O altfel de ABORDARE a nenorocirii: „Boala nu ne-alege după vicii, ci după familie”

ownskin

Fumatul dăunează grav sănătăţii. Nu contrazic asta sub nicio formă. Însă viciile astea precum fumatul, alcoolul şi altele… sunt doar aşa, nişte mici accesorii care atârnă de sănătatea noastră, pe lângă alte ancore mult mai mari şi grele, de natură emoţională, pe care le dobândim din… familie.

Aşadar… jur pe roşu că boala vine din moşi-strămoşi, din legături şi băgăjele proaste şi nocive din trecut, nu musai din vicii. Şi mai jur pe roşu că, odată conştientizate sursele noastre, ale bolilor, ale naturii umane… odată întâmplată trezirea noastră… ne vine să scuipăm toate viciile astea, ne vine să le vedem ca pe nişte mizerii nesemnificative şi ne vine să ne întrebăm “De ce, Doamne, iartă-mă, oi fi fumat eu 12 ani?!”. Da. Încă mă mai întreb… de ce, Doamne, iartă-mă, oi fi fumat eu 12 ani…? Şi cumva cred că viciile vin aşa, ca o păcăleală, ca multe altele de altfel venite în viaţa asta, doar ca să ne facă să credem că ele-s problema, când de fapt ele-s aproape un nimic… şi problemele reale sunt altele muuult mai adânci, de care noi nu trebuie să aflăm pentru că… ocult şi pentru că mister şi pentru că păcat.

Atât despre vicii. Acum despre boli.

Şi familie. Şi zic aşa. Copiii sunt după chipul şi asemănarea părinţilor lui, care, la rândul lor, sunt după chipul şi asemănarea părinţilor lor, etc. Cam cum iese copilul… aşa e toată familia din urma lui. Părinţi, bunici, până la stră-stră-stră. Adică… un copil este un fel de… simptom al bolii familiei sale. Copilul născut din părinţi netreziţi este un copil născut cu toxine emoţionale gata depuse. Copilul născut din părinţi netreziţi, oricât de îmbucurător se vrea a fi prin prezenţa lui, provoacă şi mai multă anxietate în familia sa, chiar până la destabilizare. Iar de acolo pasu-i mic până la despărţire. Şi astfel se fărâmă familii. Sau se dezvoltă nociv. Din simplul fapt al inconştienţei. Din ignoranţa faţă de câteva lucruri esenţiale pe care le avem chiar sub nas… din totdeauna.

Sunt situaţiile alea fericite când copilul apare sănătos. Şi, indiferent de caracter, el îşi duce viaţa mai departe. Ajunge om mare, lucrează, face şi el copii la rândul lui, nepoţi. Şi… împlinit, neîmplinit, el moare de bătrâneţe. Totul uşor până aici. Însă… sunt şi situaţiile alea nefericite, când copilul apare bolnav. Poate chiar grav bolnav. Şi, dacă nu moare în primele câteva luni, duce o viaţă de calvar… alături de părinţii lui. Oare de ce? Pun des întrebarea asta. De ce diferenţele astea? Pentru că e Dumnezeu necinstit? Sau pentru că… fiecare familie cu istoria şi cu ponoasele ei de tras oare?

Aud frecvent persoane care-şi duc copiii la psihoterapeut. Doar copiii. Pe ei nu. Ei n-au nicio problemă. Deloc. Cel puţin după părerea lor. Că după a mea… nu prea-i aşa. Ceea ce îi îngrijorează sau îi necăjeşte pe părinţi la comportamentul copilului lor are sursa chiar în ei. Mai bine zis… începând cu ei, continuând cu bunicii şi tot aşa. Nicidecum sursa principală nu-i în pitic. Şi… el nu are nicio şansă de vindecare fără ca predecesorii săi să se fi vindecat la rândul lor. Nicio boală, fizică sau emoţională, nu dispare dacă sursa ei nu dispare. Orgoliul ăsta parental de a considera că a fi părinte e o calitate care denotă şi perfecţiune şi atotştiinţă stă în calea construirii unui viitor cu adevărat reuşit pentru copil şi pentru copilul copilului… şi tot aşa.

Repet… copilul este un simptom al bolii întregii sale familii. Fiecare membru al familiei are datoria de a-şi cerceta şi de a-şi cunoaşte propriile drame şi pe cele ale predecesorilor săi. Fiecare membru al familiei are datoria de a vindeca traumele şi rămăşiţele emoţiilor negative cu care s-a născut şi pe care le-a înmulţit şi dobândit şi el la rândul lui de-a lungul vieţii. Toţi trebuie să conştientizăm că cel mai mic membru al unei familii este ultimul responsabil de comportamentul pe care îl are sau de bolile de care suferă.

Formăm familii din tradiţie şi ducem mai departe tot din tradiţie, dar nici nu ne trece prin cap ce anume ducem mai departe de fapt. Lucrurile par simple în aparenţă. Aşa s-au vrut de-a lungul timpului. Să fie păstrate la un nivel simplu. Însă a venit momentul să ne trezim la realitate. Toţi şi toate au nevoie de o conştientizare.

Noi toţi avem nevoie… şi totodată îndatorirea… să oprim influenţarea asta negativă a viitorului nostru şi a viitorului celor care vin după noi.

sursa: 55cclove.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *