MISTERUL focului viu, moștenire rămasă de dinainte de existența dacilor

Mostenire ramasa de dinainte de existenta dacilor, Focul viu este un ritual care inca se mai practica  in unele zone romanesti din Bucovina, Maramures, Apuseni, Tara Zarandului si Campia Transilvaniei.

Sarbatorit in ajunul zilei Sfantului Gheorghe, Focul viu trebuie aprins de feciorii localitateaui pe pasunile unde sunt pasunate vitele comunitatii. Desi apranderea focului depinde de la o regiune la alta, datina impune folosirea unei bucati de iasca si folosirea exclusiva a lemnului, chiar daca ar fi mult mai usor sa se foloseasca chibrituri si lichide inflamabile. Dupa ce iasca este aprinsa, ea este transferata in mijlocul unei gramezi de paie. Apoi, pe masura ce fumul incepe sa se ridice, oamenii incearca sa-l orienteze catre grajdul vitelor. Asta pentru ca exista credinta ca spiritele focului pot proteja vitele de actiunile strigoilor si ale priculicilor, animale necurate, legendare, care ataca vitele chiar in adaposturile lor furandu-le laptele sau chiar bandu-le sangele. Traditia spune ca demonii alungati de fum din grajdurile animalelor ii ataca pe oamenii sunt in preajma focului, vazand in ei niste posibili dusmani.

Cu peste 4000 de ani in urma, ritualul era savarsit in prezenta Sfatului Batranilor de catre preotii cultului, acestia fiind singurii cunoscatori ai unor secrete care le permiteau sa lupte cu fortele intunericului pe care le desteptau. Acum, cand traditia s-a mai pierdut, singura metoda de purificare de dupa apranderea Focului este trecerea prin foc a tuturor flacailor din sat. Trecerea prin foc echivaleaza cu biruinta Luminii asupra Intunericului.

 

Pelasgii pastrau Focul Viu aprins in temple si sactuare, pentru ca locul unde acesta ardea era protejat impotriva spiritelor rele iar oamenii erau frumosi si sanatosi. Mai mult, existenta permanenta a focului, faptul ca el ardea neintrerupt, permitea o legatura mai buna cu spiritele focului, flacara fiind cheia care deschidea portile dintre cele 2 lumi. Pana si religia crestina a preluat ritualul Focului viu, doar ca noi, crestinii, nu-i mai cunoastem insemnatatea.

Ne multumim sa stim ca flacara unei candeli trebuie tinuta nestinsa, pentru ca rugaciunile noastre facute in fata candelei ajung mai usor inaintea Domnului. Cum Soarele este simbolul arhaic al focului ceresc, nu trebuie sa ne mire ca majoritatea zonelor de existenta a Focului viu era in zone inalte, de deal si munte. In felul acesta oamenii erau mai aproape de Soare, de zeii pe care venerau si carora le cereau ajutor.

Cum focul reprezenta credinta popoarelor de demult, pierderea sau stingerea lui reprezenta un adevarat dezastru. De obicei localitatile care pierdeau focul erau parasite si localnicii porneau sa gaseasca un alt loc pe placul zeilor. Rare erau situatiile cand focul era recuperat. Atunci se apela la Marele Preot al cultului solar iar readucerea focului se facea in baza unor sacrificii umane, fiind arsi pe rug cei vinovati de pierderea focului, dar si cea mai frumoasa fata si cel mai viteaz baiat, ca ofranda pentru imblanzirea zeilor. Cum o data cu trecerea timpului s-a renuntat la sacrificiile umane, comunitatile plecau in pribegie, dand foc asezarii si infigand in pamant un sigiliu de lemn, care arata ca din momentul aceea pamanturile respective intra in proprietatea zeilor.

In unele zone din Transilvania, oile si vitele sunt trecute toate prin foc, alaturi de oameni, iar in Bucovina flacaii aduc lemnele pentru rug pe furis, fara a sti unii de altii. In alte zone, chiar inainte de rasaritul soarelui, femeile merg catre cimitir ducand in maini ulcele cu jaratec si nuiele de alun. Aici cimitirul este locul sfant, puntea de legatura dintre existenta si post-existenta, iar lemnele de alun sunt folosite in scopuri terapeutice si sunt considerate adevarate baghete magice in mainile initiatilor, putand descoperi comori sau izvoare ascunse de apa. Momentul este solemn, traditia mostenita spunand ca acum sufletele stramosilor isi parasesc pentru o vreme salasurile, portile dintre lumea noastra si lumea de dincolo fiind deschise, locuind pentru cateva ore in casele de unde au plecat. Ei vin chemati de urmarile ritualului magic dar si din dorinta de a vedea cum stranepotii lor poarta flacara nestinsa a focului peste Timp.

sursa: secretelefemeilor.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *