O poveste INCREDIBILĂ. Augustin Pop,omul lui DUMNEZEU, vindecat după ce a fost împușcat în cap de un soldat neamț

augustin_pop

Din cenuşa istoriei izbucneşte, din când în când, flacăra unor evenimente demne de a rămâne în memoria urmaşilor. În multe locuri despre care am putea crede că „nu s-a întâmplat nimic” strălucesc încă, de sub vălul uitării, oameni şi fapte.

Încercăm, în cele ce urmează, să scoatem la lumină o noapte dramatică de toamnă, de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, însemnată cu sângele a şase martiri. Cifra exactă a fost însă şapte.

An de an, în luna octombrie, oamenii din Prundu Bârgăului, comună din judeţul Bistriţa-Năsăud, se adună pentru a-i comemora pe martirii ucişi de trupele germano-ungare în noaptea de 10 spre 11 octombrie 1944. După 68 de ani de la acest moment dureros, fii ai satului, mulţi dintre ei oameni care au trăit acele vremuri, se strâng în biserică şi la troiţa ridicată în memoria martirilor pentru a aprinde o lumânare şi, aşa cum mărturisesc de fiecare dată, pentru ca acest episod din istoria comunei lor să nu fie uitat niciodată.

Un preot mânat de dorinţa de a-şi lumina credincioşii

Preotul Augustin Pop din Mijlocenii Bârgăului, de la a cărui naştere s-au împlinit 110 ani în 26 noiembrie anul trecut, este singurul care a supravieţuit răzbunării trupelor de ocupaţie germano-ungare din Ardeal, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Descendentul mai multor familii de preoţi sălăjeni, pe linie paternă şi maternă, a văzut lumina zilei în 1901, în comuna Bosna. Copilăria şi-a petrecut-o în satul Bălan, unde tatăl său era preot, lipsit de mângâierea mamei, decedată după 11 ani de căsnicie. A învăţat la şcoala din sat şi din Zalău, ulterior la Cluj, şi mai târziu la Academia Teologică Andreiană din Sibiu.

La 26 septembrie 1926, a venit în Parohia Mijlocenii Bârgăului, unde a slujit neîntrerupt altarul timp de 47 de ani. Alături de soţia sa, Rafila Bârsan, învăţătoare şi la rândul ei fiică de preot, părintele Augustin Pop s-a implicat total în viaţa satului, înţelegând că aceasta era menirea lui, de a lumina minţile şi sufletele credincioşilor „din leagăn până în mormânt”.

Doamna profesoară Maria Holbură, aflată acum, la cei 63 de ani pe care îi are, la pensie, este unul dintre oamenii care l-au cunoscut foarte bine pe părintele Augustin Pop. A crescut în casa părintelui, care nu fusese dăruit cu copii şi pe care mărturiseşte că l-a privit întotdeauna „ca pe un bunic”.

„Mama şi tatăl meu se ocupau de gospodăria părintelui şi eu acolo am crescut. L-am cunoscut ca pe un om extraordinar, bun, blând şi foarte implicat în viaţa comunităţii pe care o păstorea. Încă din primul an de preoţie a renovat şcoala şi biserica din sat, construită pe la 1800, a înfiinţat un cor pe patru voci, o raritate în acele vremuri, şi a reuşit să strângă în jurul său credincioşii, prin harul preoţesc pe care îl avea, prin vocea frumoasă, caldă, de tenor, prin predicile sale înţelepte, pline de învăţături şi nu în ultimul rând prin exemplul personal, prin felul său curat de a fi”, spune doamna Maria Holbură.

„Acum mi-am dat seama că merg spre împuşcare”

Destinul de martir i-a fost „anticipat” de unchiul său pe linie paternă, Aurel Munteanu, protopopul din Huedin, care cu patru ani înainte fusese asasinat în mod barbar de aceeaşi ocupanţi vremelnici ai Ardealului. În toamna lui 1944 este arestat de mai multe ori, împreună cu alţi locuitori ai Văii Bârgăului, anchetat sub acuzaţia de „activitate naţionalistă”, dar eliberat. Dacă imediat după eliberare mulţi dintre cei anchetaţi au dispărut în munţi şi peste munţi, preotul Augustin Pop a rămas alături de credincioşi, îmbărbătându-i şi împlinindu-şi îndatoririle pe care le avea. Arestările însă au continuat.

În noaptea ploioasă de 10 noiembrie 1944, în beciul unui restaurant din Prundu Bârgăului erau închişi şapte oameni: preotul Augustin Pop (43 de ani), Pavel Costea, comerciant, 72 de ani, Leon Vlad, zidar, 50 de ani, Vasile Raţiu, croitor, 45 de ani, George Popandron, casier, 62 de ani, Simion Rogină, agricultor, 48 de ani, Lucreţia Tanca, casnică, 25 de ani.

„Pe la orele 21:00, li s-a spus că vor fi scoşi pe rând şi duşi la audieri, la o comisie militară germană, ca să nu-şi dea seama că vor fi împuşcaţi. Cel dintâi a fost preotul Augustin Pop. Încadrat de trei militari, a fost dus pe şoseaua naţională şi silit să intre într-o grădină. Citez din memoriile scrise de părinte în anul 1982: „Acum mi-am dat seama că merg spre împuşcare. Am început a tremura şi slăbi de picioare. Mă gândeam că nu ştie nimeni de soarta mea, nici soţia, nici credincioşii. În acele clipe de groază, am auzit însă în urechea mea stângă următoarele cuvinte, rostite clar, de trei ori: „Nu te teme, că-i scăpa”. Am mai mers vreo 30 de metri, până când ofiţerul din faţa mea a spus „itt van” (aici e – n.r.), arătând spre o groapă şi retrăgându-se. Cel din urma mea a tras cu revolverul… Trei senzaţii am înregistrat imediat în trupul meu: un sunet puternic, o fierbinţeală şi o lovitură după cap, după care m-am prăbuşit la pământ, cu faţa în jos. Glonţul de revolver mi-a perforat capul, intrând pe după urechea dreaptă, căci eu mă uitasem mereu la ofiţerul din dreapta mea, a ieşit pe sub ochiul stâng şi s-a dus mai departe””, povesteşte Maria Holbură din însemnările făcute de părintele Augustin Pop.

Căutările s-au oprit la câteva case înainte de cea în care era ascuns

După plecarea soldaţilor, părintele, aflat în stare de şoc, a ieşit cu greu din groapă şi a fugit în direcţia muntelui Heniu, auzind, în eforturile lui de a se îndepărta cât mai mult cu putinţă, cum ceilalţi săteni erau executaţi unul câte unul. „Soldaţii l-au căutat şi au făcut razii la casele din zonă, dar Dumnezeu l-a ocrotit în continuare, şi căutările s-au oprit la câteva case înainte de cea în care fusese ascuns de oamenii care îl recunoscuseră imediat. A doua zi, trupele de ocupaţie au fugit şi părintele s-a întors acasă.

Veneau credincioşii din parohie şi din împrejurimi pâlcuri-pâlcuri să-l vadă şi se minunau de minunea lui Dumnezeu. Trei luni n-a putut mânca decât lichide, dar Dumnezeu l-a ocrotit, redându-i sănătatea, pentru a-şi putea duce misiunea până la sfârşitul vieţii. Şi-a revenit treptat, fără transfuzii de sânge sau antibiotice, care nici nu existau pe atunci, doar cu pansamente şi sorbind cu paiul lapte cu miere”, povesteşte doamna Maria Holbură.

Anii comunismului au tras cortina, dar nu au putut ascunde atrocităţile

Datorită mărturiei părintelui Augustin Pop, groapa comună a fost redeschisă şi cei şase martiri au fost înmormântaţi creştineşte de familiile lor. Peste un an s-a ridicat în acel loc o troiţă, pentru ca oamenii să nu uite grozăvia acelei nopţi. Anii comunismului au tras apoi cortina peste această întâmplare, deoarece miracolul supravieţuirii preotului din Mijlocenii Bârgăului nu era conform cu doctrina ateistă. În vremurile vitrege care au continuat, părintele Augustin Pop nu a încetat însă să aducă slavă lui Dumnezeu pentru dragostea şi mila pe care I le-a purtat şi nu de puţine ori, când i-a fost greu, şi-a amintit acea voce şoptindu-i în urechea stângă: „Nu te teme, că-i scăpa”.

A plecat la Domnul în 1985 şi a fost înmormântat în cimitirul bisericii din sat, în umbra altarului pe care l-a slujit, cu har şi dăruire de sine, timp de 47 de ani.

sursa: ziarullumina.ro

loading...
loading...

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *