O poveste cât o lecție de viață. Mama mea avea doar un singur ochi. Am urât-o căci îmi era jenă cu ea

1(948)

Mama mea avea doar un singur ochi. Am urât-o căci îmi era jena cu ea şi de cum arată. Mama avea un mic magazin la un târg de vechituri. Ea colecta buruieni mici și le vindea … făcea eforturi pentru banii de care aveam nevoieşi îmi era şi mai ruşine de asta şi de faptul că nu avea bani mulţi. Apoi a fost acea zi din timpul școlii de care încă îmi amintesc.

Îmi amintesc că era zi de teren, iar mama mea a venit. Am fost atât de jenat. Cum a putut face asta pentru mine? I-am aruncat o privire plină de ură și a fugit afară. A doua zi, la școală … “Mama ta are doar un singur ochi ?!”, și m-au ironizat.
Mi-am dorit să se deschidă pământul în două şi să mă înghită, iar mama mea să dispară de pe suprafaţa pământului.

“Mamă, de ce nu ai şi celălalt ochi? Nu îţi dai seama că nu faci decât să fiu bătaia de joc a celorlalţi?”

Mama nu a răspuns. Eram prea plin de mânie şi nu m-am gândit nici o secundă la cuvintele pe care i le-am spus. Eram orb în fata sentimentelor ei. Pur şi simplu voiam să plec din casă în care trăia ea. Deşi mă simţeam puţin prost, în acelaşi timp, m-am simţit bine că am putut să-i spun tot ce am ţinut în mine în tot acel timp. Poate fiindcă era mama mea, nu m-a pedepsit. Nici eu nu credeam că i-am rănit sentimentele foarte rău.

În acea noapte m-am trezit şi m-am dus la bucătărie să iau un pahar cu apă. Mama plângea acolo, în linişte, ca şi cum îi era frică nu care cumva să mă trezească. Am privit-o scurt şi apoi am plecat. Din cauza a ceea ce îi spusesem mai devreme, ceva mă pişcă în colţul inimii. Chiar şi aşa, nu îmi doream să mai stau lângă mama căreia îi curgeau lacrimile dintr-un singur ochi. Aşa că mi-am spus că o să cresc şi o să am succes şi o să plec departe de mama şi de sărăcia noastră plină de disperare.
Mai târziu, am învăţat din greu. Am părăsit-o pe mama şi m-am dus în Seul să studiez, fiind admis cu bursă la o universitate de acolo. Apoi m-am căsătorit. Mi-am cumpărat propria casă. Apoi am avut şi copii. Acum trăiesc fericit şi mă bucur de succes. Îmi place în acest loc deoarece nu îmi aminteşte de mama.
Fericirea mea creştea din ce în ce mai mult când cineva neaşteptat a venit să mă vadă. “Poftim?” Dar cine eşti dumneata?” Era mama mea… Tot cu un singur ochi. Am simţit ca şi cum întreg cerul s-a prăbuşit peste mine. Fetiţa mea a fugit plângând, speriată de ochiul mamei.
M-am întors către ea şi am întrebat-o: “Cine eşti? Nu te cunosc!’, dorindu-mi a fi fost adevărat. Am ţipat la ea: “Cum îndrăzneşti să vii în casa mea şi să îmi sperii fiica? Pleacă de aici în acest moment!”. La toate acestea, mama a răspuns un ton jos: “Vai, îmi pare atât de rău. Poate că am greşit adresa”… Şi a dispărut.
“Slava cerului că nu m-a recunoscut”, am răsuflat uşurat. Mi-am spus că nu o să îmi pese şi nici nu o să mă gândesc la asta pentru tot restul vieţii mele.

Într-o zi, a sosit acasă o scrisoare care mă înştiinţa de o reuniune de şcoală. Voiam să-mi revăd vechii colegi de şcoala aşa că am decis să mă duc. Mi-am minţit soţia ca o să plec într-o călătorie de afaceri. După ce reuniunea s-a încheiat, din pură curiozitate, m-am dus la vechea cocioaba pe care obişnuiam să o numesc casa. Casa era părăsită, gata să cadă. Vecinii mi-au spus că mama a murit recent şi mi-au înmânat un plic în care se afla un bilet scris de mâna mamei.

În el scria:

“Fiul meu, cred că viaţa mea a fost suficient de grea şi de lungă. Nu o să mai încerc să te vizitez în Seul, însă crezi că îţi cer prea mult să vii să mă vizitezi din când în când? Îmi lipseşti atât de mult, tu însemni lumea pentru mine. Am fost întotdeauna atât de mândră de tine, fiul meu.

Am fost atât de bucuroasă când am auzit că vii pentru reuniune. Îmi pare rău că nu am decât un singur ochi şi că te-am făcut să-ţi fie ruşine cu mine toată viaţa. Vezi tu, când erai foarte mic, ai avut un accident şi ţi-ai pierdut un ochi. Ca mamă, nu am putut suporta să te privesc crescând doar cu un singur ochi… aşa că ţi l-am dat pe al meu… eram aşa de mândră de fiul meu care vedea o întreagă lume pentru mine, în locul meu, cu acel ochi. Nu am regretat niciodată decizia mea. Cum aş putea? Când iubeşti pe cineva, fericirea celuilalt contează mai mult decât propria fericire.

Nu am fost niciodată supărată pe tine, pentru nimic din ce ai făcut. În acele momente când ai fost mânios pe mine, mi-am spus: “este fiindcă mă iubeşte”. Îmi lipsesc acele momente când erai tânăr şi te învârteai în jurul meu. Îmi lipseşti atât de mult. Te iubesc.”

Lumea mea s-a cutremurat şi prăbuşit în acelaşi timp… Era mai mult în acea scrisoare, dar nu am putut să citesc mai departe. M-am prăbuşit în genunchi, plângând în hohote ca un copil şi strigând-o pe mama. Nu mai există nicio modalitate prin care m-aş fi putut revanşa faţă de ea pentru felul urât în care m-am purtat cu ea.

“Iartă-mă, mama, te rog”…

Moral: Nu urî niciodată pe nimeni pentru handicapul sau. Niciodată să nu uiţi să îi respecți pe părinții tăi, nu ignorați și nu subestimaţi sacrificiile lor. Ei ne dau viață, ei ne cresc mai bine decât au fost crescuţi ei şi încearcă să ne ofere o viaţă mai bună. Ei doresc bine pentru copiii lor, chiar și în visele lor cele mai sălbatice. Întotdeauna încerca să arate calea cea dreaptă și să fie un factor de motivare. Părinții dau tot pentru copiii lor, iartă toate greșelile făcute de aceştia. Nu există nicio modalitate de a returna ceea ce au făcut pentru noi însă tot ce putem face este să încercăm să le dăm înapoi ceea ce au cel mai mult nevoie : timp, iubire și respect.

sursa: socialnewstoday.net

loading...

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *