O pildă pentru LUMEA NOASTRĂ! „Nici un lucru nu este mai urât mirositor înaintea lui DUMNEZEU decât acest PĂCAT”

mandria

„Nici un lucru nu este mai urât mirositor înaintea lui Dumnezeu decât mândria”.

Un pustnic s-a rugat lui Dumnezeu să-i descopere multe taine. Şi, ieşind din chilia sa ca să meargă într-un sat, pe drum s-a întâlnit cu un înger, însă nu şi-a dat seama că este înger, ci credea că este om. Pe drum au întâlnit un cal mort. Pustnicul şi-a pus mâna la nas, dar îngerul n-a făcut nici un gest. Au mers mai departe şi au întâlnit un bou mort care mirosea urât. Din nou pustnicul şi-a pus mâna la nas. Au continuat drumul şi au întâlnit un câine mort. Pustnicul şi-a pus iarăşi mâna la nas. De fiecare dată când pustnicul îşi punea mâna la nas, îngerul nu a făcut nimic.

Aproape de locul la care voiau să ajungă, în sat, au întâlnit o fată foarte frumoasă, cu haine şi podoabe foarte scumpe. Atunci Îngerul şi-a pus mâna la nas. Văzând aceasta pustnicul a spus:

– Ce eşti tu, Înger, om sau diavol? Am trecut pe lângă calul cel mort, care mirosea urât şi nu ţi-ai pus mâna la nas. La fel când am trecut pe lângă bou şi câine. Iar acum, când am întâlnit această fată frumoasă, ţi-ai pus mâna la nas.

Atunci îngerul i-a spus că nici un lucru nu este mai urât mirositor înaintea lui Dumnezeu decât mândria. Şi după ce a spus acestea, s-a făcut nevăzut. Îndată pustnicul s-a întors la chilia sa şi şi-a plâns păcatele sale, rugându-se lui Dumnezeu să-l păzească de cursele diavolului şi să nu-l lase să cadă în mândrie şi să se osândească.

(Constantin V. TriandafilluSfântul Cosma Etolianul – Viaţa şi învăţăturile, traducere de Ieroschim. Ştefan Nuţescu, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2010, pp. 179-180)

Sursa: doxologia.ro

loading...
loading...

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *