Oamenii au făcut asta altor oameni! Terifiantele experimente naziste

s604x0_experimente_naziste

Inca din 1938, multi oameni de stiinta de la Universitatea din Viena au inceput un asemenea aranjament neobisnuit. Ei lucrau mana in mana cu oficialii nazisti locali, pentru a obtine cadavre pentru studiu si cercetare. Primeau corpurile prizonierilor impuscati de Gestapo sau ghilotinati in cladirea instantei penale din Viena.

Exista un tramvai numit “Transportul mortii”, care circula intre tribunal si Scoala de Medicina dimineata devreme si care aducea cadavrele. Multe scoli de medicina erau arondate anumitor inchisori de la care primeau cadavre, acceptand chiar si cadavre pentru incinerare.

Daca morga de la o scoala de medicina era plina, oficialitatile de la tribunal amanau executiile. Tramvaiul special este doar un exemplu de colaborare sistematica intre scolile de medicina si calai, in Europa controlata de nazisti. Se cunoaste, de asemenea, rolul psihiatrilor in selectarea bolnavilor psihici pentru eutanasie. Documentele publicate recent pun in evidenta complicitatea extinsa a anatomistilor la faradelegile naziste.

Noile descoperiri starnesc dezbateri aprinse

Abundenta de noi date din timpul celui de-al Treilea Reich e pe cale sa genereze o noua dezbatere pe acest subiect. Stimulata de descoperirile recente, Societatea Germana de Anatomie va tine primul simpozion cu tema “Anatomia in cel de-al Treilea Reich”, la 29 septembrie 2010, la Universitatea din Würzburg. “Speram ca acest lucru va contribui la dezbaterea globala privind standardele

etice pentru utilizarea cadavrelor umane in cercetare si predare”, spune Andreas Winkelmann, anatomist la Universitatea Medicala Charité din Berlin, scriu cei de la istoriesicultura.ro.

In trei studii publicate in 2009, in Clinical Anatomy, specialistul in anatomie Sabine Hildebrandt, de la Universitatea “Ann Arbor” din Michigan (SUA), descrie evolutia practicilor anatomistilor germani inainte si in timpul celui de-al Treilea Reich. Si inainte de al Treilea Reich, anatomistii germani utilizau cadavrele nerevendicate de la spitale, unitati de psihiatrie si inchisori. Insa inchisorile constituiau o sursa neimportanta, caci mai putin de 20 de civili pe an erau executati in perioada 1907-1932. Dupa 1933, situatia s-a schimbat radical. Hildebrandt noteaza ca guvernul nazist emitea condamnari la moarte chiar si pentru incalcari minore, cum ar fi raspandirea unor bancuri politice.

Dupa cum arata studiul lui Hildebrandt, anatomistii au devenit parte integranta a sistemului de condamnare la moarte. Fiecare institut de anatomie era arondat unei inchisori, ce avea o camera de executii, iar anatomistii primeau un avertisment prealabil al executiilor. Institutul de Anatomie de la Berlin, de exemplu, tinea de inchisoarea Plötzensee, aflata la o distanta de 6 kilometri. In ziua executiei, institutul trimitea un asistent acolo intr-o furgoneta. “Acesta ajungea inainte ca executia sa inceapa si astepta cadavrele”, spune Winkelmann. In studiul sau, Hildebrandt a stabilit ca 10 institute de anatomie din Germania au primit minimum 3.228 de asemenea cadavre. Datele pentru celelalte 21 de institute nu s-au pastrat. Multi anatomisti considerau ca nu fac nimic rau.

Probele erau prelucrate in ziua executiei

In 1999, William Siedelman, profesor emerit de medicina de familie la Universitatea din Toronto (Canada), a ridicat serioase intrebari cu privire la activitatile renumitului cercetator Hermann Stieve, directorul Institutului de Anatomie din Berlin, in perioada 1935-1952. Cercetatorii au descoperit ca Stieve era interesat de efectele stresului asupra sistemului de reproducere. In anii 1920, el facea disectii pe puii de gaina stresati de prezenta unei vulpi intr-o cusca. Dupa venirea nazistilor la putere, Stieve a examinat efectele stresului in timpul ovulatiei umane, colectand date de la 200 de femei prizoniere, terorizate de aflarea datei executiei. Ii cerea directorului inchisorii sa faca executiile dimineata, ca probele sa fie prelucrate in ziua executiei.

In 2003, Consiliul Medical German a recomandat universitatilor germane sa indeparteze toate colectiile de anatomie si toate specimenele anatomice, inclusiv slide-urile histologice si oasele umane care proveneau de la victimele naziste. Universitatile germane au inmormantat toate ramasitele umane din perioada nazista intr-un loc de onoare. Insa Hildebrandt si alti cercetatori considera ca acesta este doar un prim pas in indreptarea unui rau istoric major. Ei ar dori ca victimele naziste, utilizate de catre anatomisti, sa fie identificate, astfel incat noua generatie sa le poata cinsti memoria.

“Atlasul Pernkopf” si celula “Clara”

Timp de peste doua decenii, incepand cu 1933, anatomistul-sef de la Universitatea din Viena, Eduard Pernkopf, a lucrat la atlasul sau anatomic. El a introdus imagini lucrate 18 ore pe zi la disectia cadavrelor. A supravegheat o echipa de pictori care desenau ceea ce le arata el in cele mai mici detalii. Rezultatul a fost cunoscutul “Atlas de anatomie Pernkopf”, descris de New England Journal of Medicine, in 1990, ca fiind “un volum remarcabil de mare valoare pentru anatomisti si chirurgi”, ale carui ilustratii anatomice raman de neegalat pana azi.

Insa Pernkopf si unii dintre artistii sai erau nazisti cunoscuti, dupa cum se arata intr-un studiu din 1988, scris de David Williams, de la Universitatea Purdue, Indiana (SUA). O investigatie a Universitatii Vienna a stabilit, in 1998, ca Departamentul de anatomie condus de Pernkopf primea, de la Gestapo si de la judecatoria din Viena, cadavre de prizonieri executati. “Unele dintre aceste corpuri au fost cu siguranta utilizate in atlasul lui Pernkopf”, spune Williams. Ce ar trebui sa faca anatomistii in 2010 cu un atlas valoros din punct de vedere stiintific, dar, in acelasi timp, intinat din punct de vedere moral? Punctele de vedere ale cercetatorilor difera mult

Williams, profesor de ilustratii medicale, considera ca nedreptatile inscrise in ilustratiile atlasului lui Pernkopf depasesc de departe valoarea sa stiintifica. El considera odata aceste ilustratii drept standard de excelenta, iar acum refuza sa le mai utilizeze in munca sa cu studentii.

Alti oameni de stiinta cred ca atlasul poate fi folosit daca subiectii ilustratiilor sunt tratati intr-o maniera plina de respect. “Atata timp cat vorbesti despre istoria atlasului si oamenii implicati aici, cred ca poti sa-l folosesti ca pe un instrument de predare in anatomie, cat si in etica medicala”, sustine anatomistul Sabine Hildebrandt.

Opera patata de sange a lui Pernkopf nu este unica mostenire stiintifica cu probleme din perioada nazista. Un alt exemplu este celula “Clara”, o structura a cailor respiratorii umane, numita astfel in cinstea lui Max Clara, anatomist la Universitatea din Leipzig. Clara a descris celula in 1937, dupa ce a lucrat pe cadavrele prizonierilor executati, arata anatomistul Andreas Winkelmann, de la Universitatea Medicala Charité din Berlin, si istoricul Thorsten Noack, de la Universitatea “Heinrich Heine” din Dusseldorf, in publicatia “European Respiratory Journal Express” din martie 2010. “Un termen diferit ar fi preferabil”, sustine Winkelmann. De cealalta parte, profesorul Siedelman este de parere ca asemenea eponime servesc drept marturii ale perioadei cand medicina a depasit granita etica. “Nu cred ca trebuie sa revizuim istoria”, sustine el.

Desemnarea unei perioade sau a unui moment in istorie in care preocuparea oamenilor pentru stiinta si cercetare sa fi fost o activitate in sine, seamana cu ceea ce am putea numi o misiune imposibila. Pe masura ce mintile luminate inovau, evolutia stiintifica s-a transformat intr-o revolutie la toate nivelurile: industrial, economic, tehnologic si social. Iar speranta de viata a oamenilor a crescut in zorii epocii moderne, odata cu noile descoperiri in medicina, care anuntau veritabile miracole. Desigur ca politica conform careia unii dintre noi trebuie sa piara pentru ca cei multi sa traiasca era o crunta realitate, cunoscuta si acceptata. Mai mult de atat, au existat ani negri in istorie in care, la adapostul unor vremuri tulburi, in numele stiintei s-au comis infioratoare si macabre experimente si executii umane. Balanta dintre sacrificul uman si inovatie nu s-a aflat niciodata in echilibru.

Monstrul din laborator

Cu totii ne-am format o imagine asupra rolului pe care cercetatorii nazisti l-au jucat in medicina, in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial: laboratoare sinistre din lagarele de concentrare, in care figuri umane infricosatoare conduceau experimente sadice gandite doar pentru a-si potoli propria sete de sange. Studii aprofundate de istorie a nazismului prezinta atrocitatile comise in timpul conflagratiei mondiale drept o suma de activitati importante si “normale” a cercetatorii angajati de cel de-al Treilea Reich. Cu alte cuvinte, practica abuziva a fost privita ca stiinta “obisnuita” si indreptatita, devenind un subiect banal in cadrul conferintelor sau dezbaterilor pe teme medicale.

Cel pe care istoria il pastreaza in memorie ca fiind unul dintre cei mai malefici oameni de stiinta, doctorul Josef Mengele, credea despre sine ca este un cercetator oarecare, tinea seminarii in care discuta experimentele sale, primea fonduri de cercetare din partea Institutului Kaizer Wilhelm din Berlin si facea rapoarte frecvente catre mentorul sau, eminentul om de stiinta Otmar von Verschuer.

Cercetarile lui Mengele la Auschwitz ne dau indicii exacte despre modul in care functiona sistemul. Experimentele sale erau vazute ca fiind contributii necesare in vederea obtinerii celui de-al doilea doctorat, o cerinta obligatorie in mediul academic german pentru a deveni profesor universitar. Dintre experimentele acestuia in numele stiintei facea parte si injectarea copiilor gemeni, adusi de catre trenurile speciale care transportau condamnatii in lagar, cu diverse chimicale pentru a vedea daca doua organisme asemanatoare reactioneaza diferit la boala. In completarea acestor cruzimi, Mengele “colecta” oameni cu dizabilitati pentru a stabili daca conditia lor este ereditara sau “trata” tiganii si copiii infometati utilizand vitamine si sulfonamide, pentru a vedea daca exista diferente ereditare in modul in care reactioneaza la terapie. Munca lui Mengele a fost pura cercetare, fara a avea aplicatii practice concludente.

Acesta si-a castigat notorietatea datorita dorintei nestapanite de a-si ucide subiectii in cele mai crude moduri. Putinii supravietuitori si-l amintesc nu pentru experimentele lui, cat pentru cruzimea fara margini pe care o arata fata de prizonierii din lagar, tratandu-i cu brutalitate si condamnandu-i la moarte prin gazare in functie de toanele in care se afla. Desi macabrul personaj reprezinta intruparea absoluta a inumanitatii, acesta nu era singura “vedeta” a lagarelor de concentrare.

Partea intunecata a stiintei

Germania nazista a investit intr-un numar mare de medici, a caror munca urma sa fie dedicata perfectionarii si evolutiei rasei ariene. Unul dintre pasii necesari presupunea si experimentele pe subiecti umani, toate acestea de dragul stiintei. Karl Gebhardt si Fritz Fischer foloseau pe post de cobai femeile care erau inchise in lagarul de concentrare de la Ravensbruck, injectandu-le microbi nocivi pentru a testa efectul diferitor tratamente medicamentoase. Rezultatele acestui “studiu” au fost prezentate ulterior in cadrul unei conferinte stiintifice. Multe dintre aceste proiecte erau concepute pentru a fi contributii practice la eforturile de razboi. In mai multe lagare, doctorii SS utilizau prizonierii in testarea tratamentelor pentru ranile soldatilor.

Pentru a reproduce ranile pe care soldatii nazisti le capatau pe front, doctorii taiau membrele “pacientilor” condamnati, peste care presarau sticla sparta sau aschii de lemn impregnate cu bacterii. De multe ori, pentru a crea un efect cat mai real, le spargeau oasele cu ajutorul unui ciocan. Rezultatele au fost prezentate si aclamate in conferintele medicale, fara ca cineva sa se planga sau sa obiecteze impotriva metodelor inumane folosite pentru obtinerea lor.

Unul dintre cei mai entuziasti utilizatori ai cobailor umani era ambitiosul doctor Sigmund Rascher, care folosea prizonierii din lagarul de concentrare de la Dachau pentru a testa reactiile corpului uman la decompresia rapida si la lipsa de oxigen. Acesta isi masca pofta de executii sub pretextul testarii reactiilor fizice ale unui pilot fortat sa se parasuteze de la inaltime. El isi denumea unele studii “experimente terminale”. Pentru a depista efectele inaltimii asupra corpului uman, “doctorul” masura timpul care se scurgea pana la moartea subiectilor, care intervenea pe masura ce rezerva de oxigen se imputina.

Rezultatele, care au cauzat decesul a 70 pana la 80 de oameni, au fost prezentate in luna septembrie a anului 1942, in fata unei comisii medicale. In luna urmatoare, Rascher a facut publica o alta “lucrare” a sa in fata a 95 de medici din Nuremberg. De data aceasta, a masurat cat timp au rezistat prizonierii imbracati in costumele specifice aviatorilor, in conditiile extreme din Marea Nordului. Timpul cel mai indelungat scurs de la scufundarea in apa rece pana la declararea mortii a fost de 70 de minute. Niciunul dintre cercetatorii prezenti in auditoriu nu s-a aratat afectat de imoralitatea acestui act; ba mai mult Racher a fost aplaudat pentru eforturile sale.

Disciplina-cheie a nazismului

Cum pot fi explicate barbaria, inumanitate, cruzimea fara margini? Cum poate fi explicata aceasta incalcare pregnanta a regulilor elementare din etica medicala? Cum pot doctorii sa justifice niste cercetari obtinute prin crime impotriva umanitatii? Raspunsul la aceste intrebari nepuse (atunci) ar fi fost foarte simplu de dat pentru slujitorii pervertiti ai lui Hippocrate, care si-au depasit atributiile, transformandu-se din vindecatori in monstri. Motivatiile si explicatiile pot fi arcuite pe atmosfera sociala si politica din perioada respectiva. In lupta pentru dovedirea superioritatii rasei ariene, medicina era una dintre stiintele aflate la mare cinste si una dintre disciplinele-cheie ale proiectelor naziste. Pana in 1939, aproape jumatate dintre studentii din universitatile germane studiau medicina.

Nazistii investeau sume enorme in dezvoltarea acestei stiinte, marind remuneratia doctorilor, creand un sistem de sanatate care facilita accesul cetatenilor arieni la serviciile medicale si deschizand noi institutii ale “igienei radicale” in cadrul mai multor universitati. In 1939, aproximativ doua treimi din numarul total de doctori germani aveau o legatura cu partidul nazist. Din 1933 pana in 1939, doctorii au reusit sa implementeze un program de sterilizare fortata a peste 360.000 de cetateni germani care sufereau de diferite boli banuite a fi ereditare, incluzand aici si alcoolismul. Operatiuni similare s-au desfasurat si in alte tari, printre care Suedia si Elvetia, insa nici o alta tara in afara de Germania nu a facut pasul radical – acela de a-i ucide pe cei care nu corespundeau standardelor. Un numar de aproximativ 70.000 de oameni cu diverse dizabilitati mintale au fost condamnati la moarte prin gazare in camerele speciale din spitalele de boli nervoase si tot atatia au fost eliminati prin infometare sau prin injectie letala.

Ce a facut ca acest comportament sa fie general acceptat? Se pare ca de vina era credinta raspandita conform careia unii oameni sunt mai putin umani si ca acest lucru se datoreaza intr-o oarecare masura genelor mostenite sau rasei lor. Pentru medicii germani macinati de mistica neagra a nazismului, un prizonier din lagarul de concentrare era o fiinta inferioara din punct de vedere rasial, un criminal vicios, un tradator al cauzei germane sau toate la un loc. Asemenea fiinte nu aveau nici un drept la viata sau la bunastare, prin urmare, sacrificarea lor era logica si necesara.

Scopul final al nazistilor era dezvoltarea si triumful rasei superioare, iar asta presupunea inclusiv eliminarea celor inferiori. Paradoxal, succesul demersurilor nu a intarziat sa apara. In cruzimea ei fara margini, lansandu-se in experimente monstuoase pe care nimeni nu le mai incercase pana atunci, stiinta medicala germana a descoperit cauzele si tratamentele unor boli si afectiuni pana atunci incurabile, contribuind la imbunatatirea starii de sanatate a populatiei pentru cateva decenii. In final, experimentele medicale controversate ale nazistilor au terminat prin a fi acceptate de catre cercetatorii germani contemporani.

Eforturile de a investi in stiinte supuse telului declarat de a obtine victoria rasei ariene nu s-au limitat doar la medicina. Fizicienii si inginerii au construit rachete pe baza de combustibil lichid, au lucrat la dezvoltarea bombei atomice si au inventat gazele toxice de lupta care actioneaza asupra nervilor, cum ar fi zarinul (gazul sarin). Avantul fara margini al oamenilor de stiinta ai lui Hitler, implicati in numeroase lucrari, a creat o aglomeratie de informatie si de proiecte care solicitau foarte multe fonduri, mai multe decat isi permitea statul sa sustina.

Astfel, in cele din urma, autoritatile germane au fost puse in postura de a defini prioritatile de cercetare. Materialele-cheie, de la uraniu si plutoniu, pana la petrol si otel, nu au fost niciodata la dispozitia oamenilor de stiinta nazisti in cantitati suficiente, iar fabricile si laboratoarele erau bombardate periodic de catre trupele aliate. Prin urmare, in vreme de razboi, din sumedenia de proiecte sustinute de Hitler foarte putine au ajuns sa fie finalizate.

Cercetatorii Fuhrer-ului nu erau in mod obligatoriu nazisti, insa entuziasmul sau cel putin loialitatea pentru cauza poporului german, a fost suficienta pentru a garanta interesul sustinut in munca de cercetare. Din pacate pentru omenire, in cele din urma, o mare parte din munca lor nu a folosit la nimic, iar cele mai multe realizari au avut intrebuintari macabre. Dar cine mai sta acum sa numere vietile omenesti care au fost sacrificate in timpul intunecat al goanei dupa stiinta?

De la incununarea Creatiei, la cobaiul biped

“Cel mai potrivit obiect de studiu al fiintei umane este insasi fiinta umana.”

Henry K. Beecher (1904 – 1976), figura importanta in istoria medicinei care a luat printre primii atitudine impotriva practicilor non-etice

Etica medicala si drepturile omului, alaturi de codurile si regulile care trebuie urmate de orice medic (Juramantul lui Hipocrate, Codul de la Nurenberg, Codul Beaumont etc), interzic in mod clar realizarea experimentelor pe oameni. Mai ales cand acestea pun in pericol sanatatea psihica si fizica a persoanei, au efecte secundare necunoscute, sau au loc fara acordul persoanei in cauza.

In realitate, cazuistica experimentelor periculoase pe oameni, atat la nivel de individ cat si pe grupuri mari sau chiar natiuni, este atat de bogata in exemple, incat simpla lor enumerare ar include bibilioteci intregi si kilometri de dosare. Care este motivul “succesului” unor astfel de abominatii impotriva naturii si a respectului acordat fiintei umane in esenta sa? Raspunsul este unul simplu si crud.

Inca din cele mai vechi timpuri, culminand, din nefericire, cu vremurile actuale, cei care se aflau la conducere majoritatii comunitatilor umane au realizat foarte repede ca cei multi sunt asemenea unui animal mare si orb, cu mii de capete, care trebuie controlat, fortat, determinat si mai ales exploatat de catre cei putini, puternici si vicleni. In acest scop, eminamente marsav, elitele conducatoare nu s-au sfiit sa experimenteze orice mijloc care duce la controlul si “dresajul” cat mai eficient al maselor de oameni. Dar motivele si scopurile lor nu se opresc aici.

Cel putin la ora actuala, mare parte dintre experimentele facute pe oameni au ca scop cresterea veniturilor marilor companii internationale – alimentare, medicale, militare, de comunicatii si multe altele. Toate avand ca unic deziderat identificarea (cu ajutorul experimentelor) a celor mai eficiente mijloace prin care omenirea in ansamblul ei, trebuie transformata si nivelata intr-o masa amorfa de consumatori avizi.

In plus, in cercurile oamenilor de stiinta care deservesc marile companii transnationale se crede in mod deliberat, ca cel mai bun “animal de laborator” ramane tot omul. Niciun reprezentant al regnului animal nu prezinta complexitatea fiziologiei si psihicului uman. Acest motiv, suficient in opinia unora, a fost decisiv in alegerea de a se efectua diverse experimente, unele de o cruzime inimaginabila. Mariajul nefast intre finantarea cercetarii stiintifice si politica, care sta la baza experimentelor pe oameni, a fost ilustrat cum nu se poate mai bine de catre biologul Rupert Sheldrake intr-un citat ramas celebru:

“Indiferent de perioadele istorice si de regimurile politice pe care le-a parcurs omenirea de-a lungul secolelor, stiinta a fost intotdeauna o ramaura exclusivista, elitista si nedemocratica. Situatia din prezent a ramas in linii mari neschimbata, toate comitetele si forurile care finanteaza cercetarea stiintifica sunt aceleasi care stabilesc cu exactitate ce anume sa se studieze, decizii care se iau fara intuitia, creativitate, curiozitatea sau inspiratia echipelor de oameni de stiinta implicate in activitatea de cercetare. Lucrurile stau chiar mult mai rau. Puterea acestor comitete este concentrata din ce in ce mai mult in mainile oamenilor de stiinta care au intrat in politica, a diversilor agenti guvernamentali, si mai ales in mainile reprezentantilor marilor corporatii internationale. Ca sa fiu explicit: Cine da banul, spune ce si cum trebuie cercetat! Sa nu ne mai facem iluzii ca in domeniul cercetarii stiintifice mai exista libertate de expresie sau deziderate etice si morale”.

Apogeul Holocaustului

“Scopul final al lagarelor de concentrare naziste era acela de a fi adevarate laboratoare imense destinate experimentelor pe oameni.”

Wolfgang Eckhart, profesor de Istorie a Medicinei la Universitatea din Heidelberg

Nivelul experimentelor si torturilor umane petrecute in lagarele naziste a fost unul inimaginabil, care a culminat cu abominatii, umiliri si degradari ale fiintei umane care ar face sa paleasca chiar si cruntele torturi ale Inchizitiei medievale. Cu o metodica, rigoare si meticulozitate potrivite unor cauze mai bune, destinele, sanatatea si vietile a milioane de oameni au fost mutilate in laboratoarele secrete ale celui de-al treilea Reich.

Dureroasele si macabrele experimente s-au concretizat in moarte, mutilare, desfigurare si sechele pe viata. La Auschwitz si in alte lagare celebre, prizonierii selectati erau supusi unor teste al caror scop declarat era acela de a ajuta personalul Wehrmacht-ului pe timp de razboi, a dezvolta noi arme, a studia recuperarea soldatilor raniti si, nu in ultimul rand, a alimenta ideologiile rasiale sustinute de regimul nazist.

Una dintre categoriile de prizonieri care au fost cel mai adesea supuse experimentelor a fost aceea a homosexualilor, doctorul Carl Vaernet initiind pe atunci un proiect personal in urma caruia spera sa-i transforme pe homosexuali in oameni normali prin intermediul torturii.

Homosexualii nu au fost singurii supusi torturilor, sinistrul doctor Josef Mengele (1911 – 1977) fiind fascinat de experimentele pe gemeni: intr-un singur an, si-a aplicat teoriile pe numai putin de 1.500 de perechi de gemeni, doar 200 dintre acestia supravietuind cumplitelor experimente.

Cum evreii, slavii sau tiganii erau considerati sub-oameni, care aveau tot atatea drepturi precum o insecta, in lagarul de la Ravensbruck, aceste categorii au avut parte de cele mai dureroase torturi experimentate pe fiintele umane in cel de-al doilea Razboi Mondiale. In acest lagar, sub scopul declarat al beneficiului Luftwaffe (Fortele Aeriene), s-a “studiat” fara anestezic, transplantul de organe de la un om la altul. In urletele agonizante ale nefericitelor victime, “cadre medicale” cu urechile acoperite de casti, pentru a nu fi deranjate de tipetele sfasietoare, performau transplantul de piele, muschi, oase, maduva si nervi. Ca rezultat al operatiilor fara un strop de anestezic, victimele sufereau dureri atroce prelungite in agonii de durata, mutilari si dizabilitati permanente.

In anul 1941, tot pentru gloria Fortelor Aeriene Germane, “savantii” de la Dachau si Auschwitz-Birkenau au efectuat experimente destinate studierii si tratarii hipotermiei. Circa 100 de prizonieri de diferite nationalitati au fost dezbracati complet si aruncati in bazine cu apa rece, unde au fost fortati sa stea pana la 5 ore. Altii au fost tinuti fara haine iarna, in zapada, la o temperatura medie de minus 6 grade Celsius. Unii, mai norocosi, au primit ingrijiri medicale, deoarece Reich-ul dorea sa experimenteze si sa descopere cele mai eficiente metode de tratare a hipotermiei, dat fiind iminentele lupte pe timp de iarna de pe Frontul de Est.

Nici temuta malarie nu a scapat din planurile doctorilor nebuni aflati in anturajul lui Hitler. La Dachau, peste 1.000 de prizonieri au fost infestati in mod deliberat cu malarie, pentru ca medicii germani sa aiba cobaii necesari descoperirii unui tratament eficient. Führer-ul credea ca soldatii sai vor ajunge sa lupte si in Africa ecuatoriala pentru instaurarea celui de-al treilea Reich.

In decursul lunilor iulie, august si septembrie 1944, Dr. Hans Eppinger a fost obsedat de gasirea unei modalitati prin care sa transforme apa sarata a marii in apa potabila. In acest scop, a selectat de la Dachau un esalon de 90 de tigani, pe care i-a infometat si insetat intentionat. Grupul de rromi torturati de foame si, mai ales, de sete au primit de baut doar apa de mare. Majoritatea au murit in dureri atroce, iar supravietuitorii deshidratati au lins dimineata roua depusa pe podele…

Otravurile diverse nu au scapat nici ele din atentia calailor in numele stiintei. La Konzentrationslager Buchenwald, sefii armatei germane doreau sa aprofundeze efectele diferitelor substante toxice asupra organismului uman. Prizonierilor li se administra otrava in mancare sau erau impuscati cu gloante otravite. Imediat, erau supusi autopsiilor pentru a se observa efectul diferitelor genuri de otrava. Dr. Carl Clauberg i-a sugerat odata lui Heinrich Himmler, Reichsführer al SS-ului, ca solutia ca sub-oamenii sa nu se mai inmulteasca poate veni sub forma sterilizarii. Liderul nazist a fost cum nu se poate mai incantat.

Un numar total de peste 400.000 de evrei si tigani au fost sterilizati cu forta prin intermediul radiatiilor, chirurgiei sau a diverselor substante experimentale. Metoda favorita de sterilizare a constat in expunerea organelor genitale ale detinutilor la radiatii crescute. Intreaga actiune nu dura mai mult de 3 minute. Cei si cele care nu mureau in urma sterilizarilor fortate sufereau mult timp de sangerari vaginale, cancer de col uterin, cancer testicular sau puternice dureri abdominale.

Liderii nazisti voiau sa afle pe cale directa si efectul bombelor incendiare asupra organismului uman. In acest scop, in lagarul de la Buchenwald, peste anumite loturi de prizonieri au fost aruncate cantitati de fosfor, dupa care nefericitelor victime li s-a dat pur si simplu foc.

Lagarele de la Sachsenhausen-Oranienburg si Natzwiller au servit drept laboratoare pentru medicii germani care doreau sa descopere cele mai eficiente tratamente pentru ranile produse de temutul gaz mustar. Subiectii alesi au fost expusi intentionat periculoasei substante chimice, epiderma lor suferind rani oribile produse de arsuri.

Abominatile petrecute in lagarele nazismului au duis la asa numitul “Proces al Doctorilor” in care au fost judecati medicii si cercetatorii care au condus cumplitele experimente. Dupa proces, s-a adoptat Codul de Etica Medicala de la Nurenberg.

sursa: cultural.bzi.ro

loading...
loading...

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *