O poveste pentru oameni mari: „Ţăranul care a găsit puterea”

sikhotealinmeteorite

Se spune ca in vremuri de demult, cand regii si nobilii erau cei ce hotarau destinele oamenilor, un taran, om simplu cu gospodarie mica si o palma de pamant a gasit o piatra rara. Era negra si ciudata, grea ca o piatra de moara strnsa doar intr-un pumn.

Pesemne e de metal se gandi el cand puse mana pe ea. Fara sa stie ce comoara avea, el gasise o bucata dintr-un meteorit, unul venit de departe dintr-o galaxie a magilor si a minunilor. Cazuse la el in curte si facuse o groapa micuta. Acolo a stat cateva zile, spalat de ploaie si ars de soare. Chiar daca parea o piatra obisnuita, taranul descoperi curand ca piatra avea Puterea.

Ajuns acasa se gandi cat este de sarac si ce bine ar fi sa primeasca o mostenire neasteptata. Nu trecu mult timp, ca se trezi cu un ravas de la nobilul sau vecin. Porni la drum cu piatra in buzunar sa afle de ce este cautat la castel.

Pe drum, vazu un caine cum alearga dupa un soricel care incerca sa scape. Atunci razand spuse:
– He, he, daca te-ai intalni cu mama soricelului atunci ai fugi tu.
In clipa urmatoare, intr-adevar soricioaica iesi din iarba si musca cainele care o lua la fuga urmarit de cei doi soricei. Tare uimit fu taranul nostru, dar isi tinu mirarea pentru el.
Apoi, cand ajunse la poarta castelului vazu o statuie mare cu un cal plina de murdaria porumbeilor. Fara sa stea prea mult isi spuse:
– De-ar fi curata statuia, ce frumos s-ar vedea calul…
In mod uimitor, o mare ploaie incepu in acele momente si chiar daca dura doar cateva minute, apa reusi sa curete statuia, de parea ca fusese facuta ieri.
Taranul baga mana in buzunar si isi gasi piatra magica. Uimit de cele intamplate, isi continua drumul si ajunse pana in camera mare unde batranul conte il invita sa ia loc.
Plin de respect, taranul se aseza umil pe locul indicat.
Contele incepu sa povesteasca:
– Stii tinere, cand eram cam de varsta ta, am cunoscut o femeie frumoasa dintr-un neam simplu. Mult am iubit-o si daca nu ar fi fost parintii mei, as fi luat-o de nevasta. Din pacate, am fost obligat de rangul pe care-l port sa ma insor cu o baronesa. Dar baronesa, femeie buna a plecat dintre noi acum multi ani. Nu mi-a facut copii. M-a lasat singur. Atunci am cautat iubirea tineretii mele, acea frumoasa taranca si am aflat cu uimire ca traia pe aproape. M-am intalnit cu ea si plin de uimire am aflat ca avea un fecior care era fiul meu. Nu am fost destul de puternic sa accept asta asa ca am fugit inapoi cu lacrimile siroind pe chip.
Dupa un timp, mi-am dat seama ca de fapt e copilul meu si taranca avusese cele mai bune intentii sa-l tina departe de mine. Am zis atinci ca e o femeie demna si care merita respect. M-am hotarat sa o iau de nevasta… dar din pacate, pana m-am hotarat eu, ea s-a imbolnavit si a murit.
Anii au trecut, eu am devenit din ce in ce mai batran si mai neajutorat. Doctorii mi-au spus ca o sa ma duc si eu curand. Cui sa las mostenire tot ce am? Fiului meu, adica tie, spuse batranul conte zambind.
Taranul, socat de cele auzite zise incet:
– E uimitor! E cea mai incredibila poveste! Sa mor eu!
Si taranul muri.

SURSA

loading...
loading...

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *