„Multe se vor zice după ce nu voi mai fi… Orice vei auzi rău despre mine să crezi, că am fost un mare păcătos!”

daniil-sandu-tudor

Gazetarul și poetul SANDU TUDOR- Părintele Daniil, creatorul RUGULUI APRINS

„Nebune! In această noapte vor cere de la tine sufletul tău”. A trăit și a murit pentru „RUGUL APRINS”.

Poet, gazetar, pamfletist, teolog, calugar, preot, duhovnic, isihast si martir, Sandu Tudor a fost in multe omul contrastelor extreme – omul slabiciunilor omenesti, dar si al sfinteniei duse pana la sacrificiu, pana la jertfirea de sine. Cine pretinde ca l-a cunoscut si l-a inteles cu adevarat ori minte, ori nu stie ce spune.

Minunea din temnita Aiudului

De-a lungul vietii a schimbat mai multe infatisari, mai multe stari sufletesti si mai multe nume: Alexandru Teodorescu, fratele si rasoforul Agathon sau ieroschimonahul Daniil. Sandu Tudor e pseudonimul lui de poet si ziarist temut, admirat si hulit deopotriva.

Om dedat placerilor si mondenitatilor bucurestene. Om bogat, cu multe proprietati si blocuri situate chiar in centrul Capitalei. Om lumesc si barbat chipes, ca un actor hollywoodian, atragator si trufas, trecut inca de tanar prin experienta a trei casatorii esuate.

Ieroschimonahul Daniil e opusul total al lui Sandu Tudor. E numele lui de preot si de mare duhovnic; nume de staret la misterioasa manastire Rarau din Bucovina si, mai ales, nume de martir – de om care nu a murit, ci, asemenea unui sfant, s-a lasat omorat, dupa ce a savarsit una din marile minuni petrecute in puscariile comuniste, asa cum marturiseste parintele Augustin, de la Manastirea Aiud.

pr-daniil-sandu-tudor-400x300

Parintele Daniil a fost bagat intr-o iarna la celula numita „Alba” sau „Frigiderul”, cum i se mai spunea, la temperatura de -20 Celsius. Era o celula fara geamuri, cu multe gunoaie, umezeala si mucegai inghetat peste tot. Acolo erau bagati toti incomozii regimului, toti cei care trebuiau sa moara. Parintele Daniil a fost aruncat in celula cu un medic, foarte bun prieten de-al sau.

Dupa ce gardienii au ferecat usile, pentru a se implini pedeapsa celor 8 zile de recluziune totala, parintele Daniil a privit in jur, a cumpanit, s-a scufundat in tacerea adunata a unei rugaciuni, dupa care, cu o liniste venita parca de pe alta lume, s-a asezat pe burta, cu mainile intinse in semnul Sfintei Cruci, cu fata in toata mizeria de acolo, si i-a spus doctorului deopotriva bland si poruncitor: „Pune-te pe mine!”.

Doctorul s-a asezat cu spatele pe spatele lui, in aceeasi pozitie de Sfanta Cruce, iar parintele i-a spus asa: „Doctore, nu mai spui nimic altceva, decat numai atat: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul””.

Doctorul a facut asa cum i-a cerut parintele, gandindu-se la minunatul sau gest de sacrificiu, prin care il proteja, dar si la inutilitatea lui (era limpede ca aveau sa moara amandoi, in decursul acelor opt zile de pedeapsa), cand, deodata, dimpreuna cu rugaciunea si numele lui Iisus rostit de buzele lui invinetite de frig, s-a cutremurat parca pamantul si o lumina orbitor de stralucitoare a cuprins toata celula.

Insotita de o liniste si impacare aproape nepamanteana, lumina a inceput sa creasca in intensitate si sa pulseze in nuante de armonie aproape sonora, de pace interioara si fericire, in timp ce o caldura blanda si invaluitoare venea de peste tot. Nu a trecut mult timp (o ora, doua sau trei), cand usile „Albei” s-au deschis si gardienii s-au grabit sa-i ridice de jos pe cei doi detinuti, cu brutalitate.

Fara sa inteleaga prea bine ce se intampla, doctorul s-a supus ordinului si a revenit in celula, unde, spre marea lui uimire, a aflat de la colegii de temnita ca nu statuse doar cateva ore la „Alba”, cum credea el, ci rezistase in „celula mortii” 8 zile intregi, mai mult de o saptamana – fara apa, fara mancare, fara somn si fara nimic gros de imbracat, intr-o ghetarie de -20gr. Celsius.

Traia ca nimeni altul. Traia si se ruga vorbind… Plangea el, plangeau si ei, taranii bucovineni, care il sorbeau din priviri”.

Intre cele doua imagini contrastante – imberbul polemist de la „Gandirea si staretul muntelui Rarau privind aparatul de fotografiat de parca si-ar fi privit drept in ochi sfarsitul, isi face loc o a treia; imaginea insufletita de marturia unui coleg de celula, care isi amintea cum, inainte de a fi izbit cu capul de treptele din spalatorul de la Aiud, parintele Daniil l-a apucat de mana si i-a zis soptit, la ureche: „Multe se vor zice dupa ce nu voi mai fi… Orice vei auzi rau despre mine sa crezi, ca am fost un mare pacatos!”. Ce cuvinte si ce smerenie de sfant!

Fie si numai pentru atat, ar trebui sa ne inchinam la icoana suferintei lui Sandu Tudor-Daniil, ucis in 1962 la Aiud, fara nici o vina.

sursa: formula-as.ro

loading...
loading...

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *