat la 10 ani de muncă silnică, pentru presupuse “legături cu diavolul”.

În Franţa, pe de altă parte, Jean Nicot a introdus tutunul ca plantă medicinală, recomandându-l în tratamentul rănilor, al astmului şi chiar al cancerului. Planta a fost denumită de către un botanist, câţiva ani mai târziu, “Nicotiana” în onoarea sa.

Fumatul ca medicament

Mai târziu s-a reuşit izolarea nicotinei din frunzele de tutun. Iniţial, acest alcaloid a fost folosit ca insecticid, ulterior a fost trecut la categoria droguri. Până în secolul 17, tutunul era considerat plantă medicinală şi era recomandat în afecţiunile oculare.

În secolul 16, medicul spaniol Nicolas Monardes, autor al unei cărţi despre plantele medicinale din Lumea Nouă, susţinea că tutunul poate vindeca peste 36 de boli. În acelaşi secol, Thomas Harriet propunea fumatul ca metodă de consum al tutunului – dar se pare că lumea fuma… pe nas, astfel că se înregistrau multe decese. În Evul Mediu se credea că fumatul ajută la vindecarea bolilor şi alungă duhurile rele, iar la mijlocul secolului 16a, se credea că fumatul vindecă sifilisul.

Tutunul era fumat în ceremoniile religioase din America de Sud, fiind un privilegiu al şamanilor, preoţilor şi vindecătorilor.

Tutunul era fumat în ceremoniile religioase din America de Sud, fiind un privilegiu al şamanilor, preoţilor şi vindecătorilor.

În secolul 17, tutunul era deja popular şi pe continentul european; planta s-a cultivat intens şi s-a extins apoi în toată lumea.
Gestul de a fuma, în acele vremuri, era un semn de mondenitate. La început era un privilegiu al nobilimii, dar, cu timpul, s-a extins în toate păturile sociale.

Lupta împotriva tutunului

Odată cu răspândirea tutunului a început şi lupta împotriva acestuia. Cu toate că se bucura de tot mai multă popularitate, existau şi locuri unde nu era deloc apreciat. Ba dimpotrivă.
În Turcia, în anii 1600, consumatorii de tutun puteau fi torturaţi sau ucişi. În China, o persoană care era prinsă folosind tutun risca decapitarea.

În Marea Britanie şi în Imperiul Otoman, la sfârşitul secolului 16, fumătorii puteau fi declaraţi vrăjitori şi pedepsiţi prin decapitare. În Rusia, în secolul 17, fumătorii erau bătuţi cu nuiele, pentru a fi readuşi pe calea cea dreaptă; iar după marele incendiu din Moscova, în anul 1634, fumatul era pedepsit cu moartea.

Germania nazistă nu tolera fumatul, iar după izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial s-au instituit diferite restricţii administrative. În 1938, conducerea Luftwaffe şi serviciul poştal a interzis angajaţilor să fumeze (inclusiv la domiciliu). După 1939 nu aveau voie să fumeze nici membrii partidului, apoi Heinrich Himmler, comandantul SS, a interzis fumatul în timpul serviciului. Soldaţii şi ofiţerii Wehrmacht-ului nu aveau voie să fumeze pe stradă, în campanii şi în timpul unor pauze scurte, fiind la serviciu. În 1941, în 60 de oraşe mari din Germania nu aveai voie să fumezi nici măcar în maşină. În acelaşi timp, s-a mărit semnificativ (80-95%) impozitul pe vânzări a tutunului. În 1944, interzicerea fumatului a fost extinsă pe toate trenurile şi autobuzele.

Tutunul sau „tabacul” (Nicotiana tabacum) este o plantă din familia „Solanaceae” familie de care aparţin şi tomatele, cartoful, şi mătrăguna.

Tutunul sau „tabacul” (Nicotiana tabacum) este o plantă din familia „Solanaceae” familie de care aparţin şi tomatele, cartoful, şi mătrăguna.

După război

Industria tutunului a înflorit după cele două războaie mondiale. Ţigările au fost intens promovate de staruri de cinema şi eroi populari, la sfârşitul anilor 1940 şi începutul anilor 1950. Însă tot atunci au început să apară şi primele informaţii ştiinţifice despre pericolul tutunului, iar marii producători au introdus ţigările cu filtru.

Pachetele de ţigări cu avertismente asupra pericolelor pentru sănătate au început să apară din anii ’60, odată cu primele campanii anti-fumat şi cu cererile de interzicere a reclamelor la tutun – care au şi fost scoase din emisiunile americane de televiziune, în 1971.

Din 1980 se poate spune că a început adevărata luptă la nivel mondial împotriva tutunului şi a fumatului. Accizele pe tutun în SUA şi ţările din Europa de Est au crescut în acea perioadă cu 85%. În anii ’90, au început să apară şi marile procese împotriva industriei tutunului, a marilor companii considerate responsabile de moartea şi îmbolnăvirea “clienţilor” lor.

Astfel se poate, deci, rezuma istoria, plină de controverse, a fumatului. Este vechi de mii de ani, fiind prezent în diferite culturi ale lumii chiar şi în anii 5000 î.e.n. Tutunul este originar de pe continentul american şi a devenit “vedetă” ca parte din ritualurile religioase, ajutându-i pe liderii comunităţilor să comunice cu divinitatea. Europenii l-au descoperit deodată cu America şi l-au adoptat ca remediu, apoi ca activitate socială. L-au iubit şi l-au hulit, l-au admirat şi l-au respins.

Dacă la început părea sofisticat şi misterios, acum fumatul este privit ca un obicei nesănătos şi chiar murdar, mai ales în Occident. Tot mai multe ţări interzic fumatul în locurile publice, iar campaniile anti-tutun sunt tot mai acerbe. Cum va rezista şi cum va evolua acest obicei, cum îşi va continua istoria milenară, rămâne de văzut.

Eric Lawson

Eric Lawson

Eric Lawson, actorul american care a apărut în reclamele la ţigaretele Marlboro la sfârşitul anilor ’70 şi începutul anilor ’80 a murit de cancer pulmonar, la vârsta de 72 de ani, în 2014. Lawson a fost fumător de la vârsta de 14 ani. Eric Lawson a fost angajat să apară într-o serie de reclame care s-au bucurat de mult succes între anii 1978 şi 1981. Reclama îl arată pe Lawson în rolul unui cowboy care îşi face meseria într-un teritoriu aspru şi se bucură de aroma unei ţigări în momentele de relaxare.
Ulterior, Lawson avea să apară într-o parodie a reclamelor la Marlboro în care se arătau efectele negative ale fumatului. Într-un interviu, Lawson a declarat că regretă atât faptul că fumează, cât şi că a făcut reclamă la ţigări.

De-a lungul timpului, rolul cowboy-ului care invită bărbaţii să fie “macho” şi să fumeze Marlboro a fost jucat de mai mulţi actori. Lawson este al treilea actor din această serie care moare din cauza fumatului. În afară de el au mai murit de cancer pulmonar şi emfizem actorii Wayne McLaren şi David McLean.

Istoria denumirilor

  • Denumirea de “nicotină” este derivată din numele lui Jean Nicot, ambasador francez în Portugalia, cel care, la mijlocul secolului 16, a recomandat la curtea Franţei fumatul ca medicament împotriva diverselor afecţiuni.
  • Denumirea de “tutun” (tabac) provine de la insula Tobago (arhipelagul micilor insule) unde se cultiva.
  • Termenul “fumat” nu a existat până la sfârşitul secolului 17. Până atunci i se spunea “beţia uscată”.

– Pablo Picasso (1881-1973) – artistul, considerat una dintre cele mai strălucite personalităţi artistice ale secolului 20, prefera ţigările franţuzeşti şi asocia fumatul cu seducţia.
– Winston Churchill (1874-1965) – celebrul prim-ministru al Marii Britanii, recunoscut pentru personalitatea puternică, a început să fumeze la vârsta de 20 de ani, iar trabucul a fost asociat cu imaginea sa carismatică.
– Albert Einstein (1879-1955) – fizicianul celebru pentru teoria relativităţii avea o mare pasiune pentru pipă: “Fumatul de pipă contribuie la o oarecare stare de calm şi judecată obiectivă a activităţilor umane”, considera el.

Einstein

– Sigmund Freud (1856-1939) nu a putut să renunţe la dependenţa de fumat nici după ce s-a îmbolnăvit de cancer, din cauza fumatului. Fuma chiar şi 20 de trabucuri pe zi, fapt care i-a agravat boala; dar el considera că nicotina îl menţine “vigilent” şi îl ajută să se concentreze.
– Humphrey Bogart (1899-1957). Celebrul actor din “Casablanca” rămâne în amintirea fanilor învăluit în fum de ţigară. Dar şi pentru el fumatul a fost nociv; actorul a fost răpus de cancer de esofag, căpătat cel mai probabil în urma exceselor de tutun şi alcool.

Sigmund Freud

Sigmund Freud

– Bette Davis (1908-1989). Şi această celebră actriţă americană era foarte rar văzută fără o ţigară în mână. Şi ea s-a îmbolnăvit de cancer (la sân), dar a murit la 81 de ani, după o carieră fulminantă.

– Walt Disney (1901-1966) – creatorul personajului de desene animate Mickey Mouse fuma foarte mult, ţigară după ţigară. Consecinţa a fost cancerul pulmonar, care i-a adus un sfârşit prematur. Compania Walt Disney i-a continuat proiectele, iar în prezent a interzis fumatul în toate filmele pe care le produce.

– Oscar Wilde (1854-1900) – scriitor, dandy, cu gusturi rafinate, nu-şi putea începe ziua fără o ţigară; şi le prefera pe cele franţuzeşti, de lux. “Ţigara este plăcerea perfectă. Este selectă şi te lasă nesatisfăcut la sfârşit. Ce să îţi doreşti mai mult?”, spunea el.

Oscar Wilde

Oscar Wilde

– Ionel Teodoreanu (1897-1954). Ajungem şi în mediile intelectuale şi artistice româneşti, unde fumatul era semn de eleganţă şi mondenitate. Între fanii tutunului se afla scriitorul Ionel Teodoreanu, care credea că fumul albastru, ca şi vinul, le-a fost prieten multor creatori de frumos.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

  • În Europa, planta Nicotiana Tabacum a început să fie cultivată în Anglia, mai întâi ca plantă decorativă; a urmat rapid cultivarea ei şi pentru a fi utilizată la prepararea tutunului, care se fuma la fel ca astăzi, ori se priza nazal.
  • Nicotina este alcaloidul principal din frunzele de tutun, speciile Nicotiana tabacum, Nicotiana rustica şi Nicotiana americana (familia Solanaceae), originare din America tropicală.
  • Ca plantă de cultură sunt folosite în prezent numai două varietăţi, Nicotiana tabacum din “Virginia” este cea mai răspândită.
  • Tutunul de culoare închisă obţinut prin uscarea frunzelor plantei Nicotiana rustica este mai apreciat decât tutunul de culoare deschisă.
  • În prezent, industria farmaceutică caută obţinerea din tutun a unor medicamente.
  • Tot din tutun se obţin extracte pentru industria de parfumuri.
  • Tutunul este folosit şi ca plantă ornamentală. Prin încrucişări s-au obţinuţi plante cu flori cu un colorit variat şi cu aromă plăcută, cum este „Regina nopţii” (Nicotiana alata).

sursa: transilvaniareporter.ro

loading...

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *