Misterul mormintelor de la Putna! Ritual de înmormântare straniu! Cine a tăiat capetele Voievozilor

putnasus

Astă vară, vizitând Muzeul Topkapî, din Istanbul, am avut privilegiul de a vedea expusă sabia lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Ajunşi acolo şi văzând-o, toţi turiştii români sunt cuprinşi, firesc, de emoţie. De unde se vede că orgoliul nostru naţional încă nu s-a stins.

De altfel, despre această sabie se spune că ar fi vrăjită, că şi de la ea i se trăgea forţa marelui voievod. Este simplă şi cu lama „muncită”, atrăgând atenţia nu doar prin dimensiuni, ci şi prin heraldica mânerului. Pe discul mânerului apar capul de bour şi inscripţia, în slavonă, „I(o)an Ştefan Voievod, domn al Ţării Moldovei”. Atât pe discul mânerului, cât şi pe lamă mai sunt gravate însă nişte semne stranii, care au dus la mai multe ipoteze, unii istorici presupunând că ar fi ale enigmaticului Ordin al Templierilor.

S-au scris atâtea despre ilustrul nostru voievod; şi totuşi, se pare că mai avem destule de aflat despre el, căci nu doar semnele de pe spada lui rămân în taină, ci şi multe alte lucruri. Astfel, despre osemintele şi mormântul lui se păstrează nişte tulburătoare consemnări, de obicei trecute sub tăcere de istoricii români, înfioraţi de realitate. Să vedem, aşadar, ce spun documentele!

În luna februarie a anului 1758, pe când Bucovina era cotropită de Habsburgi, la porunca mitropolitului Iacov Putneanul al Sucevei, s-a deschis pentru prima oară mormântul lui Ştefan. Uluirea s-a aşternut peste preoţii şi călugării care asistau la eveniment: domnul fusese înmormântat fără sicriu şi înveşmântat doar într-o mantie domnească, aşezat pe 13 drugi de fier, capul fiindu-i sprijinit de câteva cărămizi zidite! Aşa scrie în zapisul mitropolitului! În chip ciudat, despre înmormântarea lui Ştefan cel Mare nu pomenesc nici cronicarii, nici istoricii de mai târziu.

Apoi, în luna noiembrie a anului 1856, la stăruinţa egumenului de la Putna, Artimon Bortnik, o comisie oficială, de la Viena, a deschis mai multe morminte „aflătoare în biserica Mânăstirii Putna (…) aparţinând domnitorului Moldovei Ştefan cel Mare şi membrilor familiei sale”. Însărcinatul oficial al acestei misiuni a fost „concepistul guvernial” Anton Schonbach, asistat, în calitate de „comisar spiritual”, de către Teoctist Blaozewicz, asesor imperial consistorial. Conducerea tehnică a lucrărilor a fost asigurată de inginerul Anton Rol, iar asistenţa sanitară de către dr. Vincenţiu Szymonovicz. La sfârşitul lucrărilor, a fost încheiat un proces-verbal amănunţit, publicat apoi de F. A. Wiekenhauser în „Istoria Mânăstirilor Voroneţ şi Putna”, în 1886. Din acest document reiese că, la cea de-a doua deshumare, osemintele voievodului nu au fost atinse, dar, din dispunerea lor, „se putea stabili însă, cu toată siguranţa, că mormântul fusese înainte încă o dată deschis, cu care prilej, rămăşiţele domnitorului au fost schimbate într-o altă poziţie decât fuseseră aşezate la început”.

Procesul-verbal arată că, în mormântul lui Ştefan, „cadavrul, cu totul descompus şi acoperit de fărâmăturile zidurilor mormântului, era aşezat pe 13 bare de fier… ce erau aşezate pe amândouă părţile laterale ale mormântului… Din partea de sus a corpului nu se mai vede mai nimic, şi pe un căpătâi de zid, gros de 12 ţoli, ce se găseşte în partea capului, se află partea de sus a craniului, încă destul de bine întreţinut, lipsit de orice acoperământ. Aceste rămăşiţe ale craniului sunt aşezate la o distanţă de cinci ţoli departe de celelalte resturi ale cadavrului… îndepărtate de osul frontal, cât şi de amândouă oasele laterale ale craniului, care, între timp, s-au rotunjit prin putrezire… Această împrejurare, ca şi celelalte înainte citate… lasă să se presupună că la acest cadavru capul ar fi fost schimbat pe cale mecanică din poziţia sa naturală încă cu mult timp în urmă… Forma îmbrăcămintei cadavrului, ca şi stofa grea şi bogată a acestuia, întărea, la fel cu crucea de aur ce se afla în dreptul pieptului care nu se prăbuşise, în chip neîndoios, şi, prin comparaţie cu rămăşiţele cercetate de comisie în mormântul lui Bogdan şi al lui Ştefan („cel Crud” – n.n.), că era vorba de o îmbrăcăminte deosebită, de o mantie domnească şi de un mormânt domnesc în piatră”.

mormant stefan

În ce priveşte mormântul lui Ştefan cel Crud, zis şi Ştefăniţă Vodă, nepotul lui Ştefan cel Mare, procesul-verbal al comisiei austriece menţionează svasticile care se găseau pe resturile îmbrăcămintei voievodului. Svastici avea şi mantia lui Tochomeryus, zis şi Negru Vodă, din mormântul aflat în Biserica Domnească de la Curtea de Argeş.

Straniu este faptul că şi voievodul moldovean Alexandru a fost descoperit înmormântat precum Ştefan cel Mare, adică fără sicriu, cu trupul aşezat pe un grilaj asemănător, de fier, şi cu capul sprijinit pe un zid de cărămizi.

Semnele de întrebare sau de exclamare nu se opresc însă aici. Se pare că Mânăstirea Putna, necropola familiei lui Ştefan cel Mare, nici nu a fost zugrăvită, sau, dacă a fost, imaginile erau foarte puţine. Despre această mânăstire, cronicarul Ion Neculce scrie că „tot cu aur zugrăveala, mai mult aur decât zugrăveală, şi pre dinăuntru şi pre denafară”. Poate că şi acele câteva imagini zugrăvite, necanonice, să-i fi stârnit pe cazacii lui Timuş la incendierea domnescului lăcaş, căci, oricât erau de neisprăviţi, îşi spuneau creştini pravoslavnici, adică ortodocşi, şi nu i-ar fi dat foc unei clădiri a credinţei lor.

Mânăstirea Putna nu e singura ctitorie a lui Ştefan cel Mare nezugrăvită canonic sau fără zugrăveală. Astfel, încă un lăcaş înălţat de el, în Baia, prima capitală a Moldovei, nu a fost zugrăvit niciodată, până în 1989 şi, de aceea, i se spune şi astăzi Biserica Albă. Din păcate, s-a aflat un „fiu al satului”, care s-a apucat s-o picteze, rezultatul fiind un kitsch oribil. Nici Putna n-a scăpat; în pofida protestelor Ministerului Culturii şi ale altor instituţii de Stat, clericii locali au impus o echipă de pictori de-a lor, iar zugrăveala este cam ca a „fiului satului Baia”!

Obiceiul decapitării voievozilor, după moartea lor naturală, s-a păstrat până târziu. Astfel, la repatrierea osemintelor lui Dimitrie Cantemir, din Rusia în România, ca domnitorul să fie reînmormântat în Biserica Trei Ierahi, din Iaşi, s-a constatat că trupul lui nu avea cap!

Să fie toate acestea ritualuri arhaice, întru atragerea graţiei Cerului, moştenite de dinaintea apariţiei creştinismului în Ţările Române? În multe variante ale „Mioriţei”, cea mai plină de înţelesuri şi de neînţelesuri baladă a noastră, se pomeneşte de datina tăierii capului. Iată doar câteva exemple:

– Ho, ho, staţi,

Nu mă împuşcaţi,

Numa’ capu-mi luaţi!

*

* *

Ei îl prind a-l întreba:

– Frate, cum îţi vrei moartea?

Ori puşcat, ori săgetat,

Ori căpuţul jos luat?

– Nici puşcat, nici săgetat,

Fără capul jos luat.

*

* *

Păcurarii-l întrebau:

– Ce mortiţă-ţi vrei tu ţie?

Împuşca-te-om ori tăia-te-om?

– Pe mine nu mă-mpuşcaţi,

Numa’ capul mi-l ciuntaţi!

E posibil ca şi straniul obicei de a le păstra craniile răposaţilor, în gropniţa Mânăstirii Neamţ, să aibă legătură cu străvechea tradiţie. Poate că acei drugi de fier, pe care era aşezat trupul lui Ştefan cel Mare, semnificau Vămile Văzduhului, din mitofolclorul românesc, de obicei în număr de 13, pe care, după moarte, sufletul trebuie să le treacă în drumul spre Rai…

sursa: cotidianul.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *